Istoria lui „1 Mai muncitoresc“, privită de la distanţa anilor care s-au aşezat peste amintirea defilărilor forţate, pare să fie, pe deplin, sărbătoarea seculară a comunismului naţional. Într-un regim autodeclarat ateu, reinventarea unor serbări precreştine avea scopul subminării tradiţiilor religioase împământenite. Privită din această perspectivă, ziua festivă nu era doar prilejul anual de manifestare a solidarităţii muncitoreşti, ci însăşi vârful de suliţă al „noii lumi“ îndreptat împotriva celei mai mari sărbători ortodoxe: Paştele, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Exemplifică deplin presa epocii: „Ziua de 1 Mai şi a primăverii, când natura este în plină prefacere şi înnoire, reprezintă şi pentru omenire o mare sărbătoare. Înnoire a naturii, înnoire şi în sufletul oamenilor simpli“. Comunismul devenise deja o religie, iar liderii săi nişte zei pământeni ridicaţi pe umerii unei zile care-şi pierduse substanţa originară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu