luni, 31 martie 2008

Mars in memoria Tatianei







Peste 150 de tineri au participat luni seara la un mars de protest, organizat in memoria Tatiana Duplei, studenta din Republica Moldova care a fost accidentata mortal joia trecuta, pe o trecere de pietoni de pe Bulevardul Kiseleff din Bucuresti. Cazul Tatianei a ravasit, in ultimele zile, opinia publica, in urma intensei mediatizari on-line a filmului accidentului. Din inregistrarea video a rezultat ca politistii care dirijau circulatia, in asteptarea coloanei oficiale a premierului, nu s-au implicat in acordarea primului-ajutor victimei. Mai mult, autoarea accidentului, Anamaria Straus, o femeie de afaceri cu puternice legaturi politice, a replicat cu sange rece cand a fost apostrofata de trecatori, fara sa se apropie macar de victima, daca este constienta ca a ucis un om: "De unde stiti ca o sa moara?".

Cei 150 de tineri studenti participanti la manifestarea de protest de luni s-au adunat in fata Muzeului Antipa, in urma unor mesaje transmise pe internet, si au plecat catre locul accidentului, insotiti de circa 15 politisti si jandarmi. Ajunsi la locul accidentului, fiecare dintre ei a asezat cate o batista alba de hartie si a aprins o lumanare, chiar langa copacul langa care a fost proiectata Tatiana. Focul a cuprins servetelele, care s-au aprins, riscand sa ajunga si la copac, insa a fost stins la timp. Manifestarea s-a incheiat fara incidente in jurul orei 19.30.

sursa Ziua

Niciun comentariu: