duminică, 20 aprilie 2008

In Covasna oul de Paste este desenat cu stema Ungariei Mari



Conducerea Partidului Democrat- Liberal (PD-L) Covasna consideră că felicitarea Electrica Transilvania- Sud, felicitare ce ilustrează mai multe ouă încondeiate, din care unul reprezintă stema Ungariei, nu este produsul unei simple greşeli, transmite corespondentul AMOS News.

Preşedintele PD-L Covasna, Gheorghe Baciu, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că gestul Electrica de a transmite de Paştele Ortodox, cetăţenilor din Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu, Alba şi Braşov o felicitare pe care se află un ou ce reprezintă stema Ungariei este unul reprobabil, ba chiar „o nesimţire”.
Gheorghe Baciu nu crede în scuzele celor implicaţi în realizarea felicitării, cum că totul ar fi fost o simplă greşeală.

„De ce nu au „greşit” punând stema României pe aceste felicitări?!”, a exclamt Baciu vineri, referindu-se la întreaga poveste.

Prim- vicepreşedintele PD-L Covasna, Peter Străchinaru, crede că intenţia conducerii Electrica Transilvania- Sud a fost una frumoasă, însă cum realizarea felicitărilor a aparţinut unei firme specializate în domeniu, „capetele înfierbântate” au compromis întreaga iniţiativă a societăţii de distribuţie a energiei electrice.

Conducerea PD-L Covasna consideră că, în condiţii normale, cei care se fac responsabili de întreaga întâmplare ar trebui sancţionaţi.

Pe spatele facturilor din această lună ale clienţilor Electrica Transilvania- Sud din judeţele Covasna, Harghita, Mureş, Braşov, Alba şi Sibiu a fost tipărit şi un model de felicitare de Paşte, ce reprezenta un coşuleţ cu ouă roşii. Pe oul din centrul imaginii însă, a fost desenată stema Ungariei, iar mesajul a fost catalogat de majoritatea politicienilor români ca fiind iredentist, în vreme ce politicienii UDMR nu au vrut să comenteze niciun aspect al întâmplării.

Niciun comentariu: