În 1936 izbucnea în Spania un sângeros război civil între forţele comuniste republicane, sprijinite de "consilieri sovietici" şi forţele conservatoare monarhiste, conduse de celebrul general Francisco Franco Bahamonde. Acest conflict s-a internaţionalizat la scurt timp, devenind o miză în confruntarea dintre ideologiile europene: Germania şi Italia au susţinut făţiş forţele naţional-conservatoare, iar Uniunea Sovietică şi comuniştii de pretutindeni au întărit, ca pentru o cauză proprie, forţele republicane pretins "democratice". Marile puteri Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite au adoptat oficial o atitudine neutră, dar în realitate au ajutat tacit "brigăzile comuniste" în numele "libertăţii" şi a "democraţiei". Ostilităţile durează aproape trei ani, până în 1939, când generalul Franco intră victorios în Madrid şi instituie un regim autoritar, prelungit până la moartea sa, în noiembrie 1975. Pe lângă faptul că a salvat occidentul european de ciuma roşie a comunismului, Franco a lăsat în urma sa o Spanie reconsolidată şi liberă, pregătind restaurarea paşnică a Monarhiei, prin tânărul Juan Carlos de Borbon, rege al Spaniei până astăzi.
Revoluţia comunistă spaniolă, antimonarhică şi anticatolică, după modelul francez şi al bolşevismului rus, şi-a îndreptat cu precădere violenţele împotriva Bisericii şi a valorilor creştine în general, ajungând până la orori aproape inimaginabile:preoti crucificati, calugarite violate pe altare, batjocorirea bisericilor catolice,etc
Şi comuniştii români aflaţi în ilegalitate sau exil şi-au adus aportul direct sau indirect la înfăptuirea ei: Ana Pauker, Valter Roman (Ernest Neulander-tatal lui Petre Roman), Leonte Tismăneanu (Tismineţki-tatal lui Vladimir Tismaneanu), veritabili agenţi sovietici. Reprezentand Romania nationalista,la razboi a participat si o echipa simbolica formata din 7 legionari romani, dintre acestia comandantii legionari Ion Mota si Vasile Marin cazand in lupta pentru orasul Madrid la data de 13 Ianuarie 1937. Victoria revoluţiei roşii în Spania ar fi avut efecte catastrofale asupra bătrânului continent: Europa creştină era prinsă ca într-un cleşte de maladia bolşevismului ateu, mai ales că în Franţa exista un puternic curent marxist în rândul intelectualităţii de o iresponsabilitate politică şi morală fără precedent.
Se estimeaza ca sangerosul razboi civil dintre fortele nationaliste si comunistii republicani, 1936-1939, a facut intre 300.000 si 1.000.000 de victime. Multi dintre acesti morti au fost civili nebeligeranti.
De la moartea sa, survenita in 1975, toate guvernele ce au urmat au incercat sa diminueze si sa dilueze memoria acestuia. Cu toate acestea, in afara organizatiilor si partidelor declarate ca fiind nationaliste, aproape jumatate dintre simpatizantii Partidului Popular, formatiunea conservatoare care este in momentul de fata cea mai importanta forta de opozitie fata de guvernul socialist Zapatero, cred ca generalul Franco a avut tot dreptul sa rastoarne guvernul radical de stanga ales in anul 1936. In plus, 42,6 dintre catolicii spanioli practicanti au aceeasi parere. Acest lucru se poate explica si prin nostalgia dupa stabilitatea oferita de Spania condusa de Franco, multi inca privindu-l pe general ca pe un adevarat erou al luptei pentru apararea valorilor traditionale in fata agresiunii comuniste ateiste. In Spania de astazi toate numele de strazi asociate cu regimul Franco au fost schimbate si statuile care il reprezentau au fost si ele indepartate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu