sâmbătă, 26 aprilie 2008

Voronin si noua lui tirada anti-romanesca



„Bucureştiul nu recunoaşte existenţa moldovenilor în România. Asta înseamnă că autorităţile române nu recunosc nici limba şi nici naţiunea moldovenească. Iată acum când ne apropiem de rezolvarea problemei transnistrene, Băsescu se lansează în declaraţii cu pretenţii teritoriale faţă de Ucraina. Asta se face intenţionat. În schimb, cei de la Bucureşti l-au convins pe Snegur să înceapă războiul cu Transnistria. Spun asta pentru că trebuie să cunoască toată lumea ce a fost”, a declarat Vladimir Voronin vineri, 25 aprilie, în cadrul emisiunii „Conversaţii cu preşedintele” de la postul de televiziune loial comuniştilor NIT.


În cadrul emisiunii Voronin a schiţat un istoric al problemei transnistrene. „Problema transnistreană mă frământă toţi anii de când sunt la guvernare. Imediat după alegerile din 2001 m-am întâlnit cu Smirnov. A fost o situaţie complicată. Peste 100 000 de ştampile erau la aşa-numiţii vameşi transnistreni. Aceştia aplicau ştampile la diferite mărfuri ilegale în portul de la Odesa. Acum, scopul nostru e ca să ne aşezăm la masa ne negocieri în formatul „5 + 2”. Firul roşu, pe care îl urmărim, este ca la finalul negocierilor Republica Moldova să rămână un stat unitar”, a declarat Voronin.

„Luni, am înaintat Uniunii Europene solicitarea de a scoate resctricţiile de circulaţie liderilor de la Tiraspol. De ce? De altfel, cum să începem negocierile? În regiunea transnistreană locuiesc cetăţenii noştri, ai Republicii Moldova, nu ai lui Smirnov sau ai Rusiei”, a mai adăugat preşedintele Voronin.

Cu toate acestea, Voronin a declarat că nu arde de nerăbdare să se întâlnească cu Smirnov: „Mare dorinţă nu am avut, nu am şi nici nu cred că voi avea să mă văd cu Smirnov. Dar pentru a rezolva problema transnistreană, sunt gata să mă aşez la masa de negocieri măcar şi cu necuratul”.

Preşedintele Voronin s-a lansat în laude la adresa preşedintelui rus. „Din 2001 şi până acum m-am întâlnit cu Putin de peste 40 de ori. De fiecare dată, Vladimir Putin a dat dovadă de o înţelegere completă a problemelor Republicii Moldova”, a ţinut să sublinieze preşedintele Voronin.

Vladimir Voronin s-a mai referit în cadrul emisiunii la „succesele importante pe plan economic, înregistrate de către Partidul Comuniştilor şi la volumul masiv de investiţii pe cap de locuitor în Republica Moldova din anul 2000 până în 2008”.

UNIMEDIA precizează că preşedintele Voronin a vorbit în limba rusă pe toată durata emisiunii.


Niciun comentariu: