marți, 15 aprilie 2008

In SRI mai activeaza 120 de securisti


In SRI mai activeaza aproximativ 120 de fosti ofiteri de Securitate. In ceea ce priveste deconspirarea prin intermediul CNSAS, in custodia SRI vor ramane "cateva mii" din dosarele fostului organ de represiune.In cadrul serviciului roman de Informatii mai activeaza aproximativ 120 de ofiteri ai fostei Securitati, dar nu dintre cei care au prejudiciat drepturile omului, a anuntat directorul SRI, George Maior. "Cred ca partea morala a reformei a fost consumata deja, ma refer aici la predarea arhivei si eu, personal, am sa folosesc fiecare profesionist in informatii, chiar daca este vorba de dinainte de 1989, evident doar daca acestia nu au adus prejudicii drepturilor omului in fosta lor activitate. Ma intereseaza mai mult profesionalismul si experienta lor si cred ca este normal sa fie asa", a declarat Maior. seful SRI a aratat, totodata, ca media de varsta la SRI este "foarte tanara", de 34 de ani, si a lasat a se intelege ca "nu intotdeauna tineretea poate compensa experienta".
In ceea ce priveste predarea dosarelor fostei Securitati pentru deconspirarea de catre CNSAS a fostilor ofiteri si colaboratori, directorul SRI declara ca in custodia serviciului nu au mai ramas decat dosarele de siguranta nationala, urmand a fi pastrate doar cele de "importanta majora". "Tot ce mai gestionam sunt dosare de siguranta nationala pe care le evaluam, de catva timp deja, impreuna cu CNSAS pentru a preda si acest stoc. Vom pastra efectiv doar acele dosare de importanta majora ce privesc securitatea nationala actuala a Romaniei (...). si acest lucru cred ca se va incheia in decursul acestui an. Vom pastra, cred eu, din estimarile mele, cateva mii de dosare din cateva milioane care au fost predate", a precizat Maior.
sursa Romania Libera

Niciun comentariu: