Ceremonie a masonilor in Catedrala Ortodoxa din Timisoara

Secuii si "oarba" justitie

Candidatii UDMR la presedintia consiliilor judetene Harghita si Covasna, Csaba Borboly si Sandor Tamas, au "desfiintat" simbolic, marti, pret de cateva minute, linia de demarcatie dintre cele doua unitati administrativ-teritoriale, cu un banner "pentru un Tinut Secuiesc puternic, pamant al zambetului".

sursa Romania Libera

Instanta Suprema a respins reabilitarea Maresalului Antonescu

Cererea de revizuire formulata de urmasul fostului guvernator al Transnistriei, Gheorghe Alexianu, prin care cerea achitarea tatalui sau si a maresalului, condamnati pentru crime de razboi, a fost respinsa definitiv de magistrati
Curtea Suprema a admis ieri recursul formulat de procurori impotriva deciziei Curtii de Apel Bucuresti (CAB) prin care au fost reabilitati partial maresalul Ion Antonescu si fostul guvernator al Transnistriei, Gheorghe Alexianu.
Astfel, judecatorii Inaltei Curti au respins definitiv cererea de revizuire formulata de Serban Alexianu, urmasul fostului guvernator al Transnistriei, Gheorghe Alexianu, in care se solicita revizuirea sentintei penale nr.17/17 mai 1946, a Tribunalului Poporului din Bucuresti, prin care tatal sau, alaturi de maresalul Antonescu, seful Garzii de Fier, Horia Sima, si mai multi demnitari ai Guvernului din 1940, au fost condamnati pentru crime de razboi.
Intr-o prima faza, cererea de revizuire a fost respinsa de Curtea de Apel Bucuresti ca neintemeiata, dar decizia a fost casata de instanta suprema, care a trimis dosarul spre rejudecare. In 5 decembrie 2006, Curtea de Apel Bucuresti a hotarat achitarea partiala a maresalului Ion Antonescu, a sefului Garzii de Fier Horia Sima si a altor 19 membri ai Guvernului roman din 1940, pentru unele crime de razboi imputate ca urmare a colaborarii militare dintre Romania si Germania in agresiunea "contra popoarelor din Rusia Sovietica".

Motivarea CAB
In procesul lui Antonescu - militarul care a preluat puterea in Romania in 1940, dupa abdicarea Regelui Carol al II-lea -, Protocolul secret numarul 3 la Pactul Ribbentrop - Molotov dintre Germania si URSS, la data judecatii in 1946, nu a fost cunoscut de Tribunalul Poporului, el nefiind dezvaluit la acea data opiniei publice, se arata in motivarea sentintei CAB. Acest aspect a fost relevat in cadrul judecarii cererii de revizuire a procesului facute de fiul lui Gheorghe Alexianu - fostul guvernator al Transnistriei, condamnat intr-unul din dosarele lui Antonescu.
In procesul de revizuire, declansat la 60 de ani de la sentinta de condamnare a Guvernului Antonescu, s-a aratat ca "starea de necesitate si de legitima aparare in care s-a aflat Romania, urmare acestui protocol si urmat de ultimatumurile sovietice din vara anului 1940, s-au rasfrant si asupra condamnatului Alexianu Gheorghe". Pe de alta parte, Curtea de Apel Bucuresti a constatat ca, prin permiterea si militarea de catre autoritatile romane a patrunderii armatei hitleriste pe teritoriul Romaniei, a fost sprijinita indirect agresiunea Germaniei naziste din 6 aprilie 1941 fata de state balcanice situate in afara garantiilor de securitate ale Pactului Tripartit sau Uniunii Sovietice (Iugoslavia si Grecia). In raport de aceste state, cei 21 de inculpati au fost corect condamnati pentru crimele de agresiune prevazute de articolul 1 lit.a si b din Decretul-Lege 312/1945, arata CAB. In 5 decembrie 2006, Curtea de Apel Bucuresti a decis anularea in parte a Hotararii 17 date in 1946, constatand ca Protocolul secret 3 al Pactului Ribbentrop-Molotov, prin sferele de influenta stabilite, a stat la baza gravelor agresiuni teritoriale suferite de Romania in anul 1940.
CAB mai arata in motivarea sentintei sale ca, in data de 22 iunie 1941, cand Hitler a declarat razboi impotriva URSS, gaseste Romania cu totul aservita politicii germane, si aceasta prin fapta acuzatului Ion Antonescu si a celor care l-au secondat in politica sa, comitand cea mai mare crima petrecuta in istoria poporului roman, alaturandu-se Germaniei hitleriste la agresiunea contra popoarelor din Rusia Sovietica, "care doreau o colaborare pasnica cu poporul roman".

sursa Ziua

Nu un privilegiu, ci un act de dreptate

Pentru informarea corectă a opiniei publice şi ca răspuns la demersul în instanţă al Asociaţiei Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă, care contestă Protocolul privind predarea-preluarea terenului atribuit Patriarhiei Române pentru realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului (13 februarie 2006), Biroul de presă al Patriarhiei Române precizează că atribuirea prin lege Patriarhiei Române a terenului situat în Calea 13 Septembrie, sect. 5, în apropierea Palatului Parlamentului, destinat exclusiv construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului reprezintă, înainte de toate, un act de dreptate, nu un privilegiu, aşa cum, în mod tendenţios, susţin cei ce sistematic se opun construirii Catedralei. „Până în anul 2006, Patriarhiei Române nu i s-a retrocedat nici o suprafaţă de teren ca reparaţie morală pentru cele cinci biserici din zonă care au fost demolate sau translatate în perioada regimului comunist, pentru a se construi actuala clădire a Palatului Parlamentului. Mai precis, ne referim la bisericile Spirea Veche, Izvor şi Alba-Postăvari, care au fost demolate, precum şi la alte două lăcaşuri de cult, Mihai Vodă şi Schitul Maicilor, translatate pe alte amplasamente şi mascate de blocuri. Este vorba de terenuri şi de edificii de o valoare istorică şi artistică inestimabilă care erau tot de utilitate publică“, ne-a declarat pr. Constantin Stoica, consilier relaţii cu presa în cadrul Patriarhiei Române.
În plus, tot în spiritul dreptăţii, nu trebuie să se uite faptul că Statul român comunist a confiscat abuziv sute de edificii ale Bisericii (case parohiale şi mănăstireşti, şcoli etc.), pe care le-a folosit în mod gratuit timp de peste 40 de ani, fără nici o compensaţie, iar altele au fost chiar demolate. În acest context, orice legiuitor cu bun simţ şi cu spirit de dreptate înţelege că atribuirea unui teren pentru construirea unei Catedrale patriahale de utilitate publică nu este o simplă favoare, ci un act de dreptate.
Atribuirea în proprietate a terenului Patriarhiei Române s-a făcut cu respectarea tuturor prevederilor legale. Terenul, trecut din domeniul public în cel privat al Statului, a fost atribuit prin lege Patriarhiei Române, pentru realizarea unui obiectiv de utilitate publică, aşa cum este viitoarea Catedrală patriarhală. Potrivit Codului civil, dreptul de proprietate se poate transmite inclusiv printr-un act normativ cu putere de lege, aşa cum a fost cazul terenului primit în proprietate de Patriarhia Română în compensaţie pentru cele cinci lăcaşuri de cult, în vederea construirii viitoarei Catedrale patriarhale.

Amplasamentul stabilit prin consens
De altfel, după cum a mai spus părintele Constantin Stoica, la stabilirea amplasamentului pentru viitoarea Catedrala patriarhală din Calea 13 Septembrie au participat, în consens, principalele instituţii ale Statului şi autorităţi locale, astfel:
a. Guvernul României, care a promovat Ordonanţa de urgenţă nr. 19 din 17 martie 2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului.
b. Parlamentul României, care a aprobat, cu modificări, Ordonanţa de urgenţă nr. 19/2005 prin Legea nr. 261/2005 iar, de curând, a adus completări importante respectivei ordonanţe prin Legea nr. 376/2007. Totodată, Camera Deputaţilor a predat, prin Protocolul de predare-preluare din 13 februarie 2006, şi actele subsecvente terenului în cauză, către Patriarhia Română.
c. Preşedintele României, care a promulgat Legea nr. 261/2005 prin Decretul nr. 961/5.10. 2005 şi Legea nr. 376/ 2007 prin Decretul nr. 1152/27.12.2007.
d. Primăria Municipiului Bucureşti - Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care a adoptat Hotărârea nr. 58/2006 Planul Urbanistic Zonal Calea 13 Septembrie – Str. Izvor, sect. 5, Ansamblul Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului.
e. Primăria sectorului 5, care a eliberat Certificatul de urbanism pentru Ansamblul Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului.

Patriarhia are dreptul şi datoria de a construi viitoarea catedrală
După cum ne-a mai spus părintele consilier Constantin Stoica, fondurile destinate construirii viitoarei Catedrale patriarhale vor fi asigurate, potrivit Legii, de către Patriarhia Română, Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi de către autorităţile administraţiei publice locale (art. 1 alin. 2) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2005, modificată şi completată prin Legea nr. 376/2007).
Această prevedere legală este o reflectare a dispoziţiilor art. 10 alin. 1 şi 6 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, unde este enunţat clar sprijinul material din partea Statului, inclusiv pentru construirea de lăcaşuri de cult în raport cu numărul credincioşilor, conform ultimului recensământ şi cu nevoile reale (art. 10, alin.6).
Patriarhia Română are dreptul şi datoria de a construi viitoarea Catedrală, indiferent de complexele şi interesele oculte ale celor ce încearcă pe orice cale să împiedice construirea acesteia în Bucureşti, singura capitală europeană care nu are în prezent o catedrală reprezentativă pentru a exprima credinţa şi demnitatea majorităţii populaţiei creştine.
În acelaşi timp, Patriarhia Română mulţumeşte tuturor celor ce până acum au ajutat Biserica, precum şi celor ce vor sprijini în continuare construirea viitoarei Catedrale patriarhale, rugând pe Preamilostivul Dumnezeu să binecuvânteze pe cei ce iubesc frumuseţea sufletului credincios şi frumuseţea bisericilor născute şi crescute din credinţă şi dărnicie.
Noile conturi deschise la BCR - filiala sector 4 Bucureşti - pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului sunt:
RO53 RNCB 0075 0048 9503 0109 (LEI)
RO26 RNCB 0075 0048 9503 0110 (USD)
RO96 RNCB 0075 0048 9503 0111 (EURO)

«Nostalgia» Ungariei Mari,In pelerinaj prin Ardeal

Iredentismul maghiar pare sa nu mai cunoasca limite. Aproximativ cinci sute de pelerini maghiari de la Budapesta vor sosi, la sfârsitul acestei saptamâni, in Harghita, la pelerinajul de la Sumuleu Ciuc, cu un tren special, tractat de o locomotiva de epoca, ce poarta „in frunte” stema Ungariei Mari. Garnitura, care poarta numele „Nostalgia”, se va deplasa in localitatea Ghimes-Faget, din judetul Bacau, aproape de granita imperiului austro-ungar, mai cunoscuta sub denumirea „granita celor 1.000 de ani”.Secretarul de stat din Ministerul Transportului al României, UDMR-istul Barna Tánczos, a anuntat deja ca va astepta personal trenul special in localitatea harghiteana Lazarea si ca va insoti pelerinii pâna la Miercurea Ciuc, iar apoi la Ghimes Faget, unde o parte a calatorilor maghiari va participa la dezvelirea unei placi comemorative bilingve ridicata in amintirea inginerului maghiar Pfaff Ferenc (1851 – 1913), care a proiectat mai multe gari in Ungaria Mare, dar si cantonul din Ghimes Faget
Acest exemplu al exceselor iredentiste vine la scurt timp dupa ce, inaintea sarbatorilor pascale, Electrica Transilvania Sud a remis clientilor din toata zona Ardealului facturi pe verso-ul carora se afla fotografia mai multor oua inrosite, dintre care cel din mijloc purta stema Ungariei Mari. Acest fapt a condus la declansarea unei anchete interne la Electrica, fiind verificat atât contractul incheiat cu firma de publicitate care a realizat „capodopera”, cât si persoanele din cadrul institutiei care se fac responsabile de avizarea acestor felicitari.

Secretarul de stat din Ministerul Transportului al României, Barna Tánczos, va astepta trenul special in localitatea harghiteana Lazarea si va insoti pelerinii pâna la Miercurea Ciuc, iar apoi la Ghimes Faget, unde, ca si o parte a pelerinilor maghiari, va participa la inaugurarea unei placi comemorative bilingve, ridicata in amintirea inginerului maghiar Pfaff Ferenc (1851–1913), care a proiectat mai multe gari in Ungaria Mare, dar si cantonul din Ghimes Faget. Pentru prima data dupa 64 de ani, se pare ca o locomotiva ce poarta „in frunte” stema Ungariei va traversa Transilvania in perioada 9 – 12 mai, tractând un tren special cu acei maghiari care vor sa participe la pelerinajul de la Sumuleu Ciuc. Organizatorul „excursiei” nostalgice este redactorul sef al magazinului cailor ferate maghiare „Indóház”, Hámori Ferenc. Acesta a declarat in presa maghiara ca exista promisiuni din partea Societatii Nationale a Cailor Ferate Române (SNCFR) ca o locomotiva maghiara sa poata tracta trenul special pâna in Harghita cu ocazia Rusaliilor, când la Sumuleu Ciuc are loc cel mai mare pelerinaj din Europa de Est.

Pelerinii maghiari merg la granita Ungariei Mari
Trenul „Nostalgia” va aduce aproximativ 500 de pelerini din Ungaria la Miercurea Ciuc si Ghimes. Intentia organizatorilor este ca trenul sa porneasca de la Budapesta in dimineata zilei de vineri 9 mai si sa intre in România pe la Episcopia Bihorului, urmând sa aiba urmatoarea ruta: Oradea – Cluj Napoca – Gherla – Dej – Beclean pe Somes – Deda – Toplita – Miercurea Ciuc, având ca statie terminus Ghimes-Faget.
De asemenea se mai preconizeaza ca aceasta garnitura sa ajunga la Miercurea Ciuc dupa aproximativ 12 ore. Sâmbata 10 mai, maghiarii vor participa la traditionalul pelerinaj de la Sumuleu Ciuc, iar duminica locomotiva Nohab 017 (fabricata in Suedia si achizitionata de Ungaria in anii 1930) va intra in gara Ghimes-Faget, situata la 32 de km de la Miercurea Ciuc. Istoric, comuna a apartinut de Ardeal, dar la impartirea administrativa din 1968 a devenit parte a judetului Bacau. Lânga canton este inca vizibila granita de o mie de ani a Ungariei Mari, ruinele cetatii lui Rákoczi si coroana maghiara, construita din pietre, de honvezi, cu ocazia reanexarii Transilvaniei de Nord. Aici, la granita de dinainte de Trianon, in cantonul nr. 30 al Ungariei Mari, proiectat de inginerul arhitect Pfaff Ferenc, va avea loc un alt eveniment, care se doreste a fi la fel de atractiv pentru maghiari, ca si pelerinajul de la Sumuleu Ciuc.
Astfel, chiar in duminica Rusaliilor va avea loc inaugurarea placii comemorative dedicate inginerului Pfaff Ferenc si deschiderea oficiala a unei expozitii istorice (maghiare!) in fostul canton al societatii feroviare regale ungare. Acest canton a fost vândut de catre SNCFR unui localnic, profesorul Deáky András, care l-a donat Consiliului Local, iar apoi a inceput sa strânga fonduri, atât pe plan local, cât si in Ungaria, pentru renovarea cladirii. Cantonul a fost renovat recent, dupa standardele societatii feroviare... maghiare.

Autoritatile nu au reactionat la expeditia maghiara
Secretarul de stat in Ministerul Transporturilor, Tánczos Barna, a recunoscut pentru „Gardianul” ca va astepta trenul special in gara Lazarea si va calatori cu acesta pâna la Miercurea Ciuc. Acesta ne-a declarat, usor iritat, ca „daca voi fi insotit de familie, atunci ma voi duce cu acest tren si la Ghimes Faget”.
La intrebarea noastra, daca el a fost acela care a aprobat ca trenul cu locomotiva Nohab 017, „in frunte” cu stema Ungariei, sa traverseze Transilvania, secretarul de stat in Ministerul Transporturilor nu a dorit sa raspunda. Desigur am fi dorit sa aflam cum un tren din Ungaria poate sa circule nestingherit prin Transilvania, „asa cum nu s-a mai intâmplat de la Trianon incoace”, cum scriu chiar jurnalistii maghiari. Refuzul de a ne raspunde al secretarului de stat Tánczos Barna este unul destul de simplu. In spatele acestei inaugurari a unui amarât de canton se ascund adevaratele intentii ale demnitarului, si anume organizarea acelei „excursii” la moastele vechii granite, de fapt o excursie nostalgic-iredentista. Acest fapt este confirmat de directoul general al CFR Calatori, Alexandru Noaptes, care ne-a declarat ca „cel care se ocupa de toate aceste aprobari din partea Ministerului Transportului este secretarul de stat Tánczos Barna. Este adevarat ca, pentru a intra in România, trenul de epoca mai trebuie sa primeasca aprobare si de la Autoritatea Feroviara Româna”. Dar si aceasta institutie este subordonata lui Barna. Si cine stie, poate ca in viitorul apropiat vom avem surpriza (neplacuta, ce-i drept) sa vedem trenul „Nostalgia” prin gara din Suceava (Burdujeni), unde cladirea garii a fost construita tot pe vremea imperiului austro-ungar.
Cu astfel de autoritati inerte totul este posibil in România. Lipsa de atitudine, de reactie si uneori chiar de tradare a autoritatilor statului român duce la posibilitatea ca pe teritoriul României sa functioneze asa-numitul „stat in stat”. Iata un exemplu, când se incearca ca anumite sarbatori religioase importante, cum este si pelerinajul vestit de Rusaliile catolice, sa fie transformate in manifestatii pro-maghiare.

sursa Gardianul

Puterea comunistă reînvie poliţia politică: Candidaţii la funcţiile publice vor fi verificaţi la sânge de securitatea moldovenească

Site-ul Parlamentului Republicii Moldova publică un proiect de lege, depus de reprezentanţi ai majorităţii comuniste, potrivit căruia candidaţii la funcţiile publice, dar şi cei care deja le deţin, vor fi verificaţi la sânge de către Serviciul de Informaţii şi Securitate al Moldovei.
Potrivit proiectului nominalizat, verificarea candidaţilor se va efectua „în scopul prevenirii şi combaterii corupţiei în rândul autorităţilor publice; prevenirii ocupării funcţiilor publice de către persoanele care prezintă ameninţare pentru interesele securităţii naţionale; aprecierea gradului de îndeplinire de către titulari şi candidaţi a cerinţelor de încadrare şi de respectare a restricţiilor stabilite de lege; prevenirea, identificarea şi excluderea factorilor de risc; stabilirea autenticităţii informaţiilor comunicate de către titularii şi candidaţii la funcţii publice în documentele depuse pentru ocuparea funcţiei; realizarea măsurilor orientate spre excluderea faptelor ce pot constitui o ameninţare pentru interesele securităţii naţionale”.
Factorii de risc prevăzuţi în proiectul nominalizat sunt: „tolerarea actelor de trădare de patrie, spionaj, terorism, diversiune, chemări la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale sau la încălcarea prin violenţă a integrităţii teritoriale a R. Moldova, propaganda extremistă”.

Cine îşi mai aminteşte de Podul de Flori?

Astăzi, 6 mai 2008, se împlinesc 18 ani de la primul Pod de Flori. În ultimii ani, la Chişinău, evenimentul a trecut neobservat. Ce s-a ales între timp de idealurile proclamate atunci la Prut, care mai este semnificaţia Podului de Flori şi cine îşi mai aminteşte de el, am aflat chiar de la protagoniştii acelui eveniment de necrezut pentru acele vremuri. Am ales cinci reprezentanţi ai unei generaţii care a fost implicată activ în evenimentele din 6 mai 1990: Grigore Vieru, Ion Hadîrcă, Mircea Druc, Ion Ungureanu şi Nicolae Dabija (vezi coloana sonoră). Ei sunt reprezentanţii unei generaţii care are, cel puţin, meritul de a fi crezut în ceva şi de a fi încercat să-şi îndeplinească visul.

Cum a început totul?

Încă înainte de a-şi declara independenţa, la 27 august 1991, Chişinăul şi-a îndreptat privirea de la Est la Vest, către Bucureşti. Contextul politic de atunci părea prielnic pentru Unirea cu Ţara Mamă. Evenimentul de la 6 mai 1990 este o dovadă elocventă a dorinţei de reunificare, cel puţin a unei părţi a populaţiei de pe cele două maluri ale Prutului. Atunci, la iniţiativa Frontului Popular, sprijinită de Guvernul RSSM-ului şi cel al României, a fost organizat primul Pod de Flori. Cum a început totul?Încă înainte de a-şi declara independenţa, la 27 august 1991, Chişinăul şi-a îndreptat privirea de la Est la Vest, către Bucureşti. Contextul politic de atunci părea prielnic pentru Unirea cu Ţara Mamă. Evenimentul de la 6 mai 1990 este o dovadă elocventă a dorinţei de reunificare, cel puţin a unei părţi a populaţiei de pe cele două maluri ale Prutului. Atunci, la iniţiativa Frontului Popular, sprijinită de Guvernul RSSM-ului şi cel al României, a fost organizat primul Pod de Flori.

Într-un manifest semnat de mai mai mulţi lideri de asociaţii politice şi civice se spunea că: „Prutul a fost şi va rămâne o apa care uneşte două maluri ale Moldovei. De când acest rău a despărţit frate de frate, sufletul injumătăţit al românului a tot umblat peste apa lui, ca Isus peste apele mării. Conştiinţa, credinţa, spiritul n-au avut hotare. Cei care au încercat sa le hotărnicească s-au făcut de ruşine în faţa lui Dumnezeu şi a lumii întregi. Noi românii suntem la noi acasă „de la Nistru pân’la Tisa”, din vârful Carpaţilor până la mare. Şi această casa o vrem de acum înainte cu toate uşile deschise, pentru a ne putea vedea la faţă cu fraţii de acelaşi sânge şi pentru a ne întregi sufletele.”

La 6 mai, la ora 12, ora Bucureştiului, în bisericile de pe malurile Prutului preoţii au oficiat un Te Deum de pace şi linişte sufletească. Astfel că, în conformitate cu Acordul dintre URSS şi România, cu privire la trecerea simplificată a graniţei de stat, între orele 13.00 şi 19.00, românii au trecut de o parte şi de alta a frontierei.

„Mulţimea s-a rupt ca un fluviu enorm care a răbufnit. Românii au fost primii care au intrat în URSS fără permisiune”, subliniază Ion Ungureanu, ministrul Culturii şi Cultelor de atunci.

Mircea Druc, fost prim-ministru al R. Moldova, mărturiseşte că tot ce l-a interesat în acele momente era privirea nedumerită a grănicerilor sovietici aflaţi în confuzie şi derută totală. Aşa ceva nu mai văzuseră niciodată!

Vladimir Voronin a fost si el implicat

În componenţa delegaţiei oficiale a R. Moldova au participat la manifestare vice-prim-ministrul de atunci Mihai Platon, preşedintele FPM, Ion Hadîrcă, Ministrul Culturii şi Cultelor, Ion Ungureanu, precum şi actualul preşedinte al R. Moldova, Vladimir Voronin, pe atunci Ministru de Interne. Despre cel din urmă, Ion Ungureanu susţine că: „Voronin a văzut această mare tălăzuind în furtună. El a văzut ce înseamnă un popor care s-a trezit şi acest lucru nu ar trebui să îl uite. Dacă îl uită nu a însuşit bine lecţia. Nu te joci cu un popor care s-a deşteptat”.

Grigore Vieru, primul basarabean care a trecut Prutul la 6 mai 1990

Peste un milion şi doua sute de mii de români s-au îmbrăţişat atunci de-a lungul celor 700 de km. ai Prutului. Au fost stabilite opt puncte de trecere a frontierei: Miorcani – Pererrita, Stânca – Costeşti, Iaşi - Sculeni, Ungheni - Pod Ungheni, Albiţa – Leuşeni, Fălciu – Ţiganca, Oancea – Cahul şi Galaţi - Giurgiuleşti. Poetul Grigore Vieru a fost primul care a traversat atunci Prutul pe o barca de cauciuc. Îşi aminteşte cu drag de acea horă, „unică poate în lume”, încinsă în mijlocul râului de basarabenii şi românii din dreapta Prutului. „Era o tensiune emoţională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alţii şi se regăseau după ani şi ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă şi a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniţi. Aveau mari emoţii şi nu îndrăzneau să facă nici o mişcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit şi ceilalţi. S-au întâlnit toţi la mijlocul Prutului şi au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut şi nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioşi astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei”.

Ce nu a mers bine?

După succesul primului Pod de Flori, peste un an, la 16 iunie 1991, a urmat cel de-al doilea. Dacă la primul Pod românii din România au trecut hotarul, la cel de-al doilea românii din stânga râului urmau să fie oaspeţii celor din dreapta. Atunci, conform datelor statistice ale Ministerului de Interne al R. Moldova, 240 000 de basarabeni au trecut Prutul în România.

Participanţii la eveniment cred că succesul celei de a doua manifestaţie a fost la fel de mare ca şi a celei din 6 mai 1990. Opinia nu este însă împărtăşită de toată lumea. Ion Hadîrcă, liderul de atunci al Frontului Popular din Moldova spune că: „La început era o coerenţă şi o trezire, o deşteptare a spiritului şi o speranţă că lucrurile se vor redresa şi ne vom deştepta. Era un mesaj către România şi întreaga Europă că noi existăm şi că nu am murit. La cel de-al doilea Pod aveam deja o rezervă. Pe lângă elanul celor care au venit să se întâlnească şi să promoveze ideea unirii, a speranţei şi deşteptării, erau şi din cei cu drujba, bulendre şi speculă ieftină. Deja erau oameni care miroseau aici posibilitatea de a se căpătui şi de a compromite într-un fel sau altul o idee nobilă”.

În 1992 au venit însă vremuri grele, iar ideea de reunificare a fost descurajată de conflictul de pe Nistru, care poate fi interpretat şi ca o replică a Moscovei la Podul de Flori.

Podul de flori după 18 ani

Astăzi, după 18 ani de la deschiderea frontierelor, se vorbeşte puţin, dar şi mai puţin se scrie despre evenimentul din 6 mai 1990. Ion Ungureanu, de exemplu, spune ca nu şi-a imaginat că „vom ajunge vreodată la acea stare de lucruri când Podurile de Flori par mai degrabă de domeniul mitului, legendei”. Şi dacă la Chişinău în ultimii ani evenimentul a fost trecut cu vederea fie intenţionat, sau din simplă neglijenţă, pentru protagoniştii de atunci momentul rămâne o amintire vie. Grigore Vieru crede ca „uitând podul de flori am uita martirii care au murit in ideea acestui pod şi ar însemna să uităm marile adunări naţionale care au dus spre câştigarea alfabetului latin, a tricolorului, a istoriei neamului”. Mai mult, Nicolae Dabija susţine că „acele poduri de flori s-au veştejit cu ajutorul celor care le-am acordat puterea”.

Cu toate acestea efectul Podului de Flori nu este unul nul. Românii de pe ambele maluri ale Prutului s-au regăsit dupa toţi aceşti ani de înstrăinare şi au descoperit că sunt la fel, că au aceleaşi idealuri şi valori.

Un „Pod de Flori” refuzat în 2008

Un zid tacit al Berlinului pentru Europa de Est, aşa poate fi calificată graniţa de peste Prut care separă acum două ţări surori unite şi despărţite de-a lungul veacurilor - R. Moldova si România. Acum, conducerea de la Chişinău vrea să limiteze şi sa restrângă mai mult ca niciodată relaţia cu Bucureştiul. După o serie de refuzuri şi o răceală evidentă din partea guvernanţilor noştri faţă de România, acţiunea care a pus capac la toate în ultima vreme este refuzul de a semna Convenţia Micului Trafic la Frontieră. Această nouă respingere din partea Chişinăului este la fel de evidentă ca şi în cazul consulatelor de la Bălţi şi Cahul. Acum, când aveam posibilitatea sa legăm relaţiile inter-umane cu o ţară membră a Uniunii Europene, ne pomenim că din anumite considerente neîntemeiate, Chişinăul dă cu piciorul în posibilitatea cetăţenilor R. Moldova care locuiesc pe teritoriul de până la 50 de kilometri de la graniţa cu România să meargă în ţara vecină, fără vize sau paşapoarte, la fel ca acum 18 ani.

Astăzi Podurile de Flori nu mai sunt posibile în forma de altă dată, dar autorităţile de la Chişinău refuză singura soluţie pentru „un pod de flori”, aşa cum este el posibil în 2008, în condiţiile în care România este membru al UE.

sursa Unimedia