sâmbătă, 26 aprilie 2008

Vinerea Patimilor



"Astazi a fost spanzurat pe lemn Cel ce a spanzurat pamantul pe ape".

Aceste cutremuratoare cuvinte au fost rostite de preot inca din seara Sfintei Joi, cand acesta a iesit din Sfantul Altar purtand in spate Crucea lui Hristos. In Vinerea Mare nu se mai slujeste Sfinta Liturghie, pentru ca Insusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum, si se tine post negru. Prohodul Domnului de vineri seara este ultima etapa a tanguirii lui Hristos, Care se afla de astazi in mormant.
Purtat de la Ana la Caiafa, cei doi arhierei, Mantuitorul ajunge in cele din urma in fata guvernatorului Pilat din Pont. Judecata are loc in fata acestuia, Iisus fiind invinuit de a Se fi facut pe Sine Fiul lui Dumnezeu si mai ales, I Se aduce, pe nedrept, vina ca S-ar fi socotit "Regele Iudeilor". Desi Pilat afirma ca nu Ii gaseste nici o vina, la cererea insistenta a multimii asmutite de carturari si arhierei, Il osandeste la moarte prin rastignire pe Hristos, in locul talharului Baraba. "A zis iarasi Pilat: «Dar ce rau a facut?» Ei insa mai tare strigau si ziceau: «Sa fie rastignit!»" (Matei, 27,23). Inainte de a fi rastignit, Iisus rabda scuiparile, bataile, biciurile, ocarile si batjocura. Rastignirea Mantuitorului pe cruce s-a facut pe la ora 12.00 ("ceasul al saselea"). Semn al desavarsitei smerenii, Mantuitorul S-a jertfit alegand cea mai grea pedeapsa, destinata raufacatorilor. Pe de alta parte, Iisus a ales rastignirea, intrucat era singurul mod de a muri imbratisand lumea. Astfel, din obiect de tortura si de osanda, Crucea devine emblema a crestinismului, semn de cinstire si de pretuire, altar de jertfa, prin care Mantuitorul a impacat lumea cu Dumnezeu-Tatal. Rastignirea s-a facut pe Golgota, in mijlocul a doi talhari, dintre care, cel de dreapta, prin marturisire si smerenie, a dobandit viata cea vesnica. "Si zicea lui Iisus: «Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in Imparatia Ta!». Si Iisus i-a zis: «Adevarat graiesc tie; astazi vei fi cu mine in Rai»" (Luca, 23, 42-43).
Dupa ce S-a rugat pentru lume si i-a iertat pe cei care Ii facusera rau, Mantuitorul Si-a dat duhul in mainile Tatalui (la ora 15 - "ceasul al noualea"). Ca dovada a mortii Sale adevarate, nu i S-au mai zdrobit fluierele picioarelor, ci I S-a impuns coasta cu sulita, din care a iesit sange si apa. Evenimente infricosatoare insotesc momentul mortii pe Cruce al Mantuitorului. "Si iata, catapeteasma templului s-a sfasiat in doua de sus pana jos, si pamantul s-a cutremurat si pietrele s-au despicat; Mormintele s-au deschis si multe trupuri ale Sfintilor adormiti s-au sculat" (Matei, 27, 51-52). Cum se apropia Pastele iudaic, trupul Mantuitorului a fost coborat de pe Cruce de catre Iosif si Nicodim, a fost uns cu mirodenii, infasurat in giulgiu, apoi asezat in mormant nou. La usa mormantului s-a asezat o piatra mare si s-a pecletuit, asigurandu-se paza cu ostasi romani. La toate acestea au fost martore Maica Domnului si femeile mironosite, chiar si unii dintre ucenici, de exemplu Ioan. De altfel, aflandu-se pe Cruce si vazandu-Si mama indurerata si pe ucenicul Ioan Evanghelistul ("pe care il iubea"), Hristos o incredinteaza acestuia spunandu-i: "Iata mama ta!" (Ioan, 19, 27), facandu-ne pe toti credinciosii, astfel, fii ai Maicii Domnului.
Toate aceste evenimente sunt retraite astazi la Denia Prohodului Domnului. La slujba, de o mare solemnitate si sobrietate, se canta de catre preoti si credinciosi Prohodul Domnului, in jurul mormantului simbolic al lui Iisus, acoperit cu flori, reprezentat prin Sfantul Aer (Sfantul Epitaf) - icoana coborarii de pe Cruce si punerii in mormant a Mantuitorului pictata pe panza sau tesuta - ce se scoate din Sf. Altar si pe sub care trec toti credinciosii in timpul slujbei sau la sfarsit. In aceasta zi se tine post negru si sunt severe interdictii de munca, mai ales de tesut sau cusut. Traditional, este ziua cand se inrosesc ouale, pentru ca sangele Mantuitorului s-a scurs peste acestea, cum spune o veche legenda populara.
In intervalul acesta dintre rastignirea pe cruce si Inviere, pentru ca moartea Lui sa nu para iluzorie oamenilor, Fiul lui Dumnezeu a lasat trupul Sau sa zaca in mormant trei zile si in acest timp S-a coborat cu sufletul la iad, sfaramandu-i portile. Traind timp de trei zile numai prin suflet, Iisus a voit sa ne arate ca este posibila o viata spirituala, biruitoare si fericita, si fara de trup. Pana la El, oricine murea se ducea la viata chinuita din iad, intrucat toti treceau pragul eternitatii cu sufletul schilodit de pacat. Aceste trei zile de viata ale lui Iisus cu sufletul despartit de trup formeaza inceputul Raiului. Incepand din acest moment, sufletele celor drepti sunt asezate in Rai pana la Invierea lor cu trupurile. Aceasta Inviere, numita si Invierea de Obste, va avea loc la a doua venire a Mantuitorului. Un alt motiv pentru care Iisus S-a pogorat la iad a fost acela de a incredinta si celor de acolo, care au trait pe pamant inaintea Sa, Vestea cea buna a mantuirii neamului omenesc de sub robia diavolului si a pacatului.

Niciun comentariu: