marți, 6 mai 2008

Secuii si "oarba" justitie



Candidatii UDMR la presedintia consiliilor judetene Harghita si Covasna, Csaba Borboly si Sandor Tamas, au "desfiintat" simbolic, marti, pret de cateva minute, linia de demarcatie dintre cele doua unitati administrativ-teritoriale, cu un banner "pentru un Tinut Secuiesc puternic, pamant al zambetului".

sursa Romania Libera

Instanta Suprema a respins reabilitarea Maresalului Antonescu



Cererea de revizuire formulata de urmasul fostului guvernator al Transnistriei, Gheorghe Alexianu, prin care cerea achitarea tatalui sau si a maresalului, condamnati pentru crime de razboi, a fost respinsa definitiv de magistrati
Curtea Suprema a admis ieri recursul formulat de procurori impotriva deciziei Curtii de Apel Bucuresti (CAB) prin care au fost reabilitati partial maresalul Ion Antonescu si fostul guvernator al Transnistriei, Gheorghe Alexianu.
Astfel, judecatorii Inaltei Curti au respins definitiv cererea de revizuire formulata de Serban Alexianu, urmasul fostului guvernator al Transnistriei, Gheorghe Alexianu, in care se solicita revizuirea sentintei penale nr.17/17 mai 1946, a Tribunalului Poporului din Bucuresti, prin care tatal sau, alaturi de maresalul Antonescu, seful Garzii de Fier, Horia Sima, si mai multi demnitari ai Guvernului din 1940, au fost condamnati pentru crime de razboi.
Intr-o prima faza, cererea de revizuire a fost respinsa de Curtea de Apel Bucuresti ca neintemeiata, dar decizia a fost casata de instanta suprema, care a trimis dosarul spre rejudecare. In 5 decembrie 2006, Curtea de Apel Bucuresti a hotarat achitarea partiala a maresalului Ion Antonescu, a sefului Garzii de Fier Horia Sima si a altor 19 membri ai Guvernului roman din 1940, pentru unele crime de razboi imputate ca urmare a colaborarii militare dintre Romania si Germania in agresiunea "contra popoarelor din Rusia Sovietica".

Motivarea CAB
In procesul lui Antonescu - militarul care a preluat puterea in Romania in 1940, dupa abdicarea Regelui Carol al II-lea -, Protocolul secret numarul 3 la Pactul Ribbentrop - Molotov dintre Germania si URSS, la data judecatii in 1946, nu a fost cunoscut de Tribunalul Poporului, el nefiind dezvaluit la acea data opiniei publice, se arata in motivarea sentintei CAB. Acest aspect a fost relevat in cadrul judecarii cererii de revizuire a procesului facute de fiul lui Gheorghe Alexianu - fostul guvernator al Transnistriei, condamnat intr-unul din dosarele lui Antonescu.
In procesul de revizuire, declansat la 60 de ani de la sentinta de condamnare a Guvernului Antonescu, s-a aratat ca "starea de necesitate si de legitima aparare in care s-a aflat Romania, urmare acestui protocol si urmat de ultimatumurile sovietice din vara anului 1940, s-au rasfrant si asupra condamnatului Alexianu Gheorghe". Pe de alta parte, Curtea de Apel Bucuresti a constatat ca, prin permiterea si militarea de catre autoritatile romane a patrunderii armatei hitleriste pe teritoriul Romaniei, a fost sprijinita indirect agresiunea Germaniei naziste din 6 aprilie 1941 fata de state balcanice situate in afara garantiilor de securitate ale Pactului Tripartit sau Uniunii Sovietice (Iugoslavia si Grecia). In raport de aceste state, cei 21 de inculpati au fost corect condamnati pentru crimele de agresiune prevazute de articolul 1 lit.a si b din Decretul-Lege 312/1945, arata CAB. In 5 decembrie 2006, Curtea de Apel Bucuresti a decis anularea in parte a Hotararii 17 date in 1946, constatand ca Protocolul secret 3 al Pactului Ribbentrop-Molotov, prin sferele de influenta stabilite, a stat la baza gravelor agresiuni teritoriale suferite de Romania in anul 1940.
CAB mai arata in motivarea sentintei sale ca, in data de 22 iunie 1941, cand Hitler a declarat razboi impotriva URSS, gaseste Romania cu totul aservita politicii germane, si aceasta prin fapta acuzatului Ion Antonescu si a celor care l-au secondat in politica sa, comitand cea mai mare crima petrecuta in istoria poporului roman, alaturandu-se Germaniei hitleriste la agresiunea contra popoarelor din Rusia Sovietica, "care doreau o colaborare pasnica cu poporul roman".

sursa Ziua

Nu un privilegiu, ci un act de dreptate



Pentru informarea corectă a opiniei publice şi ca răspuns la demersul în instanţă al Asociaţiei Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă, care contestă Protocolul privind predarea-preluarea terenului atribuit Patriarhiei Române pentru realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului (13 februarie 2006), Biroul de presă al Patriarhiei Române precizează că atribuirea prin lege Patriarhiei Române a terenului situat în Calea 13 Septembrie, sect. 5, în apropierea Palatului Parlamentului, destinat exclusiv construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului reprezintă, înainte de toate, un act de dreptate, nu un privilegiu, aşa cum, în mod tendenţios, susţin cei ce sistematic se opun construirii Catedralei. „Până în anul 2006, Patriarhiei Române nu i s-a retrocedat nici o suprafaţă de teren ca reparaţie morală pentru cele cinci biserici din zonă care au fost demolate sau translatate în perioada regimului comunist, pentru a se construi actuala clădire a Palatului Parlamentului. Mai precis, ne referim la bisericile Spirea Veche, Izvor şi Alba-Postăvari, care au fost demolate, precum şi la alte două lăcaşuri de cult, Mihai Vodă şi Schitul Maicilor, translatate pe alte amplasamente şi mascate de blocuri. Este vorba de terenuri şi de edificii de o valoare istorică şi artistică inestimabilă care erau tot de utilitate publică“, ne-a declarat pr. Constantin Stoica, consilier relaţii cu presa în cadrul Patriarhiei Române.
În plus, tot în spiritul dreptăţii, nu trebuie să se uite faptul că Statul român comunist a confiscat abuziv sute de edificii ale Bisericii (case parohiale şi mănăstireşti, şcoli etc.), pe care le-a folosit în mod gratuit timp de peste 40 de ani, fără nici o compensaţie, iar altele au fost chiar demolate. În acest context, orice legiuitor cu bun simţ şi cu spirit de dreptate înţelege că atribuirea unui teren pentru construirea unei Catedrale patriahale de utilitate publică nu este o simplă favoare, ci un act de dreptate.
Atribuirea în proprietate a terenului Patriarhiei Române s-a făcut cu respectarea tuturor prevederilor legale. Terenul, trecut din domeniul public în cel privat al Statului, a fost atribuit prin lege Patriarhiei Române, pentru realizarea unui obiectiv de utilitate publică, aşa cum este viitoarea Catedrală patriarhală. Potrivit Codului civil, dreptul de proprietate se poate transmite inclusiv printr-un act normativ cu putere de lege, aşa cum a fost cazul terenului primit în proprietate de Patriarhia Română în compensaţie pentru cele cinci lăcaşuri de cult, în vederea construirii viitoarei Catedrale patriarhale.


Amplasamentul stabilit prin consens
De altfel, după cum a mai spus părintele Constantin Stoica, la stabilirea amplasamentului pentru viitoarea Catedrala patriarhală din Calea 13 Septembrie au participat, în consens, principalele instituţii ale Statului şi autorităţi locale, astfel:
a. Guvernul României, care a promovat Ordonanţa de urgenţă nr. 19 din 17 martie 2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului.
b. Parlamentul României, care a aprobat, cu modificări, Ordonanţa de urgenţă nr. 19/2005 prin Legea nr. 261/2005 iar, de curând, a adus completări importante respectivei ordonanţe prin Legea nr. 376/2007. Totodată, Camera Deputaţilor a predat, prin Protocolul de predare-preluare din 13 februarie 2006, şi actele subsecvente terenului în cauză, către Patriarhia Română.
c. Preşedintele României, care a promulgat Legea nr. 261/2005 prin Decretul nr. 961/5.10. 2005 şi Legea nr. 376/ 2007 prin Decretul nr. 1152/27.12.2007.
d. Primăria Municipiului Bucureşti - Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care a adoptat Hotărârea nr. 58/2006 Planul Urbanistic Zonal Calea 13 Septembrie – Str. Izvor, sect. 5, Ansamblul Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului.
e. Primăria sectorului 5, care a eliberat Certificatul de urbanism pentru Ansamblul Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului.


Patriarhia are dreptul şi datoria de a construi viitoarea catedrală
După cum ne-a mai spus părintele consilier Constantin Stoica, fondurile destinate construirii viitoarei Catedrale patriarhale vor fi asigurate, potrivit Legii, de către Patriarhia Română, Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi de către autorităţile administraţiei publice locale (art. 1 alin. 2) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2005, modificată şi completată prin Legea nr. 376/2007).
Această prevedere legală este o reflectare a dispoziţiilor art. 10 alin. 1 şi 6 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, unde este enunţat clar sprijinul material din partea Statului, inclusiv pentru construirea de lăcaşuri de cult în raport cu numărul credincioşilor, conform ultimului recensământ şi cu nevoile reale (art. 10, alin.6).
Patriarhia Română are dreptul şi datoria de a construi viitoarea Catedrală, indiferent de complexele şi interesele oculte ale celor ce încearcă pe orice cale să împiedice construirea acesteia în Bucureşti, singura capitală europeană care nu are în prezent o catedrală reprezentativă pentru a exprima credinţa şi demnitatea majorităţii populaţiei creştine.
În acelaşi timp, Patriarhia Română mulţumeşte tuturor celor ce până acum au ajutat Biserica, precum şi celor ce vor sprijini în continuare construirea viitoarei Catedrale patriarhale, rugând pe Preamilostivul Dumnezeu să binecuvânteze pe cei ce iubesc frumuseţea sufletului credincios şi frumuseţea bisericilor născute şi crescute din credinţă şi dărnicie.
Noile conturi deschise la BCR - filiala sector 4 Bucureşti - pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului sunt:
RO53 RNCB 0075 0048 9503 0109 (LEI)
RO26 RNCB 0075 0048 9503 0110 (USD)
RO96 RNCB 0075 0048 9503 0111 (EURO)

«Nostalgia» Ungariei Mari,In pelerinaj prin Ardeal



Iredentismul maghiar pare sa nu mai cunoasca limite. Aproximativ cinci sute de pelerini maghiari de la Budapesta vor sosi, la sfârsitul acestei saptamâni, in Harghita, la pelerinajul de la Sumuleu Ciuc, cu un tren special, tractat de o locomotiva de epoca, ce poarta „in frunte” stema Ungariei Mari. Garnitura, care poarta numele „Nostalgia”, se va deplasa in localitatea Ghimes-Faget, din judetul Bacau, aproape de granita imperiului austro-ungar, mai cunoscuta sub denumirea „granita celor 1.000 de ani”.Secretarul de stat din Ministerul Transportului al României, UDMR-istul Barna Tánczos, a anuntat deja ca va astepta personal trenul special in localitatea harghiteana Lazarea si ca va insoti pelerinii pâna la Miercurea Ciuc, iar apoi la Ghimes Faget, unde o parte a calatorilor maghiari va participa la dezvelirea unei placi comemorative bilingve ridicata in amintirea inginerului maghiar Pfaff Ferenc (1851 – 1913), care a proiectat mai multe gari in Ungaria Mare, dar si cantonul din Ghimes Faget
Acest exemplu al exceselor iredentiste vine la scurt timp dupa ce, inaintea sarbatorilor pascale, Electrica Transilvania Sud a remis clientilor din toata zona Ardealului facturi pe verso-ul carora se afla fotografia mai multor oua inrosite, dintre care cel din mijloc purta stema Ungariei Mari. Acest fapt a condus la declansarea unei anchete interne la Electrica, fiind verificat atât contractul incheiat cu firma de publicitate care a realizat „capodopera”, cât si persoanele din cadrul institutiei care se fac responsabile de avizarea acestor felicitari.

Secretarul de stat din Ministerul Transportului al României, Barna Tánczos, va astepta trenul special in localitatea harghiteana Lazarea si va insoti pelerinii pâna la Miercurea Ciuc, iar apoi la Ghimes Faget, unde, ca si o parte a pelerinilor maghiari, va participa la inaugurarea unei placi comemorative bilingve, ridicata in amintirea inginerului maghiar Pfaff Ferenc (1851–1913), care a proiectat mai multe gari in Ungaria Mare, dar si cantonul din Ghimes Faget. Pentru prima data dupa 64 de ani, se pare ca o locomotiva ce poarta „in frunte” stema Ungariei va traversa Transilvania in perioada 9 – 12 mai, tractând un tren special cu acei maghiari care vor sa participe la pelerinajul de la Sumuleu Ciuc. Organizatorul „excursiei” nostalgice este redactorul sef al magazinului cailor ferate maghiare „Indóház”, Hámori Ferenc. Acesta a declarat in presa maghiara ca exista promisiuni din partea Societatii Nationale a Cailor Ferate Române (SNCFR) ca o locomotiva maghiara sa poata tracta trenul special pâna in Harghita cu ocazia Rusaliilor, când la Sumuleu Ciuc are loc cel mai mare pelerinaj din Europa de Est.

Pelerinii maghiari merg la granita Ungariei Mari
Trenul „Nostalgia” va aduce aproximativ 500 de pelerini din Ungaria la Miercurea Ciuc si Ghimes. Intentia organizatorilor este ca trenul sa porneasca de la Budapesta in dimineata zilei de vineri 9 mai si sa intre in România pe la Episcopia Bihorului, urmând sa aiba urmatoarea ruta: Oradea – Cluj Napoca – Gherla – Dej – Beclean pe Somes – Deda – Toplita – Miercurea Ciuc, având ca statie terminus Ghimes-Faget.
De asemenea se mai preconizeaza ca aceasta garnitura sa ajunga la Miercurea Ciuc dupa aproximativ 12 ore. Sâmbata 10 mai, maghiarii vor participa la traditionalul pelerinaj de la Sumuleu Ciuc, iar duminica locomotiva Nohab 017 (fabricata in Suedia si achizitionata de Ungaria in anii 1930) va intra in gara Ghimes-Faget, situata la 32 de km de la Miercurea Ciuc. Istoric, comuna a apartinut de Ardeal, dar la impartirea administrativa din 1968 a devenit parte a judetului Bacau. Lânga canton este inca vizibila granita de o mie de ani a Ungariei Mari, ruinele cetatii lui Rákoczi si coroana maghiara, construita din pietre, de honvezi, cu ocazia reanexarii Transilvaniei de Nord. Aici, la granita de dinainte de Trianon, in cantonul nr. 30 al Ungariei Mari, proiectat de inginerul arhitect Pfaff Ferenc, va avea loc un alt eveniment, care se doreste a fi la fel de atractiv pentru maghiari, ca si pelerinajul de la Sumuleu Ciuc.
Astfel, chiar in duminica Rusaliilor va avea loc inaugurarea placii comemorative dedicate inginerului Pfaff Ferenc si deschiderea oficiala a unei expozitii istorice (maghiare!) in fostul canton al societatii feroviare regale ungare. Acest canton a fost vândut de catre SNCFR unui localnic, profesorul Deáky András, care l-a donat Consiliului Local, iar apoi a inceput sa strânga fonduri, atât pe plan local, cât si in Ungaria, pentru renovarea cladirii. Cantonul a fost renovat recent, dupa standardele societatii feroviare... maghiare.

Autoritatile nu au reactionat la expeditia maghiara
Secretarul de stat in Ministerul Transporturilor, Tánczos Barna, a recunoscut pentru „Gardianul” ca va astepta trenul special in gara Lazarea si va calatori cu acesta pâna la Miercurea Ciuc. Acesta ne-a declarat, usor iritat, ca „daca voi fi insotit de familie, atunci ma voi duce cu acest tren si la Ghimes Faget”.
La intrebarea noastra, daca el a fost acela care a aprobat ca trenul cu locomotiva Nohab 017, „in frunte” cu stema Ungariei, sa traverseze Transilvania, secretarul de stat in Ministerul Transporturilor nu a dorit sa raspunda. Desigur am fi dorit sa aflam cum un tren din Ungaria poate sa circule nestingherit prin Transilvania, „asa cum nu s-a mai intâmplat de la Trianon incoace”, cum scriu chiar jurnalistii maghiari. Refuzul de a ne raspunde al secretarului de stat Tánczos Barna este unul destul de simplu. In spatele acestei inaugurari a unui amarât de canton se ascund adevaratele intentii ale demnitarului, si anume organizarea acelei „excursii” la moastele vechii granite, de fapt o excursie nostalgic-iredentista. Acest fapt este confirmat de directoul general al CFR Calatori, Alexandru Noaptes, care ne-a declarat ca „cel care se ocupa de toate aceste aprobari din partea Ministerului Transportului este secretarul de stat Tánczos Barna. Este adevarat ca, pentru a intra in România, trenul de epoca mai trebuie sa primeasca aprobare si de la Autoritatea Feroviara Româna”. Dar si aceasta institutie este subordonata lui Barna. Si cine stie, poate ca in viitorul apropiat vom avem surpriza (neplacuta, ce-i drept) sa vedem trenul „Nostalgia” prin gara din Suceava (Burdujeni), unde cladirea garii a fost construita tot pe vremea imperiului austro-ungar.
Cu astfel de autoritati inerte totul este posibil in România. Lipsa de atitudine, de reactie si uneori chiar de tradare a autoritatilor statului român duce la posibilitatea ca pe teritoriul României sa functioneze asa-numitul „stat in stat”. Iata un exemplu, când se incearca ca anumite sarbatori religioase importante, cum este si pelerinajul vestit de Rusaliile catolice, sa fie transformate in manifestatii pro-maghiare.

sursa Gardianul

Puterea comunistă reînvie poliţia politică: Candidaţii la funcţiile publice vor fi verificaţi la sânge de securitatea moldovenească


Site-ul Parlamentului Republicii Moldova publică un proiect de lege, depus de reprezentanţi ai majorităţii comuniste, potrivit căruia candidaţii la funcţiile publice, dar şi cei care deja le deţin, vor fi verificaţi la sânge de către Serviciul de Informaţii şi Securitate al Moldovei.
Potrivit proiectului nominalizat, verificarea candidaţilor se va efectua „în scopul prevenirii şi combaterii corupţiei în rândul autorităţilor publice; prevenirii ocupării funcţiilor publice de către persoanele care prezintă ameninţare pentru interesele securităţii naţionale; aprecierea gradului de îndeplinire de către titulari şi candidaţi a cerinţelor de încadrare şi de respectare a restricţiilor stabilite de lege; prevenirea, identificarea şi excluderea factorilor de risc; stabilirea autenticităţii informaţiilor comunicate de către titularii şi candidaţii la funcţii publice în documentele depuse pentru ocuparea funcţiei; realizarea măsurilor orientate spre excluderea faptelor ce pot constitui o ameninţare pentru interesele securităţii naţionale”.
Factorii de risc prevăzuţi în proiectul nominalizat sunt: „tolerarea actelor de trădare de patrie, spionaj, terorism, diversiune, chemări la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale sau la încălcarea prin violenţă a integrităţii teritoriale a R. Moldova, propaganda extremistă”.

Cine îşi mai aminteşte de Podul de Flori?







Astăzi, 6 mai 2008, se împlinesc 18 ani de la primul Pod de Flori. În ultimii ani, la Chişinău, evenimentul a trecut neobservat. Ce s-a ales între timp de idealurile proclamate atunci la Prut, care mai este semnificaţia Podului de Flori şi cine îşi mai aminteşte de el, am aflat chiar de la protagoniştii acelui eveniment de necrezut pentru acele vremuri. Am ales cinci reprezentanţi ai unei generaţii care a fost implicată activ în evenimentele din 6 mai 1990: Grigore Vieru, Ion Hadîrcă, Mircea Druc, Ion Ungureanu şi Nicolae Dabija (vezi coloana sonoră). Ei sunt reprezentanţii unei generaţii care are, cel puţin, meritul de a fi crezut în ceva şi de a fi încercat să-şi îndeplinească visul.


Cum a început totul?

Încă înainte de a-şi declara independenţa, la 27 august 1991, Chişinăul şi-a îndreptat privirea de la Est la Vest, către Bucureşti. Contextul politic de atunci părea prielnic pentru Unirea cu Ţara Mamă. Evenimentul de la 6 mai 1990 este o dovadă elocventă a dorinţei de reunificare, cel puţin a unei părţi a populaţiei de pe cele două maluri ale Prutului. Atunci, la iniţiativa Frontului Popular, sprijinită de Guvernul RSSM-ului şi cel al României, a fost organizat primul Pod de Flori. Cum a început totul?Încă înainte de a-şi declara independenţa, la 27 august 1991, Chişinăul şi-a îndreptat privirea de la Est la Vest, către Bucureşti. Contextul politic de atunci părea prielnic pentru Unirea cu Ţara Mamă. Evenimentul de la 6 mai 1990 este o dovadă elocventă a dorinţei de reunificare, cel puţin a unei părţi a populaţiei de pe cele două maluri ale Prutului. Atunci, la iniţiativa Frontului Popular, sprijinită de Guvernul RSSM-ului şi cel al României, a fost organizat primul Pod de Flori.

Într-un manifest semnat de mai mai mulţi lideri de asociaţii politice şi civice se spunea că: „Prutul a fost şi va rămâne o apa care uneşte două maluri ale Moldovei. De când acest rău a despărţit frate de frate, sufletul injumătăţit al românului a tot umblat peste apa lui, ca Isus peste apele mării. Conştiinţa, credinţa, spiritul n-au avut hotare. Cei care au încercat sa le hotărnicească s-au făcut de ruşine în faţa lui Dumnezeu şi a lumii întregi. Noi românii suntem la noi acasă „de la Nistru pân’la Tisa”, din vârful Carpaţilor până la mare. Şi această casa o vrem de acum înainte cu toate uşile deschise, pentru a ne putea vedea la faţă cu fraţii de acelaşi sânge şi pentru a ne întregi sufletele.”

La 6 mai, la ora 12, ora Bucureştiului, în bisericile de pe malurile Prutului preoţii au oficiat un Te Deum de pace şi linişte sufletească. Astfel că, în conformitate cu Acordul dintre URSS şi România, cu privire la trecerea simplificată a graniţei de stat, între orele 13.00 şi 19.00, românii au trecut de o parte şi de alta a frontierei.

„Mulţimea s-a rupt ca un fluviu enorm care a răbufnit. Românii au fost primii care au intrat în URSS fără permisiune”, subliniază Ion Ungureanu, ministrul Culturii şi Cultelor de atunci.

Mircea Druc, fost prim-ministru al R. Moldova, mărturiseşte că tot ce l-a interesat în acele momente era privirea nedumerită a grănicerilor sovietici aflaţi în confuzie şi derută totală. Aşa ceva nu mai văzuseră niciodată!


Vladimir Voronin a fost si el implicat

În componenţa delegaţiei oficiale a R. Moldova au participat la manifestare vice-prim-ministrul de atunci Mihai Platon, preşedintele FPM, Ion Hadîrcă, Ministrul Culturii şi Cultelor, Ion Ungureanu, precum şi actualul preşedinte al R. Moldova, Vladimir Voronin, pe atunci Ministru de Interne. Despre cel din urmă, Ion Ungureanu susţine că: „Voronin a văzut această mare tălăzuind în furtună. El a văzut ce înseamnă un popor care s-a trezit şi acest lucru nu ar trebui să îl uite. Dacă îl uită nu a însuşit bine lecţia. Nu te joci cu un popor care s-a deşteptat”.


Grigore Vieru, primul basarabean care a trecut Prutul la 6 mai 1990

Peste un milion şi doua sute de mii de români s-au îmbrăţişat atunci de-a lungul celor 700 de km. ai Prutului. Au fost stabilite opt puncte de trecere a frontierei: Miorcani – Pererrita, Stânca – Costeşti, Iaşi - Sculeni, Ungheni - Pod Ungheni, Albiţa – Leuşeni, Fălciu – Ţiganca, Oancea – Cahul şi Galaţi - Giurgiuleşti. Poetul Grigore Vieru a fost primul care a traversat atunci Prutul pe o barca de cauciuc. Îşi aminteşte cu drag de acea horă, „unică poate în lume”, încinsă în mijlocul râului de basarabenii şi românii din dreapta Prutului. „Era o tensiune emoţională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alţii şi se regăseau după ani şi ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă şi a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniţi. Aveau mari emoţii şi nu îndrăzneau să facă nici o mişcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit şi ceilalţi. S-au întâlnit toţi la mijlocul Prutului şi au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut şi nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioşi astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei”.


Ce nu a mers bine?

După succesul primului Pod de Flori, peste un an, la 16 iunie 1991, a urmat cel de-al doilea. Dacă la primul Pod românii din România au trecut hotarul, la cel de-al doilea românii din stânga râului urmau să fie oaspeţii celor din dreapta. Atunci, conform datelor statistice ale Ministerului de Interne al R. Moldova, 240 000 de basarabeni au trecut Prutul în România.

Participanţii la eveniment cred că succesul celei de a doua manifestaţie a fost la fel de mare ca şi a celei din 6 mai 1990. Opinia nu este însă împărtăşită de toată lumea. Ion Hadîrcă, liderul de atunci al Frontului Popular din Moldova spune că: „La început era o coerenţă şi o trezire, o deşteptare a spiritului şi o speranţă că lucrurile se vor redresa şi ne vom deştepta. Era un mesaj către România şi întreaga Europă că noi existăm şi că nu am murit. La cel de-al doilea Pod aveam deja o rezervă. Pe lângă elanul celor care au venit să se întâlnească şi să promoveze ideea unirii, a speranţei şi deşteptării, erau şi din cei cu drujba, bulendre şi speculă ieftină. Deja erau oameni care miroseau aici posibilitatea de a se căpătui şi de a compromite într-un fel sau altul o idee nobilă”.

În 1992 au venit însă vremuri grele, iar ideea de reunificare a fost descurajată de conflictul de pe Nistru, care poate fi interpretat şi ca o replică a Moscovei la Podul de Flori.


Podul de flori după 18 ani

Astăzi, după 18 ani de la deschiderea frontierelor, se vorbeşte puţin, dar şi mai puţin se scrie despre evenimentul din 6 mai 1990. Ion Ungureanu, de exemplu, spune ca nu şi-a imaginat că „vom ajunge vreodată la acea stare de lucruri când Podurile de Flori par mai degrabă de domeniul mitului, legendei”. Şi dacă la Chişinău în ultimii ani evenimentul a fost trecut cu vederea fie intenţionat, sau din simplă neglijenţă, pentru protagoniştii de atunci momentul rămâne o amintire vie. Grigore Vieru crede ca „uitând podul de flori am uita martirii care au murit in ideea acestui pod şi ar însemna să uităm marile adunări naţionale care au dus spre câştigarea alfabetului latin, a tricolorului, a istoriei neamului”. Mai mult, Nicolae Dabija susţine că „acele poduri de flori s-au veştejit cu ajutorul celor care le-am acordat puterea”.

Cu toate acestea efectul Podului de Flori nu este unul nul. Românii de pe ambele maluri ale Prutului s-au regăsit dupa toţi aceşti ani de înstrăinare şi au descoperit că sunt la fel, că au aceleaşi idealuri şi valori.


Un „Pod de Flori” refuzat în 2008

Un zid tacit al Berlinului pentru Europa de Est, aşa poate fi calificată graniţa de peste Prut care separă acum două ţări surori unite şi despărţite de-a lungul veacurilor - R. Moldova si România. Acum, conducerea de la Chişinău vrea să limiteze şi sa restrângă mai mult ca niciodată relaţia cu Bucureştiul. După o serie de refuzuri şi o răceală evidentă din partea guvernanţilor noştri faţă de România, acţiunea care a pus capac la toate în ultima vreme este refuzul de a semna Convenţia Micului Trafic la Frontieră. Această nouă respingere din partea Chişinăului este la fel de evidentă ca şi în cazul consulatelor de la Bălţi şi Cahul. Acum, când aveam posibilitatea sa legăm relaţiile inter-umane cu o ţară membră a Uniunii Europene, ne pomenim că din anumite considerente neîntemeiate, Chişinăul dă cu piciorul în posibilitatea cetăţenilor R. Moldova care locuiesc pe teritoriul de până la 50 de kilometri de la graniţa cu România să meargă în ţara vecină, fără vize sau paşapoarte, la fel ca acum 18 ani.

Astăzi Podurile de Flori nu mai sunt posibile în forma de altă dată, dar autorităţile de la Chişinău refuză singura soluţie pentru „un pod de flori”, aşa cum este el posibil în 2008, în condiţiile în care România este membru al UE.
sursa Unimedia

Incepe operatiunea "Marea expulzare"


UE se pregăteşte să trimită acasă opt milioane de imigranţi ilegali
Oficialii Uniunii Europene au finalizat un acord care va facilita expulzarea celor aproximativ opt milioane de imigranţi ilegali aflaţi pe teritoriul comunitar. Măsura nu se aplică românilor şi bulgarilor.
În cadrul reuniunii care va avea loc mâine, reprezentanţii celor 27 de state membre UE vor dezbate proiectul de directivă care va acorda statelor prerogative extinse pentru expulzarea imigranţilor ilegali de pe teritoriile lor. Documentul "stabileşte criteriile şi procedurile care trebuie aplicate în asemenea cazuri". Directiva se va aplica în cazul cetăţenilor care provin din ţări aflate în afara spaţiului UE şi care "se găsesc ilegal pe teritoriul unui stat membru". Măsura nu îi va afecta însă pe solicitanţii de azil.

Mai mult timp pentru identificare
Uniunea Europeană pare să fi înţeles că timpul tot mai redus alocat pentru identificarea imigranţilor ilegali reprezintă una dintre problemele politicii de combatere a imigraţiei clandestine. În prezent, se merge de la limita de 32 de zile de detenţie, în vigoare în Franţa şi Cipru, la două luni, în Italia, şi până la 18 luni, în Germania şi Malta.
Unele ţări, precum Marea Britanie, Olanda şi Danemarca, nu prevăd nicio limită de timp. Noua directivă comunitară va stabili un termen de 6 luni, care va putea fi extins până la 18 luni în cazul ‘’absenţei cooperării din partea persoanei vizate’’ sau a ‘’întârzierilor în obţinerea documentaţiei necesare din partea unor terţe ţări’’.
Acorduri de repatriere
În ceea ce priveşte prerogativele mai mari conferite statelor membre în materie de detenţie şi expulzare a imigranţilor fără acte în regulă, două puncte sunt relevante: posibilitatea de a ţine în detenţie minorii neînsoţiţi şi interdicţia pentru extracomunitarii expulzaţi de a reveni în spaţiul UE înainte de cinci ani. Aprobarea noii directive nu va însemna şi posibilitatea automată de expulzare din UE a opt milioane de persoane, ea putând fi aplicată numai pentru cetăţenii din acele ţări cu care Uniunea a încheiat acorduri bilaterale în materie de repatriere.

SOS „imigraţia internă"
În Europa sosesc anual circa două milioane de persoane, ca în nicio altă parte a lumii, a precizat Hugo Brady, expert din cadrul Centrului pentru Reformă Europeană. Din cele două milioane de imigranţi, până la un milion sunt "ilegali", potrivit Comisiei Europene. Statisticile nu iau în calcul însă un anumit tip de ‘’imigraţie internă’’ în UE, care se confruntă cu afluxuri abundente şi constante din ţări comunitare din Europa de Est, îndeosebi din România şi Bulgaria, spre Vest.
sursa Adevarul

Sarmizegetusa a devenit o gradina de zarzavat



Ruinele capitalei Daciei Romane de la Sarmizegetusa s-au transformat in teren agricol dupa ce localnicii au fost improprietariti de autoritati chiar in interiorul coloniei romane. Astfel, intre temple s-a ajuns sa fie cultivate cartofi si ceapa, iar turistii pot admira atat situl arheologic, cat si culturile agricole ale localnicilor.
Situata la 17 kilometri de Hateg, fosta capitala a Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, a ajuns, in parte, teren agricol. Desi perimetrul este bine delimitat si transformat in muzeu in aer liber, printre ruinele fostei asezari localnicii din Sarmizegetusa cultiva ceapa sau cartofi pe terenul cu care au fost improprietariti de comisia locala de fond funciar. In plus, primavara tractoarele care ara trec chiar pe langa ruinele orasului, ale templelor sau locuintelor, spre nedumerirea vizitatorilor care nu inteleg cum de este posibil asa ceva. "In sezon vine multa lume, avem si un ghid care merge cu grupurile interesate de istorie, iar pentru copii el are si un coif roman. Pacat ca localnicii au fost improprietariti si in sit se cultiva ceapa si cartofi. Nu chiar in zona sapaturilor, ci doar in imediata apropiere. Era vorba ca Ministerul Culturii sa aloce fonduri pentru a-i despagubi pe oameni, pentru ca localnicii au zis ca renunta la aceste pamanturi daca le sunt cumparate", a spus unul dintre angajatii muzeului in aer liber, Viorica Albulescu. Cum vremea buna permite o vizita placuta in zona incarcata de atata istorie, deja perimetrul coloniei Sarmizegetusa musteste de vizitatori. Unii insa, care vin aici de zeci de ani, sunt dezamagiti ca nu s-a mai facut nimic in timp.
Gheorghe Delureanu, preot la Spitalul Judetean Slatina, este unul dintre cei care retraiesc pe viu istoria, insa sentimental este rascolit de tristetea istoriei lasate in paragina. "Cand vin aici, ma gandesc la 106, evenimentul mare, dureros pentru noi, deoarece dacii au fost infranti, dar generator de veselie la Roma. Ce este aici acum lasa de dorit, vorbesc de organizare. Peste drum este o primarie frumoasa, in timp ce situl este lasat cam la voia intamplarii. Amfiteatrul ar trebui, dupa parerea mea, adus cat de cat la forma de atunci. De 4-5 ori pe an s-ar putea face aici serbari frumoase, sa-i atragem si pe italienii care nu ne mai suporta, deoarece cu ei avem multe in comun. Am fost aici si acum 30 de ani, iar atunci niste studenti si copii faceau sapaturi. Dupa 30 de ani, ma doare sa vad ca nu s-a mai facut nimic si totul este lasat in paragina", a spus Delureanu.


Istoria scrisa de daci si romani
Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa – capitala Daciei Romane – a fost fondata de primul guvernator al provinciei, Terentius Scaurianus, intre anii 108-110. In timpul domniei imparatului Hadrian, orasul primeste si numele de Sarmizegetusa, purtat de capitala Regatului. Asezarea se afla la 8 km departare de trecatoarea care face legatura intre Banat si Transilvania si care purta in antichitate numele de Tapae, astazi Portile de Fier ale Transilvaniei. Intemeierea noului oras a avut loc in primii ani dupa cucerirea Daciei, dupa unele pareri 106-107, dupa altele intre 108-110. Intemeierea coloniei a fost marcata si prin baterea unei monede emsie la Roma, din ordinul Senatului, dedicata Imparatului Traian.

Considerente strategice
Localizarea noului oras nu a fost deloc intamplator aleasa. Metropola se bucura de anumite avantaje strategice si economice, cu Muntii Retezat la sud si Muntii Poiana Ruscai la nord, care constituiau bariere naturale greu de strabatut pentru eventualii atacatori. In acest fel, capitala se putea dezvolta in liniste, fiind aparata si de castrele Tibiscum (azi Jupa), Voislova, Micia (Vetel) si Bumbesti. Prin Ulpia Traiana trecea drumul imperial care venea de la Dunare si facea legatura cu extremul nord al provinciei, la Porolissum (Moigrad). Orasul antic inchidea o suprafata inconjurata de ziduri, de aproximativ 32 ha, iar in inima asezarii se intersectau cele doua drumuri principale, la intretaierea lor aflandu-se principala constructie publica – Forul. Dincolo de ziduri erau situate casele (villae), atelierele mestesugaresti, templele si alte constructii publice sau private. Tot in afara zidurilor se gaseau si cimitirele orasului, identificate atat la est, cat si la vest de incinta.

sursa Romania Libera

Tokes Laszlo, in campanie pentru PCM la alegerile locale


Episcopul Tokes Laszlo, europarlamentar si presedinte al Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), va sprijini candidatii PCM Covasna in campania electorala pentru alegerile locale din aceasta vara, anunta NewsIn.Candidatul PCM Covasna la presedintia Consiliului Judetean Covasna (CJ), preotul unitarian Kovacs Istvan, a declarat, luni, in cadrul unei conferinte de presa, ca episcopul Tokes Laszlo va fi prezent, joi si vineri, in patru orase din judetul Covasna, unde va participa la Adunarile de Campanie.
Prima Adunare are loc, joi, in Sfantu-Gheorghe, in piata din apropierea sediului PCM, urmand ca, in aceeasi zi, o astfel de Adunare sa aiba loc si la Baraolt. In data de 9 mai, Tokes Laszlo va fi prezent la Adunarile din orasele Targu-Secuiesc si Covasna. Aceste adunari vor fi marcate si de concerte ale unor formatii si solisti cunoscuti.Campania electorala a PCM Covasna porneste, marti, cu localitatile Chichis si Ozun si continua cu alte localitati.
De asemenea, la Sfantu-Gheorghe, candidatul pentru pozitia de primar, Csinta Samu, va avea avea peste 30 de intalniri cu diferite grupuri, pe teme de locuinte, profesii, hobby-uri si altele. Deschiderea oficiala a campaniei PCM a avut loc in data de 2 mai, la Odorheiu Secuiesc, unde au participat in jur de 2.000 de persoane.La Ozun, cea mai mare comuna din judet, PCM sustine un candidat pe jumatate roman, Claudiu Radu Pozna.
Candidatul PCM Covasna la presedintia Consiliului Judetean Covasna (CJ), Kovacs Istvan a declarat ca Pozna, profesor universitar, ar putea juca un rol foarte important in comunicarea catre comunitatea romaneasca a aspiratiilor PCM privind autonomia teritoriala a tinutului Secuiesc. "Prin pornirea intr-o comunitate unde avem un astfel de candidat, este si un mesaj catre comunitatea romaneasca", a declarat Kovacs Istvan.
Totodata, candidatul PCM la Primaria Sfantu-Gheorghe, Csinta Samu, a declarat despre candidatul PCM Claudiu Pozna, ca acesta are punctele sale de vedere, dar accepta ideea de autonomie. "Accepta ideea de autonomie si este si gata sa comunice catre comunitatea romaneasca din judet, dar prin empatia specifica unui roman, asta consideram noi o valoare in plus, ca un pod intre etnii", a declarat Csinta Samu.
Pentru Primaria Ozun candideaza si actualul primar, Raduly Istvan (UDMR), tot cadru universitar. La alegerile locale, PCM sustine candidati in 203 localitati, la Consiliile judetene 312 candidati, iar la consiliile locale 2.777 de candidati. Pentru primarii, PCM sustine 132 candidati si 4 pentru presedinti de consilii judetene. Unul dintre acestia este presedintele PCM, Szasz Jeno, care candideaza la presedintia CJ Harghita.

luni, 5 mai 2008

Nepotismul face legea în rândul masonilor români



Majoritatea masonilor devin „fraţi“ cu propriii lor copii, care beneficiază de avantajul de a fi primiţi în organizaţie la 18 ani, cu trei ani mai devreme decât aspiranţii obişnuiţi

„El este băiatul meu cel mare, Florin, şi «fratele» meu“. Îmbrăcat în costumul de Mare Comandor al Cavalerilor Templieri din România, Ştefan Mâşu îşi prezintă astfel fiul şi pe cel care îi va moşteni o parte din avere, inclusiv „zestrea“ masonică. Florin, de doar 23 de ani, este deja cavaler templier, adică a ajuns la ultimul grad de iniţiere în Ritul de York, pe care în România îl conduce tot tatăl său, în calitate de Mare Guvernator General al Ritului de York în România.

Domeniul de la Periş al familiei Mâşu, de circa cinci hectare, a fost pus în urmă cu doi ani la dispoziţia organizaţiei. În curte a apărut un templu masonic elegant, unde se desfăşoară „ţinutele“, adică întâlnirile „fraţilor“ din Ritul de York, iar sâmbătă a fost inaugurată şi prima cazarmă din România a templierilor, botezată „Regele Ferdinand“. Astfel, transmiterea valorilor spirituale ale masoneriei la generaţia următoare a devenit naturală în familie, după cum asigură „nobilul cavaler“ Ştefan Mâşu.

În familia sa, lucrurile au avut o desfăşurare ideală până acum. Fiul cel mare a dorit să intre în masonerie încă de la 18 ani, profitând astfel de avantajul pe care îl au copiii „fraţilor“, devenind până acum secretar adjunct în Ordinul Templierilor, şi, în plus, i-a călcat pe urme şi din punct de vedere profesional, făcând studii de economie. Tatăl a lucrat înainte de ’89 în pe atunci foarte atractivul şi privilegiatul domeniu al comerţului exterior, fiind paralel şi profesor de relaţii internaţionale la ASE. Fiul a urmat un colegiu în Versoix, iar facultatea tot în Elveţia, specializându-se în marketing şi management.

„A fost opţiunea mea şi în ce priveşte masoneria, şi în ce priveşte studiile“, spune sigur pe sine Florin Mâşu, îmbrăcat în straiele albe, ceremoniale, de templier, asezonate cu sabie. După ce a locuit o perioadă şi în Belgia cu familia, căpătând cetăţenia acestei ţări, tânărul mason a devenit şi partenerul în afaceri al tatălui. „Mai mult ne ocupăm de imobiliare, în Elveţia, Belgia şi în România“, dezvăluie Florin Mâşu resursele pe care s-a clădit domeniul de la Periş. Fratele mai mic al acestuia, Ştefan, la doar 13 ani, pare mai puţin convins că va intra în masonerie. Deocamdată calcă pe urma fratelui doar în ce priveşte studiile: e în clasa a VI-a la acelaşi colegiu din Versoix.

În familia lui Olimpian Ungherea, Mare Purtător de cuvânt al Ritului de York, lucrurile au stat aşijderea. Fiul său, Vlad, cam de-o seamă cu Florin Mâşu, a fost şi el iniţiat în tainele masoneriei la 18 ani. „Lucurile decurg firesc în familiile de masoni: când tatăl dispare din două în două săptămâni, copilul pune întrebări. La un moment dat îi spui şi el te întreabă: «Ce sunt ăia musoni?». În plus, în cazul meu, curiozitatea a fost şi mai mare întrucât sunt autorul a două cărţi masonice, «Misterele templului masonic» şi a două volume din «DEX-ul masonic», de 1.500 de pagini“, spune Olimpian Ungherea. Masoneria transmisă din tată în fiu nu este nicidecum o excepţie, ci o regulă, cel puţin în România: „Marea majoritate a copiilor celor care sunt masoni aleg să intre în masonerie“, întăreşte Ştefan Mâşu.

Prima fereastră deschisă spre masonerie

Inaugurarea cazărmii Cavalerilor Templieri de la Periş s-a desfăşurat sâmbătă sub ochii presei.

Câteva zeci de masoni membri ai Ordinului Cavalerilor Templieri din România au defilat sâmbătă în acordurile unei fanfare şi în ţinute de ceremonie prin curtea domeniului de la Periş al lui Ştefan Mâşu. Împărţiţi pe cele şapte comanderii din toată ţara, cu denumiri de domnitori, masonii şi-au etalat ţanţoşi săbiile, unii din spatele ochelarilor de soare negri, folosiţi parcă pentru a le păstra anonimatul şi a le da o aură de mister. Cu toate acesta, amfitrionul şi gazda manifestării a asigurat că, o dată cu acest eveniment, s-a dorit a se demonstra că masoneria poate fi şi transparentă. Presa, care a fost invitată acolo după ridicarea a 20 de masoni la gradul de templier, ultimul al Ritului de York, a avut acces „cvasinelimitat“ în templul masonic, care era însă gol în momentul vizitei.

În cazarma templierilor, proaspăt inaugurată, accesul a fost însă acordat doar atât cât să poată fi admirate sau criticate, în funcţie de gust, proaspetele amenajări, ce au combinat simbolurile masonice cu elementele tradiţionale româneşti. Primirea unor lideri ai templierilor din SUA, Italia, Portugalia şi Germania s-a făcut cu fastul de rigoare, iar ceremonia rituală din cazarmă a început cu intonarea rugăciunii „Tatăl nostru“, cu scopul de „a atrage graţia divină“.

Oaspeţii străini, strânşi în jurul amfitrionului Mâşu şi în faţa unei mese cu capul de mort pe ea, au „îngheţat“ câteva minute, după cum spunea desfăşurătorul evenimentului, pentru ca presa să poată imortaliza momentul ca la carte. După care a fost invitată afară, ca şi alţi invitaţi nemasoni. Printre aceştia s-a aflat, ca reprezentant al Casei Regale, Cristian Cosmin, consilierul principelui Radu.

Iniţial, masonii au anunţat că la eveniment vor veni acesta din urmă şi principesa Margareta, însă Ştefan Mâşu a recunoscut până la urmă: „Nu ne punem în situaţia de a face invitaţii care nu pot fi onorate“. Nici Irinel Columbeanu, prezentat adesea de presă ca unul dintre cavalerii templieri, nu a participat la ceremonie. „La noi nu este“, ţine să dezmintă zvonurile Ştefan Mâşu şi să facă distincţia între masonerie şi alt gen de organizaţii cu denumiri similare. „Sunt oameni de afaceri, de cultură, care au vocaţie filantropică, pe care o respectăm, însă a accede la gradele masonice e altceva. Masoneria nu este o organizaţie umanitaristă prin excelenţă, chiar dacă are aplecare spre astfel de acţiuni“, spune acesta.

Despre Constantin Bălăceanu-Stolnici, prezentat şi el drept mason, neagă, de asemenea, că ar fi „frate“: „A participat la evenimentele noastre uneori, în calitate de invitat, şi a executat ca şi noi ritualul, dar nu este membru“. Nici despre actualul ministru de Externe, Lazăr Comănescu, pe care Ştefan Mâşu îl cunoaşte de mult, nu vrea să ofere o confirmare privind apartenenţa la masonerie: „Eu vă spun că nu este. Şi chiar dacă ar fi...“, lasă problema în suspensie acesta. „La noi, masoneria a exercitat o atracţie exagerată după 1990“, mai oferă acesta o explicaţie asupra speculaţiilor cu şi despre masoni.

sursa Cotidianul

Masonii si-au facut cazarma la Peris



Pentru prima oara, presa a avut acces in interiorul cazarmei unde sunt initiati Cavalerii Templieri din Ritul de York.
Tot in premiera, cateva femei au participat la eveniment, chiar daca acestea nu pot face parte din ordin, potrivit regulilor interne.
Conducatorul masonilor, un profesor universitar, si-a pus la dispozitia "fratilor" cladirile intinse pe cinci hectare
Masonii din ritul York de Romania si-au inaugurat sambata cazarma cavalerilor templieri de la Peris sub ochii presei, chemata pentru prima oara sa asiste la un astfel de eveniment. La ceremonia masonilor au fost invitati lideri cu rang inalt din Portugalia, Italia, Spania si SUA, ultima tara fiind fieful a 120.000 de cavaleri templieri, din cei 123.000 din intreaga lume. Profesorul universitar stefan Masu, Mare Guvernator al Ritului de York si Mare Inspector General pentru Romania, le-a prezentat ziaristilor proprietatea sa pe care se afla acum cazarma, dar si alte cladiri cu destinatie clara pentru initierea masonilor. Fost angajat in Ministerul de Externe inainte de ’90, liderul Cavalerilor a declarat pentru "Romania libera" ca suprafata de cinci hectare a fost cumparata acum zece ani cu 1.000 de dolari, iar templul a fost pana nu demult o ferma cu 50 de vaci. "Noi suntem singurii masoni adevarati si singurii templieri recunoscuti din Romania. Numai atat am de spus", a afirmat Masu in momentul in care s-a discutat despre un alt cavaler templier din alt ordin, respectiv Irinel Columbeanu. La ceremonie a fost invitat si un reprezentant al Casei Regale, chiar daca initial se zvonise participarea Principesei Margareta si a Principelui Duda, "care ne-a acceptat dintotdeauna", a subliniat organizatorul.

De la cowboy si haiduci la cavaleri
Comanderia "Regele Ferdinand I" a primit dreptul de constituire in 2003 din partea Marii Garnizoane a Cavalerilor Templieri din SUA, care a mai acordat in 2006 sase patente pentru comanderiile regionale romanesti. De aceea, raportul Guvernatorului Masu a fost facut in fata lui Lawrence Tucker, Mare Recorder General din SUA, unul dintre cei mai importanti invitati. Activitatea din weekend a masonilor a urmat patru pasi: lansarea cartii "Adevaratii Templieri", scrisa de profesorul guvernator, raportul comanderiilor generale, ceremonia de inaltare in gradul de cavaler a 22 de discipoli si un "mic-dejun" al acestora, care s-a tinut dupa orele 17.00.
Presa nu a mai avut acces la ultimele doua evenimente, la fel si cele cateva femei invitate in premiera la prima parte a ceremonialului. Acompaniati de orchestra, aproximativ 200 de cavaleri imbracati in tinute specifice au defilat pe langa fostul grajd ajuns templu, unde a fost dezvelit un monument pentru a marca ziua istorica pentru masoni. Urmatorul eveniment care-i va uni pe cei 300 de Cavaleri Templieri din Romania va fi inaugurarea bisericii care se construieste in apropriere, pe un spatiu imprejmuit, si care este folosit momentan pentru cresterea a doi cai.

sursa Romania Libera

Documentarul „Zeitgeist“ nu are acoperire in realitate



Un regizor necunoscut gaseste modalitatea de a iesi din noaptea anonimatului si face un film care loveste in bazele crestinismului. Crestinismul rezista, asa cum a rezistat de 2.000 de ani, dar de regizorul Peter Joseph, care a facut filmul „Zeitgeist“ – „Spiritul timpului“, nu sunt sigur ca o sa-si mai aduca aminte cineva peste un deceniu. Peter Joseph acuza Biblia de plagiat, pe Iisus il denunta ca n-a existat si ca este zeul egiptean Horus al soarelui, iar nasterea sa o interpreteaza ca pe o afacere astronomica. Regizorul arunca informatii la intåmplare, cu intentia de a soca. Nu sta nimeni sa ii verifice spusele si el pe asta se bazeaza, pe emotie, nu pe scepticismul unora care i-ar pune la indoiala dezvaluirile. Zice ca Iisus s-a nascut pe 25 decembrie, in aceeasi zi cu semizeul Attis din Frigia, iubitul zeitei Cibele, zamislit de o fecioara, care ca si Måntuitorul a fost crucificat si pus într-un mormânt din care a inviat peste trei zile; cu zeul Dionysos, care transforma si el apa în vin; cu zeul solar persan Mithra, nascut dintr-o fecioara in pestera, unde magii ii aduc daruri, iar la maturitat
e isi face 12 discipoli si moare pe o cruce de pe care se ridica la cer in preajma echinoxului.

Iulius Africanul aduce in discutie ziua de 25 decembrie
Nicaieri in Noul Testament nu scrie ca Iisus s-a nascut pe 25 decembrie.
In primele secole, crestinii nu au fost preocupati de sarbatoarea Nasterii Måntuitorului. Problemele doctrinare au absorbit infinit mai multa energie si discutii printre teologi, decåt fixarea unor sarbatori cu data neprecizata in scripturi. Påna in jurul anului 325, cånd au loc lucrarile Sinodului de la Niceea, nasterea Måntuitorului a fost sarbatorita pe 6 ianuarie, odata cu Boboteaza, pe 28 martie, in preajma echinoxului, pe 2 aprilie, 19 aprilie sau 20 mai. Gnosticul Basilide, care a trait in secolul al II-lea d.Hr., a ales ziua de 6 ianuarie ca zi de botez a lui Iisus pentru a combate cultul pagån al zeului egiptean Osiris. Traditia pagåna sustinea ca in dimineata zilei de 6 ianuarie, Osiris binecuvånta apele Nilului cu puteri ceresti. Asa se face ca Basilide a confiscat de la pagåni ziua de 6 ianuarie, iar ceva mai tårziu, o parte din bisericile din Orient au inceput sa sarbatoreasca in aceeasi zi si Craciunul. Primul crestin care aduce in discutie ziua de 25 decembrie este istoricul si calatorul libian Iulius Africanul, raposat in anul 240. In Chronografie, opera sa capitala, calculeaza ca, daca admitem ca Iisus a fost conceput pe 25 martie, de Bunavestire, ziua sa de nastere ar trebui sa cada pe 25 decembrie.

Filmul seamana cu romanul Codul lui da Vinci
La Sinodul de la Niceea se confisca o noua aniversare pagåna, cea a zeului Mithra, al carui cult era extrem de puternic in acea perioada in Imperiul Roman. Aspectul acesta a fost neglijat de regizor in filmul „Zeitgeist“. Cum va spuneam, zeul solar persan Mithra s-a nascut pe 25 decembrie intr-o pestera, iar magii i-au adus daruri. Tot la Sinodul de la Niceea este condamnata erezia ariana. Secta ariana sustinea ca fiinta lui Dumnezeu este unica si incomunicabila, de unde s-a speculat ca Fiul nu are o natura identica cu Tatal, facånd diferenta între „nascut“ si „creat“ si s-a tras concluzia ca Fiul este inferior Tatalui. Incepånd din acest moment, cele doua mari momente din viata Måntuitorului, nasterea si botezul, comemorate påna atunci pe 6 ianuarie, incep sa se desparta treptat. Craciunul este adoptat pe 25 decembrie, care coincide asadar cu ziua de nastere a zeului Mithra, incepånd din anul 354 d.Hr., cånd la Roma era episcop Liberius. Filmul lui Peter Joseph seamana ca mesaj cu Codul lui da Vinci si se adreseaza maselor neinstruite, care inghit pe nemestecate o multime de chestii de un senzationalism ieftin, cu scopul de a pune la indoiala crestinismul. E ca si cum cineva care ar vrea sa fie bagat in seama cu tot dinadinsul i-ar måzgali din cånd in cånd mustati Giocondei. Mustatile se sterg singure, epigonul moare uitat, doar suråsul Giocondei ramåne nemuritor.

Autorul «Zeitgeist» pregateste seria a doua
„Zeitgeist“, un film de doua ore difuzat pe Internet, este un nou atac frontal la adresa crestinismului. Mesaje de tip spam îl promoveaza, ca pe un virus. Documentarul, ai carui finantatori au ramas în umbra, încearca sa demonstreze ca religia, în speta crestinismul, este o perdea de fum, iar lumea în care traim se afla sub controlul celor care au raspandit-o. Documentarul „Zeitgeist“ (Spiritul timpului) a fost realizat în anul 2007 de regizorul Peter Joseph. Este un film care aduna dovezi în scopul de a „demonta“ crestinismul bucata cu bucata. In opinia realizatorului, totul este politica si manipulare, indiferent de era în care traim. La baza „demonstratiei“ lui Joseph stau coincidentele pe care le gaseste autorul între crestinism si religiile pagâne. Peter Joseph sustine ca Zeitgeist a fost creat pentru a-i inspira pe oameni sa priveasca lumea dintr-o perspectiva mai critica. Filmul este împartit în trei capitole: „Cea mai grozava poveste spusa vreodata“, „Întreaga lume e un teatru“ si „Nu-i luati în seama pe cei din spatele cortinei“. Prima parte a documentarului analizeaza Biblia, mergând pe ideea ca Iisus, fiul lui Dumnezeu, nu a existat. „Povestea istorica a Bibliei“, asa cum o numeste producatorul filmului, este bazata pe principii astrologice scoase la iveala de catre civilizatiile antice, mergându-se pâna la ideea ca Biblia este un plagiat.

sursa Gardianul

Catedrala Neamului, un proiect inca tarat prin tribunale



Magistratii Judecatoriei Sectorului 5 au decis ca procesul in care asociatia "Solidaritatea pentru libertatea de constiinta" cere anularea actului de predare a unui teren catre Patriarhia Romana, pentru ridicarea Catedralei Mantuirii Neamului, sa se judece in continuare, informeaza NewsIn.
Instanta ridicase din oficiu, in data de 14 aprilie, exceptia privind necompetenta materiala a Judecatoriei Sectorului 5. Procesul va fi reluat in data de 26 mai.
Asociatia "Solidaritatea pentru libertatea de constiinta" cere constatarea nulitatii absolute a actului numit "Protocol privind predarea - preluarea terenului atribuit Patriarhiei Romane pentru realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mantuirii Neamului", semnat de Camera Deputatilor si Patriarhia Bisericii Ortodoxe Romane in data de 13 februarie 2006.
Reprezentantii asociatiei sustin, in motivele de constatare a nulitatii absolute, ca se incalca prevederile articolului 136 din Constitutia Romaniei, potrivit caruia "bunurile proprietate publica sunt inalienabile.
In conditiile legii organice, ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate; de asemenea, ele pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica".
Potrivit asociatiei "Solidaritatea pentru libertatea de constiinta", terenul de 11 ha, in valoare de peste 200 milioane de euro, atribuit Patriarhiei Romane, este un bun public, care nu poate fi acordat gratuit in proprietate nimanui.
"Constitutia vorbeste de folosinta gratuita, nu de dare a unui bun public in proprietatea altcuiva. Or, prin OUG nr. 19/2005, terenul nu a fost dat in folosinta gratuita, ci in mod ilegal, in proprietatea Patriarhiei BOR. Chiar daca BOR are acum statut de utilitate publica, nu poate primi gratuit un teren al statului in proprietate, pentru ca proprietatea publica este inalienabila, neputand fi deci instrainata in acest mod, ci doar concesionata sau inchiriata", arata reprezentantii asociatiei in actiunea inaintata Judecatoriei Sectorului 5.
Asociatia mai sustine ca protocolul semnat nu are aprobarea reprezentantilor Ministerului Apararii, Serviciului Roman de Informatii si Serviciului de Telecomunicatii Speciale, pe terenul care face obiectul acestui act aflandu-se instalatii specifice apartinand celor trei institutii.
"Desi la finalul actului sunt mentionate ca facand parte dintre institutiile care ar trebui sa semneze Protocolul, semnaturile acestora lipsesc", mai arata asociatia "Solidaritatea pentru libertatea de constiinta".
Reprezentantii asociatiei mai sustin ca termenul-limita pana la care ar fi putut fi incheiat "Protocolul privind predarea - preluarea terenului atribuit Patriarhiei Romane pentru realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mantuirii Neamului" a fost depasit.
Ei sustin ca in OUG nr.19/2005 se prevede ca "predarea - preluarea terenului se va face pe baza de protocol incheiat intre partile interesate incheiat in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta".
"Insa Protocolul a fost semnat abia pe data de 13 februarie 2006, la peste 120 de zile fata de data publicarii in Monitorul Oficial a Legii nr. 261/2005, asadar cu peste 90 de zile peste termenul limita prevazut de OUG", se arata in actiune.
Reprezentantii asociatiei apreciaza eforturile de pana acum ale Patriarhiei, ca inutile.
"Patriarhia BOR a cerut si a obtinut formal sprijinul clasei politice pentru acest proiect. Totul a fost insa ilegal si inutil", sustine "Solidaritatea pentru libertatea de constiinta", care arata ca "singura cale legala si morala de a construi totusi aceasta catedrala este ca Patriarhia BOR sa accepte principiile statului de drept si sa renunte la incercarea de a se folosi de stat pentru a obtine astfel de privilegii".
"Firesc ar fi sa initieze o campanie de strangere de fonduri (fara insa nici un sprijin din partea statului), sa cumpare apoi un teren si sa ridice respectivul ansamblu arhitectural. In caz contrar, momentul inceperii constructiei se va amana la infinit", mai arata asociatia "Solidaritatea pentru libertatea de constiinta".

duminică, 4 mai 2008

Covasna: Reprezentanţii românilor nu au luat parte la decernarea Premiilor Pro Urbe



Consiliul local Sfântu Gheorghe a acordat duminică, în Sala Albastră a Bibliotecii Judeţene Bod Peter din Sfântu Gheorghe, Premiile Pro Urbe, acordate anual personalităţilor din Sfântu Gheorghe care, prin activităţile lor, au avut realizări însemnate pentru municipiu, marcând viaţa culturală şi socială a acestuia, transmite corespondentul AMOS News.
Premiaţii ediţiei 2008 a Premiilor Pro Urbe au fost Gheorghe Zaharia, din partea românilor, şi Laszlo Attila, Peter Albert - ambii profesori şi Bunika Mihai- economist, din partea societăţii civile maghiare.
În acest an, propunerea societăţii civile româneşti pentru Premiile Pro Urbe a fost respinsă.
Fost director de şcoală şi fost inspector şcolar adjunct al judeţului Covasna, Stela Buda a fost propusă de societatea civilă româneacă, prin Forumul Civic al Românilor din Covasna şi Harghita, pentru Premiile Pro Urbe din acest an.
După îndelungi dezbateri în contradictoriu cu reprezentanţii Forumului, Consiliul local Sfântu Gheorghe a apelat la bătrânii ce au obţinut în anii anteriori un premiu Pro Urbe, pentru ca aceştia să vină cu o altă propunere pentru premiu.
Astfel, s-a ajuns la nominalizarea lui Gheorghe Zaharia pentru premiul Pro Urbe cuvenit comunităţii româneşti.
Gheorghe Zaharia, cel căruia i-a fost decernat premiul Pro Urbe cuvenit comunităţii româneşti, a lucrat în administraţia locală timp de 22 de ani; a fost secretar în administraţia locală din Sfântu Gheorghe, şef al acesteia, iar apoi vicepreşedinte al municipiului Sfântu Gheorghe.
Din partea societăţii civile româneşti nu a luat parte nimeni la manifestare.
„Este un semn că societatea civilă românească şi cea maghiară nu se înţeleg aşa cum trebuie. Părerea mea e că toţi trebuie să mergem împreună mai departe şi numai împreună putem realiza nişte lucruri, deoarece toţi suntem oamenii acestor locuri. Dacă nu conlucrăm, prea multe nu putem realiza”, a declarat Gheorghe Zaharia, referindu-se la absenţa românilor de la decernarea premiilor.
Consilierul local Rodica Pârvan, membru al Forumului Civic al Românilor din Covasna şi Harghita (forum care face propunerile pentru Pro Urbe din partea societăţii civile româneşti), a declarat pentru AMOS News că absenţa românilor de la decernarea premiilor a fost modalitatea de protest aleasă de aceştia faţă de decizia Consiliului local Sfântu Gheorghe.
Potrivit Rodicăi Pârvan, Consiliul local Sfântu Gheorghe a încălcat dorinţa societăţii civile româneşti refuzând nominalizarea şi premierea Stelei Buda la Premiile Pro Urbe şi s-a amestecat într-o decizie ce trebuia să aparţină exclusiv reprezentanţilor românilor.

Secuiul, romanul si autoguvernarea



După jurământul în limba maghiară, înainte să poată spune şi în limba română că va „depune toate eforturile pentru păstrarea şi promovarea limbii, a tradiţiilor şi a culturii româneşti”, Ferencz László din Macău a fost pus în faţa a trei întrebări de către deputatul Mihaela Bucin din Autoguvernarea Românească din Macău.

Aceasta l-a întrebat: „Care vă este limba maternă?” Ferencz a răspuns: „Maghiara.” A doua întrebare: „Ce religie aveţi?” Răspunsul: „Catolică.” „Ce naţionalitate aveţi?” La care răspunsul a fost: „Maghiară.” După al treilea răspuns, profesoara Bucin s-a ridicat de pe scaun, spunând: „În aceste condiţii eu nu mai vreau să fac parte din autoguvernarea românească. Îmi dau demisia.” Şi a părăsit sala.

Cei din sală nici n-au avut timp să conştientizeze ce se întâmplă, când Aurel Becan, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Macău s-a ridicat şi a spus că şi el îşi dă demisia din autoguvernare. Scenariul a fost pregătit – fără ştirea celor de la primărie şi a celor de la comisia electorală – pentru a protesta public faţă de fenomenul etnobusiness-ului. Văzând cum stau lucrurile, noul deputat „român”, care cu câteva minute înainte a recunoscut în faţa tuturora că el este maghiar, a dat înapoi mandatul, renunţând la această funcţie şi părăsind sala.

Unii, mai inocenţi, se vor întreba: De ce au candidat ungurii la alegerile minoritare româneşti? E suficient să cerceteze datele electorale din 2006, să-şi dea seama pe ce liste au figurat mulţi candidaţi ne-români. Fără să vorbim acum despre acţiunile asociaţiei „româneşti” a renumitului ţigan Papp Zoltán sau despre cele ale Asociaţiei Române din Budapesta, care au sprijinit candidatura a numeroşi ne-români, atât în capitală cât şi în provincie, au fost ajutate să intre în autoguvernări româneşti persoane care nu aparţin comunităţii noastre de o asociaţie cu un nume lung şi mincinos (Asociaţia pe Ţară de Reprezentare a Intereselor – sic! – Românilor din Ungaria), condusă de Gheorghe Gulyás şi Traian Cresta, actualii (şi foştii) vicepreşedinte şi preşedinte ai Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria. Sprijinit de această asociaţie, Ferencz László, un ungur din România, cu origini de prin secuime, stabilit în Macău, a fost încurajat să candideze la alegerile româneşti şi să creadă că de-acum înainte domnia sa va putea să-i reprezinte (sau să-i conducă) pe români. Este şi mai tragi-comic în toată situaţia, că în campania electorală de acum doi ani, acest domn a fost sprijinit de AŢRIRU ca în caz dacă câştigă să fie chiar preşedintele (!!!) autoguvernării româneşti din Macău. O situaţie mai schizofrenică nici se poate închipui.

Făcând nişte cercetări cine este acest domn Ferencz László, nu ne-a fost greu să-l găsim pe iwiw.hu, un site de prieteni şi cunoscuţi, de unde reiese şi cine îi sunt prietenii şi cercurile de interes: am găsit numai grupări ultra-naţionaliste maghiare, site-uri care pledează pentru alipirea Ardealului către Ungaria. Omul are tot dreptul să aibă părerea lui. Însă NU ARE DREPTUL să îi reprezinte pe românii din Ungaria!!! Nici dacă unii dintre noi sunt atât de josnici, că le cer secuilor să-i reprezinte pe românii din această ţară.

Trădarea celor de la AŢRU s-a dovedit din nou. S-au aliat cu oricine numai pentru a-şi apăra propriile poziţii şi fotolii. Egoismul şi pofta lor nemărginită de bani va duce la pierirea comunităţii româneşti din Ungaria. Seria de ilegalităţi pe care aceşti domni le-au comis este trecută cu vederea de toate oficialităţile maghiare. Ar fi timpul ca România să pună piciorul în prag şi să tragă la răspundere politicienii din ţara vecină şi prietenă. Până când nu va fi prea târziu...


sursa Foaia Romaneasca

sâmbătă, 3 mai 2008

Plan secret pentru înfiinţarea Statelor Unite Europene



UE îsi va deschide propriile ambasade, conform unui proiect de care criticii se tem ca reprezinta o "preluare a puterii" de catre oficialii de la Bruxelles. Acestia vor încerca sa instituie un superstat federal, relateaza publicatia britanica Daily Telegraph în editia electronica. Conform acestui plan secret "ambasadele Uniunii" au fost luate serios în discutie pentru prima data, urmând sa fie conduse de un nou serviciu diplomatic creat în baza Tratatului de la Lisabona. Potrivit unui document al Bruxelles-ului se înfiinteaza "Serviciul European pentru Actiuni Externe" (EEAS) propus în baza noului Tratat european.
Discutiile pe marginea acestuia au ramas însa secrete pâna în prezent. Potrivit documentelor de la Bruxelles, peste 160 de birouri UE din lume, inclusiv în statele membre, vor deveni ambasade si vor rivaliza cu serviciile diplomatice înfiintate. O alta propunere, la fel de controversata, prevede ca ambasadorii UE sa se subordoneze Parlamentului European.
"Parlamentul ar trebui sa aiba ca obiectiv audierea reprezentantilor speciali si ambasadorilor
conform procedurilor Congresului american", se arata în document.
Proiectul a stârnit polemici între diplomatii nationalisti. Acestia se tem ca, dupa ce tarile membre au pierdut moneda proprie în favoarea euro, urmeaza înca o renuntare la atributele unui stat suveran. Liderii europeni sustin ca o “uniune” de state nu se poate reduce doar la reguli unitare privind ambalajele sau nivelul noxelor, fiind necesara si o politica unitara. Argumentelor nationaliste li se opune argumentul dezvoltarii economice pe care au adus-o integrarea tarilor membre si moneda unica, devenita cea mai puternica din lume, ca si unitatea de valori a cetatenilor europeni.
Forta Europei în arena internationala nu poate creste fara a avea o pozitie unitara asupra subiectelor de politica externa, ca si o armata comuna. Lipsa unui minister de externe comunitar s-a vazut în timpul numeroaselor provocari de pe arena internationala. "EEAS va trebui sa fie legat în mod special de Comisia Europeana" se arata în acelasi document, iar numarul oficialilor va fi în ianuarie de 2.500 - 3.000, cu posibilitatea de a creste pâna la 7.000 sau chiar 20.000, potrivit unor opinii diferite.

sursa Mediafax

CNS va înainta până în iunie APCE memorandumul privind autonomia teritorială a aşa-zisului Ţinut Secuiesc



În vederea obţinerii autonomiei teritoriale a aşa-zisului Ţinut Secuiesc, Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) se va adresa pentru sprijin Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), transmite corespondentul AMOS News.

Sâmbătă s-a reunit la Sfântu Gheorghe comisia permanentă a CNS, iar decizia finală în privinţa autonomiei aşa-zisului Ţinut Secuiesc (format din judeţele Harghita, Covasna şi o parte din Mureş), a fost transmiterea unui memorandum către APCE până în luna iunie, când va debuta sesiunea Adunării.

Prin respectivul memorandum, se va transmite APCE dorinţa maghiarilor din cele trei judeţe de a se autoguverna şi de a trăi într-o regiune autonomă; de asemenea, prin memorandum, CNA speră că va determina APCE să intervină pe lângă autorităţile române şi, printr-o recomandare, să le convingă pe acestea să accepte autonomia aşa-zisului Ţinut Secuiesc.

În acelaşi scop, al obţinerii autonomiei aşa-zisului Ţinut Secuiesc, CNS va solicita APCE şi desemnarea unui raportor european, a cărui sarcină să fie evaluarea dorinţei de autonomie a majorităţii maghiare din aşa-zisul Ţinut Secuiesc.

Potrivit preşedintelui CNS, Izsak Balazs, memorandumul va conţine şi argumentări pro autonomie, precum şi un bilanţ referitor la demersurile realizate de-a lungul ultimilor ani în acest sens.

Astfel, CNS va ataşa memorandumului şi rezultatele unui referendum neoficial privind autonomia aşa-zisului Ţinut Secuiesc, iniţiat în urmă cu aproape doi ani la nivelul mai mltor localităţi din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.

Potrivit CNS, la respectivul referendum, 99% dintre cele 200.000 de semnături adunate au fost pentru autonomia aşa-zisului Ţinut Secuiesc.

CNS, organizaţie neînregistrată juridic, a luat fiinţă în anul 2003 la Sfântu Gheorghe şi are ca scop declarat obţinerea autonomiei teritoriale a aşa-zisului Ţinut Secuiesc.

Consiliul National Secuiesc sprijina candidatii care sustin autonomia



Consiliul National Secuiesc a anuntat ca sprijina in campanie doar candidatii angajati pe calea autonomiei, potrivit unei rezolutii referitoare la alegerile locale din aceasta vara, sub titlul "Dorim consilii locale dedicate autonomiei tinutului Secuiesc", informeaza NewsIn.
"Esenta acestei hotarari este ca CNS, in campania electorala si alegeri, nu sprijina persoane, partide, ci valori, scopuri si principii. Am specificat aceste scopuri, cum ar fi ca acele consilii locale, primarii care am dori noi sa se formeze in urma alegerilor locale, sa fie angajate autonomiei tinutului Secuiesc, sa sprijine proiectul de lege inaintat de noi in Parlamentul Romaniei privind autonomia tinutului Secuiesc, sa se angajeze a organiza referendum oficial privind autonomia, sa se angajeze ca va folosi in mod deschis simbolurile tinutului Secuiesc si sa-si asume obligatia ca fiecare pas, fiecare demers al consiliilor locale sa subordoneze autonomiei tinutului Secuiesc si toate formele autoguvernarii", a declarat, sambata, la Sfantu-Gherghe, presedintele CNS, Izsak Balazs.
Acesta a subliniat ca au indemnat organizatiile scaunale ca, luand in considerare particularitatile fiecarui Scaun, sa discute si sa adopte decizii pe baza acestor principii, in functie de specificul local. Conform lui Iszak, in cinci scaune astfel de decizii au si fost adoptate.

Europa aplică o lovitură crâncenă „megamoldovenilor” de la Chişinău



Comisia Europeană împotriva rasismului şi intoleranţei a publicat un raport privind situaţia din Moldova, în care se spune că, între altele, că aşa-zisele manuale de „Istorie integrată”, întocmite de pseudo-istorici de teapa lui Victor Stepaniuc “promovează antiromânismul şi neagă adevărul istoric despre identitatea moldovenilor”.
În raportul menţionat, lacare fac referire cele mai importante insituţii media din Europa se mai spune că „reforma predării istoriei a devenit o problemă politică sensibilă datorită, mai ales, conexiunilor cu identitatea naţională. (...) Noile manuale au fost criticate pe motiv de favoritism politic şi de negare a adevărului istoric privind identitatea moldovenilor, în special când este vorba despre rolul identităţii româneşti şi chiar pe motive de sentimente antiromâneşti”. În consecinţă, Comisia Europeană împotriva rasismului şi intoleranţei recomandă autorităţilor moldovene să ia toate măsurile „pentru eliminarea, din manualele de istorie a tuturor materialelor rasiste sau care încurajează stereotipurile, intoleranţa şi care prejudiciază grupurile minoritare”. Ministerul Educaţiei de la Chişinău nu a luat atitudine faţă de raportul citat.

sursa Presa.md

Duminica Tomii



Prima Duminica dupa Paste este cunoscuta ca "Duminica Tomii". Crestinii ortodocsi isi aduc aminte de acum de ucenicul Toma, unul din cei doisprezece ucenici ai lui Iisus. Toma a umblat si el trei ani si jumatate cu Iisus, a vazut lucrarile pe care El le-a facut - cum a inviat morti, cum a vindecat bolnavi, cum a linistit marea in furtuna doar cu un cuvant - si a auzit predicile Lui. Cand Iuda L-a vandut pe Iisus si cand aprozii au venit sa-L aresteze, Toma a fugit si el ca si ceilalti ucenici.
Dupa ce Iisus Hristos a fost rastignit si ingropat, ucenicii, impreuna cu femeile care L-au urmat pe Iisus si impreuna cu mama Sa, stateau impreuna in camera unde luasera cina cu El, inainte sa fie arestat. Toma insa nu era cu ei. In Duminica in care Iisus Hristos a inviat din morti si S-a aratat ucenicilor, Toma nu a fost acolo si a pierdut ocazia sa-L vada pe Mantuitorul inviat. Cand ceilalti ucenici i-au spus ca Mantuitorul e viu, Toma a refuzat sa creada. "Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede", a zis Toma.
In Duminica urmatoare, Toma a mers si el impreuna cu ceilalti ucenici. Domnul Iisus s-a aratat din nou in mijlocul lor si i-a spus lui Toma sa puna degetul in rana din palme si mana in rana din coasta si sa nu fie necredincios, ci credincios. Pipairea ranilor lui Iisus si lumina acelei aratari au risipit intr-o clipa negura indoielii din inima apostolului si i-au inundat sufletul de o mare bucurie. Apostolul Toma nu s-a multumit sa recunoasca in cuvinte faptul Invierii si divinitatea lui Hristos, ci a iesit sa propovaduiasca pe Hristos in lume.
Insufletit de ravna aprinsa, el a mers sa vesteasca Evanghelia la mezi, la persi, chiar si in tinuturile cele mai indepartate ale Indiei, unde a intemeiat Biserici in numele lui Hristos. Acolo el a rasturnat idoli pagani si a convertit milioane de necredinciosi. Apostolul Toma a pecetluit cu sange credinta sa: a suferit moarte de martir, fiind strapuns cu sulita de dusmanii Crucii. In popor, Duminicii Tomii i se mai spune Pastele mic.

Zeitgeist - un nou atac la adresa crestinismului



“Zeitgeist”, un film de doua ore difuzat pe internet, este un nou atac lansat de dusmanii crestinismului. Mesaje tip spam il promoveaza, ca pe un virus. Spre deosebire de alte filme “demolatoare”, cum ar fi cele create de Michael Moore, care se vand in magazine, acest film este distribuit gratuit. Documentarul, ai carui finantatori au ramas in umbra, incearca sa demonstreze ca religia, in speta crestinismul, este o perdea de fum, iar lumea in care traim se afla sub controlul celor care au imprastiat-o. Documentarul “Zeitgeist” (Spiritul timpului) a fost realizat in anul 2007 de, pana atunci, anonimul regizor Peter Joseph. Este un film care aduna dovezi in scopul de a "demonta" crestinismul bucata cu bucata, dovezi ce arata ca totul este politica si manipulare, indiferent de era in care traim. La baza „demonstratiei” stau coincidentele pe care le gaseste autorul filmului intre crestinism si religiile pagane. Autorul filmului sustine ca Zeitgeist a fost creat pentru a-i inspira pe oameni sa priveasca lumea dintr-o perspectiva mai critica. Dat fiind faptul ca acest documentar a generat o isterie mondiala,
fiind transmis electronic si din mana-n mana, in toate mediile sociale, producatorul lui va lansa, in octombrie 2008, a doua parte, “Zeitgeist Addendum”.

Religia, inventata de cei care au creat cartelurile bancare
“Cu cât investigam mai mult, despre ceea ce credem ca întelegem, care ne este originea, ceea ce credem ca facem, cu atât mai mult ne dam seama ca suntem mintiti. Suntem mintiti de fiecare autoritate. Ce va face sa credeti, chiar si pentru un minut, ca autoritatea religioasa este singura care niciodata nu a fost atinsa? Institutiile religioase ale acestei lumi au fost puse acolo de aceiasi oameni care v-au dat guvernul, eductia voastra pervertita, care v-au dat cartelurile bancare internationale. Si asta pentru ca stapânii nostri nu dau doi bani pe voi sau pe familiile voastre. Lor nu le pasa decât de ceea ce le-a pasat dintotdeauna si anume sa controleze lumea asta blestemata”. Asa incepe filmul impartit in trei capitole: „Cea mai grozava poveste spusa vreodata”, „Intreaga lume e un teatru” si „Nu-i luati in seama pe cei din spatele cortinei”.

Biblia, un plagiat, Iisus-Horus, soarele lumii pagane?
Prima parte a documentarului analizeaza istoric Biblia, mergand pe ideea ca Isus, fiul lui Dumnezeu nu a existat. „Povestea istorica a Bibliei”, asa cum o numeste producatorul filmului, este bazata pe principii astrologice scoase la iveala de catre civilizatiile antice, mergandu-se pana la ideea ca Biblia este un plagiat. Filmul explica de ce si din ce cauza civilizatiile antice personifica soarele ca si cum ar fi fiul Creatorului sau Dumnezeului nevazut si cum stelele devin constelatii. Cele 12 constelatii sunt mijlocul prin care Soarele, prin parcursul sau, si nu o persoana mitica, a adus modificari naturii de-a lungul timpului. Aceste ipoteze astrologice sunt folosite in film, relevand chiar si originile pagane ale simbolului crucii. Horus, Zeul Antic al Soarelui, este prezentat ca avand multe puncte in comun cu Isus. Horus a fost nascut, pe 25 decembrie, de o mama virgina, venirea sa a fost vestita de o stea, iar nasterea sa a fost prevestita de catre trei regi. A devenit profesor la 12 ani, botezat la 30, calatorind cu 12 discipoli(lunile anului), vindecand bolnavi si mergand pe apa.

Se mai spune despre Horus ca era cunoscut sub multe nume sugestive ca "Adevarul", "Lumina" "Fiul Ales al lui Dumnezeu", "Bunul Pastor", "Mielul Domnului" si ca însusirile lui Horus, originale lui sau nu, s-au raspândit în multe alte culturi ale lumii care si-au creat Dumnezei dupa aceeasi structura mitologica de baza.In film se incearca sustinerea ideii ca Biblia este un plagiat.Urmatoarea exemplificare din film continua pe aceeasi idee: „Attis din Phrygia, nascut din fecioara Nana pe 25 Decembrie, crucificat, pus în mormânt din care a revenit dupa trei zile la viata. Krishna din India, nascut din fecioara Devaki, a carui venire pe lume a coincis cu rasarirea unei stele în est. A înfaptuit miracole cu discipolii lui si a înviat dupa moarte. Dionysos din Grecia, nascut dintr-o fecioara pe 25 Decembrie, era un învatator care calatorea înfaptuind miracole, cum ar fi transformarea apei în vin. Era numit ca "Regele regilor", "Unicul Fiu zamislit de Dumnezeu", "Alfa si Omega" si în multe alte feluri. Si el a înviat dupa moarte. Mithra din Persia, nascut din fecioara pe 25 Decembrie. Avea 12 discipoli si înfaptuia miracole. Dupa moarte a fost îngropat dar dupa trei zile a înviat.

Secventa Nasterii, „complet astrologica”
Toate aceste exemple încearca sa aduca privitorul într-o stare de curiozitate maxima. Documentarul continuând cu intrebarea autorului filmului cu privire la asemanarile acestor zei cu Iisus, cel mai recent Mesia solar, dupa cum îl numeste acesta. Peter Joseph vrea sa arate ca secventa nasterii este complet astrologica continuând seria „dezvaluirilor”: „Steaua din est este Sirius, cea mai stralucitoare stea de pe cerul noptii, care, în ziua de 24 decembrie, se aliniaza cu cele trei stele stralucitoare din Centura lui Orion. Aceste trei stele din Centura lui Orion au aceeasi denumire pe care o aveau si în antichitate. Cei Trei Regi. Iar cei Trei Regi si cea mai stralucitoare stea - Sirius, indica toate locul unde rasare Soarele, în ziua de 25 decembrie.Acesta este motivul pentru care cei Trei Regi urmaresc steaua în est. Pentru a ajunge în locul rasaritului, unde se naste Soarele. Fecioara Maria este constelatia Virgo, cunoscuta si ca Virgo Fecioara. Virgo în latina înseamna Virgina. Virgo mai este cunoscut si drept Casa Pâinii, iar reprezentarea lui Virgo este o fecioara tinând în mâna un manunchi de grâu. Aceasta casa a pâinii si simbolul ei, grâul, reprezinta lunile August si Septembrie, sezonul recoltei. Bethlehem, literal, se traduce, de fapt, prin "casa pâinii". Bethlehem este, deci, o referire la constelatia Virgo, un loc din cer si nu de pe pamânt”.

Un alt fenomen foarte interesant are loc în jurul datei de 25 Decembrie,spune autorul,si anume Solstitiul de iarna. Între solstitiul de vara si cel de iarna, zilele devin mai scurte si mai reci si din locul lui din emisfera nordica, soarele pare a se deplasa spre sud, facându-se mai mic si mai sters. Scurtarea zilelor si uscarea grânelor când se apropie solstitiul de iarna simboliza pentru antici procesul mortii. Simboliza moartea Soarelui. Si pâna pe 22 Decembrie, moartea Soarelui era deplina. Pentru ca Soarele, deplasându-se spre sud, fara întrerupere, timp de 6 luni ajunge în cel mai jos punct de pe bolta cereasca. Si aici se întâmpla un lucru curios:
Soarele înceteaza a se mai deplasa spre sud, cel putin perceptibil, pentru 3 zile. Iar în aceste 3 zile, Soarele rezida în vecinatatea Crucii Sudice sau Crucii Constelatiilor. Si dupa acest moment, pe 25 Decembrie, Soarele se deplaseaza cu 1 grad, de aceasta data spre nord prevestind zile mai lungi si caldura primaverii si de aceea se spune: Fiul care a murit pe cruce a facut-o pentru 3 zile numai pentru a renaste. Acesta este motivul pentru care Iisus si ceilalti zei ai Soarelui au în comun crucificarea, cele trei zile ale mortii si conceptul de reînviere.

Aceasta prima parte a documentarului mai descrie conflictul dintre bine si rau ca si una dintre cele mai mari confruntari, asemanandu-se cu multe dintre confruntarile mitice din Biblie. Filmul releva, totodata, faptul ca religia si miturile sunt in general folosite pentru a manipula oamenii si pentru a consolida structurile sociale.

Promotorii Zeitgeist pretind ca au discipoli si in Romania
Pe 15 martie, in acest an, cu o luna si jumatate inaintea Pastelui ortodox si cu o saptamana inainte de cel catolic, militantii “Zeitgeist”, film care a generat o intreaga isterie pe mapamond, s-au intrunit in toate colturile lumii, inclusiv in Romania si au manifestat impotriva saraciei, razboiului, genocidului, manipularii, crimelor, coruptiei si rezultatele acestora. Intalnirile publice au fost anuntate pe site-ul oficial al documentarului ca având loc, , în tara noastra, la Colegiul Tehnic Traian, din Bucuresti, la Universitatea de Vest, din Timisoara si la Universitatea Eftimie Murgu, din Resita.

sursa Gardianul

vineri, 2 mai 2008

Mandela, inca pe lista teroristilor



WASHINGTON. Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, figurează pe lista teroriştilor întocmită de SUA şi are nevoie de o aprobare specială pentru a putea intra pe teritoriul american, informează cotidianul „USA Today“.

Secretarul de stat american, Condoleezza Rice, a recunoscut că situaţia este „stânjenitoare“. Necesitatea unei vize speciale de intrare în SUA se impune atât în cazul lui Mandela, cât şi al altor membri ai Congresului Naţional African, o organizaţie care lupta împotriva politicii de apartheid. Aceasta a primit eticheta de grupare teroristă în anii ’70-’80 din partea regimului de apartheid aflat pe atunci la putere în Africa de Sud.

Începe vânătoarea ultimilor 10 nazişti




Centrul „Simon Wiesenthal" demarează campania "Ultima posibilitate" pentru capturarea unor criminali de război
O listă ce conţine numele celor mai căutaţi colaboratori şi adepţi ai lui Hitler, despre care se presupune că sunt încă în viaţă, a fost dată publicităţii de către agenţia de presă "Associated Press". Centrul "Simon Wiesenthal" a lansat o campanie prin care se urmăreşte depistarea şi capturarea acestora. Campania vizează două mari zone geografice: America Latină şi Europa.

Pentru misiunea pe care şi-au propus-o, cercetătorii centrului care coordonează informaţiile despre victimele Holocaustului fac apel la ajutorul cetăţenilor, dar şi al guvernelor din ţările care au oferit adăpost criminalilor de război nazişti.

Lista "celor mai căutaţi", dată publicităţii de "Associated Press", a fost remisă autorităţilor din ţări latino-americane, dar şi din Europa, unde mulţi colaboratori şi apropiaţi ai lui Hitler şi-au găsit un nesperat refugiu. În 2007, la nivel mondial, s-au desfăşurat peste 1.020 de anchete referitoare la masacrele comise de aceştia în cel de-al Doilea Război Mondial. Anul ace­sta, numărul investiga­ţiilor a scăzut semnificativ.

Spania, un posibil refugiu

Lista celor mai căutaţi 10 nazişti începe cu numele doctorului Aribert Heim, care, dacă ar mai trăi, ar avea 93 de ani. Cercetătorii de la Centrul "Simon Wiesenthal" susţin că acesta este încă în viaţă, deşi ultima informaţie pe care o deţin este o scrisoare ce datează din 1986. Mai multe indicii sugerează că Aribert Heim se ascunde în Spania, dar cercetările autorităţilor spaniole nu au dus la niciun rezultat în acest sens.

Pe "capul" doctorului Heim a fost pusă o recompensă de 485.000 de dolari. El este responsabil de moartea a sute de evrei deţinuţi în lagărul Mauthausen, pe care i-a folosit şi pe post de cobai pentru diverse experimente "ştiin­ţifice".

Austria nu extrădează un nazist

Cel de-al doilea în clasamentul alcătuit de Centrul "Wiesenthal" este ucraineanul John Demianiuk (devenit între timp cetăţean american), fost gardian la acelaşi lagăr Mauthausen. Astăzi duce o adevărată bătălie legală pentru a evita expulzarea către Germania.

Pe listă mai figurează şi numele lui Milivoi Asner, şeful poliţiei secrete filo-naziste din Croaţia, care a reuşit să se refugieze în Austria. Deşi croaţii i-au cerut extrădarea în repetate rânduri, Viena refuză, susţinând că starea de sănătate a lui Asner nu îi permite să fie anchetat.

Alois Brunner a scăpat de-o bombă

Alois Brunner, adjunctul lui Adolf Eichmann (strategul "soluţiei finale", prin care au fost trimişi la moarte peste 140.000 de evrei), nu figurează pe lista celor mai căutaţi nazişti. Mulţi experţi susţin că acesta a murit deja. După război, el s-a refugiat în Siria. Serviciul secret israelian Mossad a încercat la un moment dat să îl elimine, fără succes, prin intermediul unei cărţi ce conţinea o bombă, trimise la Damasc.