Domnilor studenti,
Neamurile, cred eu, nu sunt rezultatul unor jocuri întâmplãtoare ale hazardului, nici creatia inteligentei sau a unor patimi oarbe ale oamenilor.
O natie nu este înfãptuirea unei oportunitãti vremelnice, a unor închipuiri sau a unui capriciu al naturii.
Înainte ca Iulius Cezar sã fi plecat la drum spre a-si însusi faimã si bogãtie dincolo de Alpi, cu gândul sã înstãpâneascã pacea în Galia la granitele de Nord Vest ale Imperiului Roman, sã mãreascã gloria si dominatia Romei si pe urmã sã primeascã -învestmântat în togã de purpurã si cu fruntea încununatã de lauri- onorurile triumfului de-a lungul cãii Via Scara, prin Forum, pânã la templul lui Jupiter Capitolinus ; înainte de a se ivi aceste evenimente istorice, în întelepciunea Celui de Sus, erau deja hãrãzite nasterea si destinul Frantei.
Înainte ca legiunile romane conduse de împãratul Traian sã fi trecut Dunãrea, înainte ca regele Decebal sã-si fi dat moartea în amarul de a fi pierdut libertatea neamului neînvins al Dacilor, Dumnezeu torsese deja firul Vietii sortitã Natiei românesti, care, de la leagãnul ei imperial roman, trece prin nesfârsite încãlcãri ale nãvãlitorilor si asupritorilor din atâtea noroade strãine si duce, prin învierea legionarã, la rodnicia semeatã a românismului de mâine.
Dupã cum conceptul de arbore si menirea specificã stejarului au preexistat semintei de ghindã, tot asa, credem noi, cã în rânduiala Dumnezeirii existã o imagine a ursitei noastre de Neam românesc.
Vom creste si ne vom dezvolta în limitele si potrivit acestei imagini dinadins zãmislitã de Dumnezeu pentru noi, vom purta flori si vom da fructe românesti si rãu va fi de ne vom încumeta sã fim altceva, decât înfãptuirile vii ale unui gând dumnezeiesc.
Bineînteles cã aceastã crestere poate fi strâmbatã, deviatã, aceastã înmugurire poate fi viciatã pe pãmânt, roadele pot fi chircite si otrãvite prin fapta noastrã.
Dar aceasta nu înseamnã, cã nu existã în viziunea Celui de Sus modelul divin al Neamului român crescând, înverzind si purtând minunate roade românesti.
Dacã acesta e adevãrul, cum îndrãznesc atunci internationalistii si comunistii sã scrie si sã vorbeascã de un neam european, despre o patrie universalã, despre o limbã “esperanto”, etc., si sã opunã conceptia mintii lor, învãtãmintelor istoriei si hotãrârilor ceresti ?
Da, fraternitate, bunã întelegere, bunã învoire, omenie si generozitate umanã cât mai mult, însã nu stârpirea raselor, nici nimicirea credintelor si moravurilor nationale, nici dãrâmarea legilor de crestere si de creatie proprie fiecãrei natiuni.
Dacã lui Dumnezeu nu-i plac nationalitãtile, dacã Dumnezeu nu are dragoste si milã pentru ele si nu le-a luat sub binecuvântata Sa oblãduire, dacã nu ar fi conceput lumea sub aspectul unor specii nationale, fiecare cu destinul sãu separat ;
Dacã Dumnezeu nu ar fi hotãrât pe pãmânt fiecãrei natiuni sãlasul ei potrivit, cum de nu s-a topit Natia româneascã sub invaziile atâtor nãvãlitori : Goti, Gepizi, Huni, Avari, Unguri, Poloni, Rusi, Turci, Greci, Tãtari si Evrei ?
Vedeti dumneavoastrã, pãmântul acesta pe care trãim a fost nãvãlit, de multe ori, de felurite noroade.
Dar numai odatã, la cucerirea romanã, Dumnezeu a sorocit timpul obârsiei noastre prin întruchiparea elementelor romano-thracice, iar din momentul acela s-au perindat încã 16 veacuri de cotropiri si stãpâniri strãine ; nici un neam nu s-a mai putut naste pe aceste plaiuri si nimic, nici o influentã, nici o vijelie, nu a mai putut desface ceea ce a fost zãmislit dintr-un ordin care nu greseste.
Acesta e adevãrul, desi apologetii stiintei vã vor oferi sute de alte explicatii nesatisfãcãtoare.
Oricâte imitatii si moravuri strãine au fost impuse Neamului nostru, oricât amestec de viatã, de credintã, de sânge, de limbã, de interes cu strãinii, ne-a fost sortit în trecutul nostru zbuciumat, românul nu s-a identificat cu elementele alogene si a rãmas separat cu natura sa predestinatã si cu ursita sa diferitã.
Mai cu seamã la tarã, eul romano-thracic s-a pãstrat aproape neîntinat.
Influentele strãine au rãmas semne la suprafetã, cusururi si nãravuri care se pot lecui, n-au atins încã adâncimea sufletului fraged si limpede al românismului.
Cultura, obiceiurile, ingredientele civilizatiei strãine, au fost maimutãrii la modã ce pot fi usor lepãdate.
Imaginati un metal, care nu intrã în aliaj, în amalgan cu altele, care, în foc si în temperatura cea mai dogoritoare, nu se contopeste cu alte corpuri si îsi pãstreazã particularitãtile sale, propria sa valentã si densitate.
Acest metal are în ordinea scopurilor dumnezeiesti, întrebuintarea si menirea sa rezervatã.
Miracolul persistentei elementului românesc este învãtãmântul cel mai peremptoriu de nationalism.
Nu e rãspuns mai usturãtor dat comunistilor si internationalistilor, decât dãinuirea elementului românesc, prin oprelistea si durerosul vârtej al istoriei.
Elementul românesc în lume a dãinuit fiindcã a rãmas national, legat de datinele strãmosilor nostri si urmãtor legilor tainice ale firii românesti.
Dar dacã Pronia Cereascã a lãsat Neamului nostru un destin de împlinit, o slujbã în care trebuie sã servim spre desãvârsirea însãsi a fiintei noastre românesti, aceasta nu înseamnã cã purtarea noastrã nu mai conteazã, deoarece este hotãrâtã de fatalitate si cã ne este rãpitã libertatea de a sãvârsi fapte potrivnice destinului nostru si de a nu-l întelege.
Doar libertatea de a face rãu dã adevãrata sa valoare strãduintei noastre zbuciumate de a întelege menirea neamului nostru.
Dumnezeu a dãruit neamurilor numai posibilitatea de a vietui, nu si dreptul.(Observatie a d-lui profesor Nae Ionescu).
Dreptul de a trãi trebuie meritat prin vrednicia noastrã.
Sã privim si sã pricepem deci legile cresterii Natiunii românesti.
X
Dacã concepem astfel menirea Neamului nostru, care urmeazã a se confunda cu imaginea divinã despre rosturile românesti, este lezne de rãspuns la întrebarea :
Cum se va îndruma tineretul român ?
Tineretul român va descoperi în zarea sa trei teluri :
1. destinul românesc ;
2. mãretia Natiei ;
3. înnobilarea Neamului.
Între aceste teluri trebuie pãstratã ierarhia pe care o indicãm, deoarece înainte de împodobirea si multumirea Natiei noastre prezentã în viatã, primeazã împlinirea sensului etern al Neamului românesc, primeazã sã nu ne abatem câtusi de putin de la rânduiala dumnezeiascã datã nouã pentru desãvârsirea celor vesnice.
Ne vom gândi întâi la destinul românesc : ce avem de înfãptuit în aceastã lume, noi, Românii ? Pentru ce scop a dat viatã Dumnezeu unui Neam românesc ? Cum putem noi sã servim destinul nostru ?
Ne vom întreba apoi : cum putem ajunge la întâietate printre atâtea alte noroade ? ; cum putem adãuga putere, ordine, sãnãtate, frumusete, strãlucire, bogãtie, etc., colectivitãtii noastre nationale si statului român ?
În fine, vom cugeta la înnobilarea Neamului nostru : prin ce calitãti, prin ce merite si distinctii exceptionale s-ar putea purifica generatia noastrã si obtine mândria unui plus de demnitate ?
Sã fie deci bine lãmurit : nu ne vom gândi numai la interesele noastre actuale de generatie nouã si revolutionarã si nu ne vom preocupa numai de foloasele si gloria colectivitãtii noastre nationale actuale, trebuie sã ne gândim la legile desfãsurãrii existentei românesti, la destinul vesniciei noastre.
Astfel fiind telurile, voi arãta schematic ce ni se cere spre a lucra la înfãptuirea lor.
Ni se cere sã purtãm în suflet un mãnunchi de trei fãclii împreunate, strâns îngemãnate, necontenit aprinse, care sã mistuie orice altã poftã lãuntricã.
Anume :
1. spiritul crestin,
2. spiritul nationalist,
3. spiritul eroic revolutionar.
Acestea, compuse, laolaltã, fac un tot spiritual indisolubil, anume spiritul legionar pe care-l disecãm aci numai momentan, spre a usura lãmuririle noastre.
Subliniez de pe acuma cã simtirea si gândirea noastrã legionarã se deosebesc fundamental de teoria national socialistã si de cea fascistã, prin spiritul nostru crestin si prin spiritul nostru nationalist ; ne apropiem numai prin spiritul eroic revolutionar. (Evident nu este cazul sã învederãm în acest raport diferentele dintre national-socialismul german si fascism).
X
Despre spiritul nostru crestin.
Vor zice unii : Nu sunteti d-voastrã primii crestini, nici mai grozavi ca altii. S-au perindat de aproape 2000 de ani atâtea generatii de vrednici si credinciosi crestini.
Nu este o calitate specificã a d-voastrã, tineretul român ; si cãdeti în greseala fariseilor, lãudându-vã astfel.
Rãspundem : Crestinismul ne este specific nouã deoarece, însãmântat în teren legionar, dã roade specifice.
Aceleasi învãtãturi de douã ori milenare, acelasi rit strãmosesc, inspirã în sufletul nostru legionar o trãire nouã si în adevãr superioarã.
Cultivãm deci aceastã sãmântã crestinã sãditã pe brazda sufleteascã legionarã, iar prin educatie si deprindere, înlesnim cresterea acestui minunat spic crestin si veghem asupra roadelor spiritului crestin, produse din seva legionarã.
Si cãutãm sã însemnãm legile de germinare, de crestere sãnãtoasã si de înflorire optimã ale spiritualitãtii crestine, în noua formatie sufleteascã legionarã a fãpturii românesti.
Aici vreau sã vã dau un sfat :
Feriti-vã bine de o eroare si de o confuzie rãspânditã.
Sunt unii care sunt ispititi sã încerce comparatii pripite între miscarea revolutionarã a tineretului român si ideologia hitleristã sau musolinianã.
Vã fac atenti cã mistica noastrã a rãsãrit din tãrâna româneascã, simultan si chiar anterior miscãrii fasciste sau national-socialiste germanã.
Multe deosebiri ne despart de aceste miscãri strãine.
Primordiala caracteristicã a spiritualitãtii noastre e faptul cã ea se înrãdãcineazã adânc în învãtãmintele si în misticismul crestin. Pregãtirea sufleteascã crestinã poate singurã sã creeze, credem noi, acele legãturi, acea solidaritate spiritualã, o trainicã împãrtãsire între noi, acel reciproc ajutor moral si social, sentimentele de fraternitate nationalã, care constituie temelia necesarã oricãrei însãnãtosiri intelectuale, morale, economice, administrative si politice românesti.
Sã fie însã deslusit : prin crestinism, noi întelegem credinta noastrã ortodoxã revelatã.
N-am putea, cum fac national-socialistii germani, sã considerãm pe Dumnezeu ca pe un product al împrejurãrilor locale, ceva fabricat de om, de geniul rasei sau de sângele aric. Nu credem într-o dumnezeire particularistã, croitã de noi pe mãsura speciei românesti.
N-am putea, cum fac unii profesori universitari de ai nostri, zisi crestini, sã concepem pe Dumnezeu ca un fenomen comun si natural de închipuire a omului sau ca o atractivã idealizare a energiei cosmice.
Dar ce ne mai deosebeste încã de tineretul celorlalte tãri si însusi de tineretul italian sau german, este morala noastrã a ispãsirii, este cumplita noastrã certitudine cã, pe acest pãmânt, ceea ce nu este clãdit cinstit si drept, clãdit pe adevãr, pe probitate si pe onoare este neapãrat sortit sã se nãruie.
Acest sentiment ne face sã credem în fatalitatea biruintei binelui.
Noi nu putem sufleteste avea încredere, de exemplu, în suprematia fortei, a rasei ori a stiintei, decât dacã sunt supuse unei legi transcedente morale.
Noi nu credem în singurele avantaje ale progresului material sau ale perfectionãrii fizice si nu vrem sã ne închinãm unui stat divinizat si promovat drept infailibil, sub conditia sã nu pãcãtuiascã contra intereselor sale imediate.
Sentimentul acesta ne conduce sã judecãm cã altitudinile morale sunt pentru o natie un avut mai prtios decât bogãtia sa, decât echipamentul sãu tehnic, decât comoditatea sa materialã, forta sa trecãtoare si chiar prosperitatea sa fizicã.
Noi credem în superioritatea legii morale.
Suntem convinsi cã mai puternicã decât oricare tiranie este cenusa omeneascã strigând rãzbunare pentru o moarte nedreaptã.
Noi credem în virtutea mântuitoare a mormintelor.
Noi credem pozitiv, cã nu ajungi pe culmi decât prin rãscumpãrarea pãcatelor si urmând o linie de viatã eroicã.
Noi credem cã morala unui stat si a unei natiuni trebuie sã se supunã, sã fie subordonatã constrângerilor onoarei si sã accepte marginile determinate de respectul ce se datoreazã demnitãtii celorlalte natiuni.
Credem cã e o singurã fortã care, cu timpul, e mai puternicã ca toate, este forta tãcutã a lacrimilor ce au curs pe nedrept. Este forta oamenilor care stiu sã sufere cu noblete si este forta cutremurãtoare a blestemului lor.
Pe scurt : tinerii italieni exalteazã mai cu seamã tineretea lor, perpetua renastere si primenire a vietii, bucuria lor de a cuceri, dupã traditia spiritului roman. Strigãtul lor este “a noi”, adicã : nouã ni se cuvine pãmântul.
Tinerii germani exalteazã rasa lor, disciplina lor, puterea lor de dominatiune.
Noi, tineretul român, exaltãm mai cu seamã credinta noastrã crestinã si nationalã, virtutile de dreptate, de omenie si de noblete ale sufletului românesc, rãnile noastre, restrângerile si renuntãrile noastre, ascetismul, strãlucirea jertfelor fãcute Natiei noastre, mãretia anonimã a obidei zilnice ce a îndurat-o veacuri de-a rândul acest Neam necãjit de soartã, mãrturia izbãvitoare a atâtor vieti închinate cãtre zorile ce vor veni, ruga mormintelor noastre, care toate împreunã ne dau în adevãr dreptul la o existentã mai bunã.
Fiindcã nu se poate, gândim noi, ca însotiti de aceastã escortã de sacrificii, sã nu ne înãltãm pe culmile morale unde devii învingãtor, întrucât ai putut sã te desfaci de micile lanturi pãcãtoase ale materiei.
Elementul moral crestin, spiritualitatea interioarã eroicã si asceticã, sunt pietrele fundamentale ale operei legionare.
Hitlerismul vrea sã creeze un tip reprezentativ al rasei sale si un soldat folositor mãririi si suprematiei germanismului în lume.
Fascismul vrea sã modeleze un om pionier, rezistent si desãvârsit în aptitudini, pentru realizãrile imperiale ce si le propune statul.
Noi sculptãm un tip superior de umanitate dupã conceptiile crestine si o filozofie nouã a vietii, conceputã ca un impuls nerational si persistent de a ne elibera de cerintele materiei, spre a servi pe Dumnezeu si Natiunea legionarã.
Din acest Român nepãsãtor, nesãtios de plãceri si de bucurii, vrem sã facem un soldat, un om erou.
Alte neamuri au ajuns la mãretie prin felurite aptitudini, prin înzestrãri deosebite si vointã dominatoare.
Noi pânã astãzi meritãm respect, nu atât prin vitalitatea noastrã creatoare, cât prin trecutul nostru de suferintã, îndurat cu împãcare si eroism.
Meritãm acest respect fiindcã spre deosebire de aproape toate celelalte noroade, neamul nostru niciodatã în viata sa istoricã nu a sãvârsit o nedreptate.
Fala noastrã este cã am fost necontenit drepti, am stiut sã suferim si sã ne plãtim existenta în aceastã lume.
X
Despre spiritul nostru nationalist.
Îndrumarea noastrã trebuie sã fie nationalistã
Dar nu un nationalism asemãnãtor celui national-liberal sau national-tãrãnist.
Nu e firmã mai curentã si de care s-a abuzat, cu mai multã nerusinare, decât firma nationalistã.
Banca de Stat, în alte tãri, se numeste Banca Frantei sau Banca Angliei, etc.
La noi avem o Bancã Nationalã . . .(cenzurat). Toate oficiile noastre sunt nationale, toate Casele noastre sunt nationale, pânã si “Dimineata”, “Viitorul” si “Adevãrul” sunt organe misionare nationaliste.
Veti face deosebirea între nationalismul apãrãtor de interese materiale si particulare de clasã si nationalismul întelegãtor al menirilor românesti, apãrãtor si creator al rosturilor românesti în lume.
Numerosii nostri nationalisti : national-liberali, national-tãrãnisti si altii, concep natiunea ca un produs de fabricatie omeneascã, cu un capital, un bun juridic si teritorial.
Pentru noi însã natiunea e ceva mai mult, e o vietate cu legile ei de crestere dãruite de Dumnezeu.
Nationalismul nostru nu este numai iubire de tarã, iubire de pãmânt strãmosesc, el este o împãrtãsanie a existentei vesnice sortitã Neamului nostru.
Nationalismul nostru nu se limiteazã în a fi un instinct de conservare, el este un robust instinct de viatã clocotitoare, de eruptie si de creatie.
Cugetati la marea diferentã care desparte nationalismul materialist, economic, acaparator si speculator, bunãoarã britanic, de nationalismul totalitar spiritualist crestin.
Nationalismul nostru este nationalism crestin si este strâns îmbinat cu crestinismul nostru ortodox.
Deci feriti-vã, domnilor studenti, de falsul nationalism, fals în doctrinã, fals prin oamenii care-l sustin.
Ca sã fiti siguri de a nu fi înselati, cãutati, descoperiti unde sunt cele mai grele suspine, cele mai multe rãni, lacrimile cele mai fierbinti, înclestãri de pumni si scrâsniri de dinti, si veti sti cã ati dat de adevãrata oaste nationalã, de oastea crestinã româneascã.
X
Nationalismul nostru acceptã numai supraomul si supranatiunea, alese si însemnate prin har dumnezeiesc si numai în functii de ispãsire si de mântuire.
Credem cã superioritatea unei natiuni este dobânditã prin desãvârsita împlinire a datoriei sale de neam, astfel cum este înzestrat de Providentã pentru slujba pãmânteanã ce i s-a încredintat.
Superioritatea este obtinutã prin iubitoare întelegere fatã de legile ceresti, iar nu prin orgoliul de a le înfrunta.
Nationalismul nostru nu are teluri dictate de sângele nostru, nici teluri impuse de puterea de propulsiune nestãvilitã a dinamismului nostru.
Si nationalismul nostru urmãreste înalte teluri pãmântene pentru slava neamului românesc, însã numai acele teluri dictate românimei de ursita pentru care, nãscându-se, a împodobit-o Dumnezeu.
Noi cugetãm cã succesul nu este o îndreptãtire suficientã, nici o margine statornicã si nestrãmutatã pentru a înfrâna pornirile unei natiuni.
Într-adevãr, Dumnezeu nu-si îndeplineste scopurile numai prin cei buni, ci si prin mijloacele alese de cei rãi.
Astfel cã succesul favorizeazã deseori fapte josnice si oameni decãzuti.
Dar odatã ce au fost atinse scopurile dumnezeirii cei care au urmat cãrãrile gresite, fie ei oameni sau natiuni, ei totusi ispãsesc pentru fapta lor rea.
La fel ca oamenii, neamurile pot cãdea în pãcat contra legilor dumnezeiesti.
Iatã ce nu vor sã admitã fascistii si national-socialistii.
Dumnezeu ne-a dat viatã individualã si viatã nationalã, ne-a dat multe minunate înzestrãri ale naturii, daruri sufletesti si trupesti, etc.
Dar e drept cã nu a fãcut sã fie tocmealã si tranzactie asupra acestori bunuri, între oamneni si natiuni îngrãsate în trândãvie.
Lumea aceasta în care vietuim nu este o bursã pentru învoieli : eu iau România, tu iei Ungaria ; eu mã întind într-o parte, tu într-alta ; sã fim cu grijã sã nu ne ciocnim ; te las în pace, dacã nu-mi turburi somnul.
Dimpotrivã, legea vietii este luptã pentru întâietate, crestere, fecunditate, creatie, vointã si faptã fãrã milã.
O natie trebuie sã-si dovedeascã vrednicia de a exista si o dovedeste rãzbind la luminã si doborând. Strivind uneori în vecinãtatea sa tot ce-i opreste cresterea.
Iatã cum, printre cele care stãvilesc desãvârsirea dezvoltãrii noastre, ne vom opinti fireste împotriva colectivitãtii nationale celei mai slabe, împotriva aceleia pe care am avea mai multe posibilitãti sã o sfãrâmãm ; vrednicia noastrã nu se poate dovedi decât prin evidentierea slãbiciunii altei natiuni.
Acesta este adevãrul, însã pe plan animal.
Lãsând astfel descãtusat instinctul vital, lumea devine un tãrâm de bãtãlie, unde pentru biruintã se ia în seamã numai vrednicia pãmânteanã, dar nu si vrednicia cereascã.
Omul însã, de la Domnul nostru Iisus Hristos încoace, mai trãieste si pe un alt plan, planul ceresc.
E bine sã ne reamintim cã un prim blestem dumnezeiesc a aruncat pe om din Rai în lumea animalã si în legile sale neiertãtoare, dar sã nu uitãm legile de iubire date nouã prin mântuirea crestinã si pilda de rãscumpãrare sfintitã prin chinurile de pe Golgota.
Spre a judeca purtarea unui om sau a unei natiuni, trebuie deci luate în considerare atât vrednicia pãmânteanã cât si vrednicia cereascã.
Or, în raporturile dintre natiuni, la fel ca în raporturile dintre oameni, legea dumnezeiascã este dragostea.
Ea apãrã pe cei slabi si pune expansiunii celor puternici hotar de iubire ; ea trebuie sã cârmuiascã si sã îndrume vrednicia noastrã.
Acest adevãr întreg nu-l prea pricep adeptii lui Nietzche sau national-socialistii germani si fascistii.
“Lupul este lup numai fiindcã mãnâncã oaia”, da, dar numai în lumea animalã.(Dl prof.Nae Ionescu).
Dacã ne suim în lumea crestinã, lupul e lup numai dacã iubeste oaia.
Dumnezeu ne-a dat nu numai un tel, dar încã ne-a poruncit sã ajungem într-acolo pe liniile arãtate de El.
Noi, legionarii, nu ne recunoastem dreptul sã biruim prin orice mijloace.
Suntem cu credintã si fanatism în slujba destinului nostru, însã nu întelegem pentru aceasta sã servim la ordinele oricãror patimi ale firii telurice.
Deci fiinta spiritualã a unei natiuni începe cu constiinta adevãratei sale meniri ; aceastã fiintã spiritualã se completeazã prin vrednicia sa, dar nu se desãvârseste decât prin dragoste.
O natiune îsi urmãreste rostul ei dusã de instinctul sãu de viatã.
Dar acest instinct este încãtusat de scãderile vietii pãmântesti.
Un instinct de viatã oricât de ascutit ar fi, are o prevedere limitatã în timp, o viziune care nu poate cuprinde toatã vesnicia unui neam.
Acest instinct el însusi trebuie cârmuit.
În gândirea si în simtirea national-socialistã si fascistã, el este lãsat liber.
La noi, acest instinct este dirijat.
El este cãlãuzit de Dumnezeu.
X
Despre spiritul nostru eroic revolutionar.
Prin ce se distinge spiritul eroic revolutionar :
1. înlocuieste motivul interes prin motivul onoare, atât pe plan individual cât si pe plan national.
2. Dispretuieste tihna, fericirea individualã, potolirea.
3. Voieste chinuitor, voieste cu fanatism mesianic, sã elibereze firea din amorf, din banalitate, din amortire, din întuneric, din sterilitate, din asezãrile înguste, si sã fecundeze un rod durabil, propriu si unic românesc ; voieste împlinirea unui sens românesc si dreptul la glorie.
4. Cautã vijelia.
5. Iubeste moartea.
Mai sunt si alte caracteristici ; am extras principalele.
Nu îmi este îngãduit, într-un raport sumar, sã mã las atras a vã demonstra amplu consecintele sociale si educative ale unui stil de viatã zidit pe asemenea temeiuri.
Fiecare va întelege lesne si va aproba cã, oricum, aceste temeiuri sunt binefãcãtoare pentru purificarea trãirii noastre românesti.
Un exemplu :
Dacã Ion Brãtianu, primul satrap, nu ar fi fost condus de idei rationaliste, masonice si materialiste, dacã nu ar fi întrebuintat la ctitoria structurii organismului românesc principiile ateiste ale marelui arhitect ; dacã nu ar fi lãsat urmasilor sãi afurisita succesiune a unor dezonorante si sugrumãtoare boli sufletesti ; dacã în loc sã fi creeat prin necinste, lãcomie, prevaricatiuni, slugãrnicie si amoralitate, clasa stãpânitoare românã, burghezã, de astãzi, ar fi spus atunci Tãrii românesti :
-Ce mã preocupã pe mine, în primul rând, este nemurirea Natiei mele.
Vreau ca fortele de creatie ale vietii românesti sã fie bine turnate în tiparul pregãtit nouã de prevederile divine.
Mai întâi mã intereseazã potentialul de onoare al Neamului meu.
Mã intereseazã, nu ridicarea de fortãrete bancare si economice liberale, ci crearea unor cetãti sufletesti în lumea româneascã : bastioane de neînvins, de asprã si severã sobrietate si de intolerantã absolutã fatã de orice ar fi tentatie, într-o viatã molesitã, o existentã de rând.
Un neam nu îsi dobândeste nemurirea, asigurându-si prin orice mijloace îmbogãtirea clasei sale conducãtoare.
Vreau sã educ tineretul tãrii mele ca o aristocratie, în dispretul banului si în gustul privilegiilor sufletesti.
Mãestria marelui arhitect este insuficientã pentru construirea sufletului românesc.
Vã propovãduiesc dragostea de moarte, spre a vã dezvolta gustul vesniciei.
Suntem un neam tânãr, sã fim mândri si voiosi de tineretea noastrã.
Nu tindeti cãtre adãpost.
Socotind, numãrând si urmãrind numai profitul unei clase care mâine va pieri, veti schilodi viitorul acestui Neam.
Sufletul unui neam, ca sã cântãreascã în istorie, trebuie sã punã în cumpãnã altceva decât câteva precupetiri reusite si un total de norocoase si dubioase afaceri.
Calea noastrã româneascã dacã duce peste valuri amenintãtoare în spre zori de glorie fãrã amurg, nu vã speriati de furtunã si de naufragiu, stati în bãtaia vânturilor, nu vã îngrijorati de siguranta d-voastrã si de avutul d-voastrã, nu fugiti sã vã adãpostiti în porturi, mânati corabia drept înainte, stãpânitori peste dezlãntuirea patimilor naturii, si îndurati zâmbitor primejdiile, dispretuitori de viatã strâmtã.
Închipuiti-vã cum ar fi astãzi societatea româneascã dupã asemenea directive.
Aceste directive, izvorâte din spirit eroic revolutionar, nu sunt numai oportunitãti ale vremurilor noastre, ci se înnoadã cu traditia întreruptã a vietii Geto-Thracice care înflorea pe acest ogor acum 25 de veacuri.
Istoria românilor ne dovedeste cã existenta noastrã nu a fost o pomanã, nici o lesnicioasã cãpãtuire.
Existenta noastrã noi ne-am plãtit-o.
De acum încolo, ne rãmâne sã fim vrednici de patrimoniul de suferintã agonisit.
Generatia noastrã va da probe cã cel mai prielnic climat pentru înmugurirea eului romano-thracic, este climatul eroismului.
Iar spiritul nostru eroic revolutionar catã sã taie si sã vindece racilele liberale si sã verse vitejie, dãrnicie si noblete, peste atâtea insuficiente sufletesti.
În lupta pentru dãinuirea vietii sale pe pãmânt, omul are de ales între douã feluri de strategii.
Noi preconizãm izbirea în crestet, tactica bãtãliei deschise, cu plãcerile si riscurile ce le aduc generozitatea si avântul vietii, aruncate fãtis în vâltoarea luptei.
Respingem tactica ocolirii, a vicleniei, a smecheriei, fãcute pentru înconjurarea obstacolului si atacul piezis ; acesta e stilul de viatã moale care ajunge la foloase pe drumurile joase fãrã suisuri, urcusuri si asperitãti, strategie nimeritã pentru omul care îsi face loc trãdând, înselând, cumpãrând, însã nu biruind.
Fiecare fel de luptã cere o specie anumitã de oameni.
Conducãtorii nostri, de aproape 300 de ani încoace, cautã sã ne învete sã întrebuintãm de preferintã tactica ocolirii si a vicleniei.
A venit timpul s-o schimbãm.
X
Sã rezumãm :
Deci, domnilor studenti, spiritul crestin ne-a dãruit demnitatea de om, spiritul nationalist ne-a dãruit demnitatea de român, spiritul eroic revolutionar ne dã demnitatea de legionar.
Si spiritul nationalist si spiritul revolutionar ne înnobileazã,, deoarece la primul rang de noblete dobândit de crestinism prin înãltarea omului pe treapta de fiintã iubitã, crescutã de Dumnezeu si în legãturã cu El, noi am mai adãugat încã douã titluiri de falã : demnitatea de român si demnitatea de legionar.
Am înnobilat deci constiinta noastrã de Neam român, deoarece aceastã constiintã este cu atât mai vrednicã de respect cu cât simtul demnitãtii de om si de neam este mai ridicat.
Camarazi, anotimpul rodirii românesti este însemnat în calendarul vesniciei pe care îl poartã cu sine Dumnezeu.
Acest anotimp, cred eu, se apropie.
Deseori, cu sufletul cãsnit, m-am întrebat ce calitate, ce virtuti, ce farmec, ce savoare unicã, ce mireasmã nouã, ce miorodenii deosebite si nemaiînchipuite va avea, va trebui sã aibã, acest fruct românesc.
Vã îndemn sã vã puneti si d-voastrã, cât mai des, o asemenea întrebare.
Însã, ca sã nu fiti paralizati de sterilitate si pecetluiti de impotentã sufleteascã, vã zic, camarazi, nu alergati pe aleele care duc usor la treptele satisfactiilor desarte.
Vã pot da acest sfat, deoarece am dat si acest exemplu.
Nu veti fi creatori români dacã nu ati trecut prin scoala suferintii.
Aceasta este calea trasã pentru noi de degetul lui Dumnezeu, este calea sortitã în Istorie si fãpturii românesti si Natiei noastre, este calea deschisã de strãmosii nostri, este calea aleasã si încercatã de Cãpitan.
Aceasta este calea creatiei rezervatã omului român.
E calea ce v-o vestesc.
Conferintã tinutã în fata studentilor la Congresul General Studentesc la Târgu Mures în aprilie 1936.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu