Degenerarea terminologiei romi/romani este luata in bascalie, pe site-ul Agentiei de Monitorizare a Presei (al ofiterului de presa Mircea Toma) de Dan Oprescu, un fost turnator al Securitatii si membru de baza al Grupului pentru Dialog Social, deconspirat de presa, dar pripasit in continuare la Guvern, Oficiul National pentru Romi (vezi site-ul http://www.rroma.ro/romanian/ - o alta dovada a generalizarii confuziei).
Iata ce ne spune Oprescu, “la misto”:
“Dan Oprescu
doctor in filosofie … sa nu creada strainii ca sintem tigani!
(Note despre o anumita prostie nationala)
Cam de un veac si jumatate, pare sa se fi instalat in imaginarul nostru colectiv o spaima aproape unanima: sa nu creada “lumea” (i.e.: strainatatea, Europa, civilizatia, ungurii etc.) ca romanii sint tigani (sau altfel spus, sa nu se creeze, Doamne fereste!, vreo confuzie intre termenii de roman si rom). Chestiunea reflecta, pe de o parte, nesiguranta identitara romaneasca, iar pe de alta parte imensa noastra capacitate de a plamadi mituri, ideologii care sa reprezinte compensatii “morale” pentru sirul nesfirsit de frustrari economice, geopolitice, militare, culturale s.a.m.d., frustrari pe care trebuie sa le induram zi de zi, ceas de ceas si in proportie de masa.
Romanii – precum multe alte natiuni moderne — sint o inventie relativ recenta; mai exact, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, citiva intelectuali grupati in ceea ce se va fi chemat mai tirziu Scoala Ardeleana, au produs romanismul, si au creat cuvintul roman, spre a arata lumii intregi ca “noi” nu sintem doar niste serbi, niste iobagi, niste sclavi, niste rumini, ci ca ne si tragem din neamul imparatesc al romanilor, neam care odinioara a stapinit “intreg Pamintul”. Tehnologia de producere a cuvintului a fost pe cit de simpla, pe atit de ingenioasa: s-a luat o oarece vorba (rumin, care nu inseamna altceva decit taran), s-a trecut o litera intr-alta (“u” in “o”), iar apoi a inceput delirul (bazat, totusi, pe un fapt incontestabil: caracterul in genere latin al limbii noastre). Povestea nu este unica in zona aceasta, a Europei Central-Rasaritene (sau, cum a spus Fernand Brodel, in “partea cea rea a Europei”), pentru ca la fel vor fi facut si altii (ungurii, slovacii, ucrainienii etc.), si tot sub influenta intelectualilor “uniati” (la noi, asa-numitii greco-catolici), care studiasera la Universitatea Sapienza din Roma. Evident, bietii carturari ai Scolii Ardelene nu si-au imaginat ca mai exista, prin Europa, o etnie cu un nume periculos de apropiat de cel inventat de ei: romii, cunoscuti indeobste drept tigani.
In conditiile in care romanii nu au, si nici nu au avut niciodata, o parere foarte buna (sau macar una foarte hotarita) despre ei insisi, a fost numai foarte firesc sa se ajunga la situatia in care s-a negat existenta romilor, sub pretextul ca acestia nici nu ar fiinta; in schimb, existau, pe de o parte, romanii, urmasii Romei imperiale (si, implicit, si a celei republicane), si tiganii, pe de alta parte, o etnie in principiu de sub-oameni (doar asa se putea explica indelungata perioada de sclavie – poreclita si robie — , de peste 500 de ani numai in Tarile Romane, adica in Rasaritul si Sudul actualei Romanii), dar careia i se pot recunoaste anumite calitati secundare, cum ar fi talentul muzical, pitorescul etc.
Mai tirziu, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, s-a inventat pina si o litera noua: a din a, odata cu trecerea de la alfabetul kirilic la cel latin (oarecum in maniera in care, dupa Decembrie 1989, s-a inventat cuvintul ‘rrom’). In definitiv, a continua sa scriem cu litere kirilice ar fi fost rusine mare, da’ mare de tot.
Prima perioada comunista a Romaniei, cea de pina la moartea lui Stalin, a adus cu sine si o anumita (re-)slavizare a ortografiei oficiale; astfel, s-a renuntat la i din a, iar numele tarii era Republica Populara Romina, sau, pe scurt, Rominia. Mai tirziu, in perioada embrionara a comunismului national (sau, mai bine spus, a national-comunismului), perioada lui Dej, a fost reintrodus (pe monezi, bancnote etc.) a din a, lucru ce a fost, apoi, continuat pe toata durata perioadei ceausiste (si subzista si in prezent). Dupa 22 decembrie 1989, Academia Romana a initiat procesul remitologizarii latinist-moderate a ortografiei oficiale, cu numeroase cazuri de inadecvare hazlie; aceasta “reforma” nu face, insa, obiectul rindurilor de fata.
Dupa 1970, Ceausescu, prin Ministerul de Externe, a inceput o veritabila campanie internationala pentru a schimba denumirea tarii noastre, asa cum apare ea in felurite limbi straine (Roumanie, Rumania, Rumanien, Rumunsko, Rumunia etc….), in sensul renuntarii la “u” in favoarea lui “o”, resimtit ca fiind mai imperial, deci mult mai potrivit cu ambitiile lui Ceausescu, ce se socotea urmasul lui Burebista si prietenul Sahinsahului. Nu a reusit sa faca asa ceva, decit – partial – in englezeste, si asta numai datorita americanilor, care la ONU (dupa ce vor fi zimbit la auzul cererii diplomatilor nostri), isi vor fi spus; “De ce nu? Daca ei o vor…”, si asta s-a si intimplat. Mai conservatori (si, s-ar cuveni adaugat, cu mai mult bun-simt), britanicii au incercat sa ne convinga sa renuntam la nastrusnicia cu Romania, dar fara succes; in orice caz, pina in zilele noastre, unele reviste britanice (ca, de pilda, “The Spectator”) utilizeaza consecvent grafia “pre-ceausista”, cea cu Rumania. De altminteri, in perioada dintre cele doua razboaie mondiale, si tot in America, si-a facut loc, in citeva ocazii, grafia de tranzitie Roumania, reprezentind un soi de compromis intre grafia frantuzeasca si cea britanica.
Pe cind Teodor Melescanu era ministru de externe intr-una dintre primele guvernari iliesciene, a produs un document (sub forma unui Memorandum – vestitul cu nr. H(03)/169 si nr. 5/390/NV din 31 Ianuarie 1995 — insusit de catre Primul Ministru Nicolae Vacaroiu, prin care se propunea utilizarea consecventa a termenului de tigani si evitarea, la fel de consecventa, a celui de romi, pentru a nu crea cine-stie-ce confuzii in cercurile internationale; iata citeva citate caracteristice – inclusiv pentru agramatismul autorilor — din acest document: “Confuzia care se creeaza, in special la nivelul opiniei publice internationale este si o posibila identificare a romanilor in general cu membrii acestei etnii. Ea a fost initiata si intretinuta in asociere si in urmarirea acelorasi obiective cu unele ‘teorii istorice’ ungare si austriece care prezinta pe romani ca tragandu-se din tiganii adusi de romani in timpul ocupatiei Daciei, precum si numeroasele stiri, relatari si imagini in presa si mijloacele audio-vizuale de informare in masa internationale din ultimii ani, privind tiganii din Romania aflati prin Europa in ipostaze negative.” Finalul documentului este aproape apoteotic: “Avand in vedere confuziie create la adresa poporului roman si a Romaniei, a romanilor in general, prin folosirea in loc de cuvintele ‘tigan’, ‘tigani’, ‘tiganesc’ a termenilor de ‘rom’, Roma’, ‘Romani’, ‘roman’, ‘romanis’ apare ca evidenta necesitatea ca organele oficiale romane sa foloseasca terminologia utilizata in conventiile si documentele internationale ale ONU, Consiliului Europei si OSCE: tigan – in limba romana, gipsy – in limba engleza, gitan/tsigane – in limba franceza, tsigan – in limba rusa, zigeuner – in limba germana, zingaro – in limba italiana, gitano – in limba spaniola, etc.” Dupa cum precizeaza o Nota MAE din anul 2000, “reactia liderilor tigani a fost extrem de violenta, motiv pentru care s-a ajuns la un compromis, respectiv folosirea cuvantului ‘rrom’ pentru a se evita confuziile etimologice.”
Abia ministrul de externe Petre Roman, in Februarie 2000, a produs un contra-Memorandum (nr. D2/1094 din 29.02.2000), insusit de catre Primul Ministru Mugur Isarescu, potrivit caruia, totusi, romilor nostri sa li se spuna, de preferinta, romi, in paralel cu utilizarea si a altor formule (precum: Roma/Gypsies, Roms/Tsiganes, Roma/Sinti, romi/tigani), in conformitate cu anumite prevederi ale unor organisme internationale. Totodata insa, mai multe documente oficiale ale MAE subliniaza raspicat faptul ca doar presiunea societatii civile a facut sa se renunte la Memorandum-ul lui Melescanu: “Sub presiunea reprezentantilor unor asociatii de tigani (‘Romani Criss’, ‘Aven Amentza’, ‘Partida Romilor’, ASTRA-SATRA) si a organizatiilor internationale (Consiliul Europei, OSCE s.a.), Ministerul Afacerilor Externe este pus in situatia de a-si reconsidera pozitia fata de recomandarea utilizarii in documentele oficiale a termenului de ‘tigan’.” Nimic (nici chiar minciuna) nu este de lasat la o parte daca e in pericol insasi natiunea; citez, din acelasi document MAE (sublinierea apartine autorilor textului): “Mentionam totodata ca in actualele pasapoarte ale cetatenilor romani apare la rubrica ‘cetatenie’ cuvantul ‘rom’, ceea ce duce la confuzii regretabile pentru identitatea cultural-istorica atat a romanilor, cat si a tiganilor.”
Tot Memorandum-ul lui Petre Roman contine si urmatorul pasaj, deosebit de semnificativ: “MAE se declara fidel respectarii dreptului fiecarui grup la auto-identificare, drept consfintit in documentele internationale la care Romania este parte (Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale) si in legislatia interna (Legea recensamantului).”
In definitiv, este limpede ca romilor le putem spune oricum (ingerasi, de pilda); daca realitatea nu se va schimba, intr-o perioada rezonabila de timp, daca romii de la noi vor ramine asa cum sint ei acum – atunci pina si vorba ingerasi va deveni ceva peiorativ; cam asa se va fi intimplat, dupa 1950, cu succesivele denumiri “politically correct” date negrilor in SUA …
Actualmente, cu majora exceptie a lui Lucian Boia & Co. (aici se includ nume precum cel al lui George Voicu), nimeni nu pare sa mai puna sub semnul intrebarii normalitatea denumirii poporului si a tarii, desi cred ca n-ar strica asa ceva, macar in calitate de bijbiiala, daca nu chiar de studiu serios.
A scrie cuvintul ‘rom’ in grafia sui generis de ‘rrom’ este inca o dovada a (limitelor) imaginatiei romanesti actuale; desigur, autorii acestui declarat “compromis” nu au intrevazut hazul caragialesc al acestui nou termen. Evident, ar fi de prisos sa se mentioneze ca, in afara de complexele romanilor, nu exista nici o alta motivatie (istorica, lingvistica, etimologica etc.) pentru a utiliza ‘rr’. Iar aceste complexe sint ceva cu un caracter ideologic apasat.
Vreme de mai bine de trei ani de zile m-am invrednicit sa fiu seful Oficiului National pentru Romi, din cadrul fostului Departament pentru Protectia Minoritatilor Nationale; cartea mea de vizita, in englezeste, preciza faptul ca aveam functia de Head of National Office for Roma. De unde si destule confuzii, cele mai multe amuzante; era, de pilda, ceva obisnuit sa mi se ceara “vize pentru Roma” (aici, Roma era luata in sensul de capitala a Italiei, de sediu al Sfintului Scaun etc.…). Pe aceeasi carte de vizita, pusesem sa se scrie si faptul ca apartineam de Government of Rumania, iar multi colegi de la Guvern credeau ca, pur si simplu, s-a gresit; ei bine, nu se gresise defel!
“Dan Oprescu
doctor in filosofie … sa nu creada strainii ca sintem tigani!
(Note despre o anumita prostie nationala)
Cam de un veac si jumatate, pare sa se fi instalat in imaginarul nostru colectiv o spaima aproape unanima: sa nu creada “lumea” (i.e.: strainatatea, Europa, civilizatia, ungurii etc.) ca romanii sint tigani (sau altfel spus, sa nu se creeze, Doamne fereste!, vreo confuzie intre termenii de roman si rom). Chestiunea reflecta, pe de o parte, nesiguranta identitara romaneasca, iar pe de alta parte imensa noastra capacitate de a plamadi mituri, ideologii care sa reprezinte compensatii “morale” pentru sirul nesfirsit de frustrari economice, geopolitice, militare, culturale s.a.m.d., frustrari pe care trebuie sa le induram zi de zi, ceas de ceas si in proportie de masa.
Romanii – precum multe alte natiuni moderne — sint o inventie relativ recenta; mai exact, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, citiva intelectuali grupati in ceea ce se va fi chemat mai tirziu Scoala Ardeleana, au produs romanismul, si au creat cuvintul roman, spre a arata lumii intregi ca “noi” nu sintem doar niste serbi, niste iobagi, niste sclavi, niste rumini, ci ca ne si tragem din neamul imparatesc al romanilor, neam care odinioara a stapinit “intreg Pamintul”. Tehnologia de producere a cuvintului a fost pe cit de simpla, pe atit de ingenioasa: s-a luat o oarece vorba (rumin, care nu inseamna altceva decit taran), s-a trecut o litera intr-alta (“u” in “o”), iar apoi a inceput delirul (bazat, totusi, pe un fapt incontestabil: caracterul in genere latin al limbii noastre). Povestea nu este unica in zona aceasta, a Europei Central-Rasaritene (sau, cum a spus Fernand Brodel, in “partea cea rea a Europei”), pentru ca la fel vor fi facut si altii (ungurii, slovacii, ucrainienii etc.), si tot sub influenta intelectualilor “uniati” (la noi, asa-numitii greco-catolici), care studiasera la Universitatea Sapienza din Roma. Evident, bietii carturari ai Scolii Ardelene nu si-au imaginat ca mai exista, prin Europa, o etnie cu un nume periculos de apropiat de cel inventat de ei: romii, cunoscuti indeobste drept tigani.
In conditiile in care romanii nu au, si nici nu au avut niciodata, o parere foarte buna (sau macar una foarte hotarita) despre ei insisi, a fost numai foarte firesc sa se ajunga la situatia in care s-a negat existenta romilor, sub pretextul ca acestia nici nu ar fiinta; in schimb, existau, pe de o parte, romanii, urmasii Romei imperiale (si, implicit, si a celei republicane), si tiganii, pe de alta parte, o etnie in principiu de sub-oameni (doar asa se putea explica indelungata perioada de sclavie – poreclita si robie — , de peste 500 de ani numai in Tarile Romane, adica in Rasaritul si Sudul actualei Romanii), dar careia i se pot recunoaste anumite calitati secundare, cum ar fi talentul muzical, pitorescul etc.
Mai tirziu, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, s-a inventat pina si o litera noua: a din a, odata cu trecerea de la alfabetul kirilic la cel latin (oarecum in maniera in care, dupa Decembrie 1989, s-a inventat cuvintul ‘rrom’). In definitiv, a continua sa scriem cu litere kirilice ar fi fost rusine mare, da’ mare de tot.
Prima perioada comunista a Romaniei, cea de pina la moartea lui Stalin, a adus cu sine si o anumita (re-)slavizare a ortografiei oficiale; astfel, s-a renuntat la i din a, iar numele tarii era Republica Populara Romina, sau, pe scurt, Rominia. Mai tirziu, in perioada embrionara a comunismului national (sau, mai bine spus, a national-comunismului), perioada lui Dej, a fost reintrodus (pe monezi, bancnote etc.) a din a, lucru ce a fost, apoi, continuat pe toata durata perioadei ceausiste (si subzista si in prezent). Dupa 22 decembrie 1989, Academia Romana a initiat procesul remitologizarii latinist-moderate a ortografiei oficiale, cu numeroase cazuri de inadecvare hazlie; aceasta “reforma” nu face, insa, obiectul rindurilor de fata.
Dupa 1970, Ceausescu, prin Ministerul de Externe, a inceput o veritabila campanie internationala pentru a schimba denumirea tarii noastre, asa cum apare ea in felurite limbi straine (Roumanie, Rumania, Rumanien, Rumunsko, Rumunia etc….), in sensul renuntarii la “u” in favoarea lui “o”, resimtit ca fiind mai imperial, deci mult mai potrivit cu ambitiile lui Ceausescu, ce se socotea urmasul lui Burebista si prietenul Sahinsahului. Nu a reusit sa faca asa ceva, decit – partial – in englezeste, si asta numai datorita americanilor, care la ONU (dupa ce vor fi zimbit la auzul cererii diplomatilor nostri), isi vor fi spus; “De ce nu? Daca ei o vor…”, si asta s-a si intimplat. Mai conservatori (si, s-ar cuveni adaugat, cu mai mult bun-simt), britanicii au incercat sa ne convinga sa renuntam la nastrusnicia cu Romania, dar fara succes; in orice caz, pina in zilele noastre, unele reviste britanice (ca, de pilda, “The Spectator”) utilizeaza consecvent grafia “pre-ceausista”, cea cu Rumania. De altminteri, in perioada dintre cele doua razboaie mondiale, si tot in America, si-a facut loc, in citeva ocazii, grafia de tranzitie Roumania, reprezentind un soi de compromis intre grafia frantuzeasca si cea britanica.
Pe cind Teodor Melescanu era ministru de externe intr-una dintre primele guvernari iliesciene, a produs un document (sub forma unui Memorandum – vestitul cu nr. H(03)/169 si nr. 5/390/NV din 31 Ianuarie 1995 — insusit de catre Primul Ministru Nicolae Vacaroiu, prin care se propunea utilizarea consecventa a termenului de tigani si evitarea, la fel de consecventa, a celui de romi, pentru a nu crea cine-stie-ce confuzii in cercurile internationale; iata citeva citate caracteristice – inclusiv pentru agramatismul autorilor — din acest document: “Confuzia care se creeaza, in special la nivelul opiniei publice internationale este si o posibila identificare a romanilor in general cu membrii acestei etnii. Ea a fost initiata si intretinuta in asociere si in urmarirea acelorasi obiective cu unele ‘teorii istorice’ ungare si austriece care prezinta pe romani ca tragandu-se din tiganii adusi de romani in timpul ocupatiei Daciei, precum si numeroasele stiri, relatari si imagini in presa si mijloacele audio-vizuale de informare in masa internationale din ultimii ani, privind tiganii din Romania aflati prin Europa in ipostaze negative.” Finalul documentului este aproape apoteotic: “Avand in vedere confuziie create la adresa poporului roman si a Romaniei, a romanilor in general, prin folosirea in loc de cuvintele ‘tigan’, ‘tigani’, ‘tiganesc’ a termenilor de ‘rom’, Roma’, ‘Romani’, ‘roman’, ‘romanis’ apare ca evidenta necesitatea ca organele oficiale romane sa foloseasca terminologia utilizata in conventiile si documentele internationale ale ONU, Consiliului Europei si OSCE: tigan – in limba romana, gipsy – in limba engleza, gitan/tsigane – in limba franceza, tsigan – in limba rusa, zigeuner – in limba germana, zingaro – in limba italiana, gitano – in limba spaniola, etc.” Dupa cum precizeaza o Nota MAE din anul 2000, “reactia liderilor tigani a fost extrem de violenta, motiv pentru care s-a ajuns la un compromis, respectiv folosirea cuvantului ‘rrom’ pentru a se evita confuziile etimologice.”
Abia ministrul de externe Petre Roman, in Februarie 2000, a produs un contra-Memorandum (nr. D2/1094 din 29.02.2000), insusit de catre Primul Ministru Mugur Isarescu, potrivit caruia, totusi, romilor nostri sa li se spuna, de preferinta, romi, in paralel cu utilizarea si a altor formule (precum: Roma/Gypsies, Roms/Tsiganes, Roma/Sinti, romi/tigani), in conformitate cu anumite prevederi ale unor organisme internationale. Totodata insa, mai multe documente oficiale ale MAE subliniaza raspicat faptul ca doar presiunea societatii civile a facut sa se renunte la Memorandum-ul lui Melescanu: “Sub presiunea reprezentantilor unor asociatii de tigani (‘Romani Criss’, ‘Aven Amentza’, ‘Partida Romilor’, ASTRA-SATRA) si a organizatiilor internationale (Consiliul Europei, OSCE s.a.), Ministerul Afacerilor Externe este pus in situatia de a-si reconsidera pozitia fata de recomandarea utilizarii in documentele oficiale a termenului de ‘tigan’.” Nimic (nici chiar minciuna) nu este de lasat la o parte daca e in pericol insasi natiunea; citez, din acelasi document MAE (sublinierea apartine autorilor textului): “Mentionam totodata ca in actualele pasapoarte ale cetatenilor romani apare la rubrica ‘cetatenie’ cuvantul ‘rom’, ceea ce duce la confuzii regretabile pentru identitatea cultural-istorica atat a romanilor, cat si a tiganilor.”
Tot Memorandum-ul lui Petre Roman contine si urmatorul pasaj, deosebit de semnificativ: “MAE se declara fidel respectarii dreptului fiecarui grup la auto-identificare, drept consfintit in documentele internationale la care Romania este parte (Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale) si in legislatia interna (Legea recensamantului).”
In definitiv, este limpede ca romilor le putem spune oricum (ingerasi, de pilda); daca realitatea nu se va schimba, intr-o perioada rezonabila de timp, daca romii de la noi vor ramine asa cum sint ei acum – atunci pina si vorba ingerasi va deveni ceva peiorativ; cam asa se va fi intimplat, dupa 1950, cu succesivele denumiri “politically correct” date negrilor in SUA …
Actualmente, cu majora exceptie a lui Lucian Boia & Co. (aici se includ nume precum cel al lui George Voicu), nimeni nu pare sa mai puna sub semnul intrebarii normalitatea denumirii poporului si a tarii, desi cred ca n-ar strica asa ceva, macar in calitate de bijbiiala, daca nu chiar de studiu serios.
A scrie cuvintul ‘rom’ in grafia sui generis de ‘rrom’ este inca o dovada a (limitelor) imaginatiei romanesti actuale; desigur, autorii acestui declarat “compromis” nu au intrevazut hazul caragialesc al acestui nou termen. Evident, ar fi de prisos sa se mentioneze ca, in afara de complexele romanilor, nu exista nici o alta motivatie (istorica, lingvistica, etimologica etc.) pentru a utiliza ‘rr’. Iar aceste complexe sint ceva cu un caracter ideologic apasat.
Vreme de mai bine de trei ani de zile m-am invrednicit sa fiu seful Oficiului National pentru Romi, din cadrul fostului Departament pentru Protectia Minoritatilor Nationale; cartea mea de vizita, in englezeste, preciza faptul ca aveam functia de Head of National Office for Roma. De unde si destule confuzii, cele mai multe amuzante; era, de pilda, ceva obisnuit sa mi se ceara “vize pentru Roma” (aici, Roma era luata in sensul de capitala a Italiei, de sediu al Sfintului Scaun etc.…). Pe aceeasi carte de vizita, pusesem sa se scrie si faptul ca apartineam de Government of Rumania, iar multi colegi de la Guvern credeau ca, pur si simplu, s-a gresit; ei bine, nu se gresise defel!
sursa Altermedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu