Începe vânătoarea ultimilor 10 nazişti

Centrul „Simon Wiesenthal" demarează campania "Ultima posibilitate" pentru capturarea unor criminali de război
O listă ce conţine numele celor mai căutaţi colaboratori şi adepţi ai lui Hitler, despre care se presupune că sunt încă în viaţă, a fost dată publicităţii de către agenţia de presă "Associated Press". Centrul "Simon Wiesenthal" a lansat o campanie prin care se urmăreşte depistarea şi capturarea acestora. Campania vizează două mari zone geografice: America Latină şi Europa.

Pentru misiunea pe care şi-au propus-o, cercetătorii centrului care coordonează informaţiile despre victimele Holocaustului fac apel la ajutorul cetăţenilor, dar şi al guvernelor din ţările care au oferit adăpost criminalilor de război nazişti.

Lista "celor mai căutaţi", dată publicităţii de "Associated Press", a fost remisă autorităţilor din ţări latino-americane, dar şi din Europa, unde mulţi colaboratori şi apropiaţi ai lui Hitler şi-au găsit un nesperat refugiu. În 2007, la nivel mondial, s-au desfăşurat peste 1.020 de anchete referitoare la masacrele comise de aceştia în cel de-al Doilea Război Mondial. Anul ace­sta, numărul investiga­ţiilor a scăzut semnificativ.

Spania, un posibil refugiu

Lista celor mai căutaţi 10 nazişti începe cu numele doctorului Aribert Heim, care, dacă ar mai trăi, ar avea 93 de ani. Cercetătorii de la Centrul "Simon Wiesenthal" susţin că acesta este încă în viaţă, deşi ultima informaţie pe care o deţin este o scrisoare ce datează din 1986. Mai multe indicii sugerează că Aribert Heim se ascunde în Spania, dar cercetările autorităţilor spaniole nu au dus la niciun rezultat în acest sens.

Pe "capul" doctorului Heim a fost pusă o recompensă de 485.000 de dolari. El este responsabil de moartea a sute de evrei deţinuţi în lagărul Mauthausen, pe care i-a folosit şi pe post de cobai pentru diverse experimente "ştiin­ţifice".

Austria nu extrădează un nazist

Cel de-al doilea în clasamentul alcătuit de Centrul "Wiesenthal" este ucraineanul John Demianiuk (devenit între timp cetăţean american), fost gardian la acelaşi lagăr Mauthausen. Astăzi duce o adevărată bătălie legală pentru a evita expulzarea către Germania.

Pe listă mai figurează şi numele lui Milivoi Asner, şeful poliţiei secrete filo-naziste din Croaţia, care a reuşit să se refugieze în Austria. Deşi croaţii i-au cerut extrădarea în repetate rânduri, Viena refuză, susţinând că starea de sănătate a lui Asner nu îi permite să fie anchetat.

Alois Brunner a scăpat de-o bombă

Alois Brunner, adjunctul lui Adolf Eichmann (strategul "soluţiei finale", prin care au fost trimişi la moarte peste 140.000 de evrei), nu figurează pe lista celor mai căutaţi nazişti. Mulţi experţi susţin că acesta a murit deja. După război, el s-a refugiat în Siria. Serviciul secret israelian Mossad a încercat la un moment dat să îl elimine, fără succes, prin intermediul unei cărţi ce conţinea o bombă, trimise la Damasc.

Cel mai tanar preot din BOR, hirotonit episcop al Europei de Nord

Cel mai tanar preot din cadrul Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) va fi hirotonit vineri, 2 mai, episcop al Europei de Nord, informeaza Realitatea Tv.
Parintele Macarie Dragoi (foto) are 30 de ani si este primul preot clujean, ortodox, care ajunge intr-o eparhie din diaspora.
Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, Inalt Prea Sfintia Sa Bartolomeu, impreuna cu Inalt Prea Sfintitul Serafim, ii vor inmana parintelui Macarie Dragoi mantia si carja de episcop.
Ceremonia va continua cu mesajele adresate de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Presedintelui Romaniei si ale premierului.
Ierarhul va pastori peste 30 de mii de credinciosi din Norvegia, Danemarca si Suedia.
Activitatea misionara din Anglia a parintelui Macarie a contat foarte mult in alegerea Sfantului Sinod cand a decis numirea lui in functie.
Inaltul prelat a fondat primele parohii ortodoxe din Anglia si a devenit foarte apropiat de romanii din strainatate.

Izvorul Tamaduirii - praznic inchinat Maicii Domnului

In fiecare an, in vinerea din Saptamana Luminata, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii. Este un praznic inchinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tamaduirii aminteste de o serie de minuni savarsite la un izvor aflat in apropierea Constantinopolului. "Cu putin timp inainte de a ajunge imparat, Leon cel Mare (457-474) se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului. A a intalnit un orb ratacit, care l-a rugat sa-i dea apa si sa-l calauzeasca spre cetate. La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati". Leon a facut intocmai, iar orbul a inceput sa vada. Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. La randul sau, imparatul Justinian (527-565) care suferea de o boala grea si s-a vindecat dupa ce a baut apa din izvor a construit o biserica si mai mare. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani si suferinte.

Credinciosii care merg astazi la Istanbul - numele nou al vechii cetati a Constantinopolului - pot sa se inchine in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea unde exista pana astazi izvorul cu apa tamaduitoare al Maicii Domnului.

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele

Crestinii ortodocsi vin astazi la biserica pentru a lua parte la slujba de sfintire a apei, cunoscuta si sub numele de Aghiasma Mica.

In romana, in vorbirea populara, pen­tru Aghiasma mare de la Boboteaza, ca si de la Sfintirea apei mici sau "sfestanie", se spune in popor aiasma sau aiazma, de unde, cu afereza lui a initial neaccentuat, avem iasma sau iazma. In cultul crestin "aghiasma" a dobandit sensul specific de apa sfintita. Din limba greaca, cuvantul aghiasma a trecut si la bulgari, odata cu crestinarea lor, agiazma, la sarbi agiazma, iar prin filiera slava s-a primit in romana formele agheasma, aghesmui, aghesmuit, aghiazmatar, agheazmator (vas, recipient pentru aghiasma).

In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "Aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR cu etimologie ne­cunoscuta.

In DLR avem mentiunea ca in Banat pentru aiasma sau aiazma se foloseste si iasma. Precizarea este importanta, fiindca ne duce la etimo­logia cuvantului iazma sau iasma.

Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apa sfintita". Explicatia este urmatoarea. Atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea "celui potrivnic", adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, ve­denie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma - aiazma - iazma, de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau, satana, de unde, prin sinonimie semantica, si denumirea iazmei a ramas de "ara­tare urata si rea...".

Izvorul Tamaduirii - Credinte populare, traditii, semne

Legamantul juvenil legat pana la moarte de puberi (9-14 ani) pe criterii de prietenie, sex si afinitate sufleteasca in zilele de Santoader, Mosii de Vara, Matcalau sau la alta data purta o bogata sinonimie zonala: Prinsul Verilor si Varutelor, Datul de-a Verisoarele, Insotirea, Matcutatul Fetelor, Matcalau si altele. Ceremonia se desfasura cu sau fara martori in camp, in cimitir, in casa, in jurul unui brad impodobit, in gradina, in jurul unui pom care infloreste si rodeste, pe grupe mici, de doi copii sau pe grupe mari, de 10-20 de copii, fete si baieti laolalta. Legamantul cuprinde mai multe momente rituale si ceremoniale: pronuntarea cu voce tare a juramantului, schimbul colacului si al altor obiecte cu valoare simbolica, de obicei o oala sau o strachina din lut, insotite intotdeauna de o lumanare aprinsa, imbratisarea frateasca, ospatarea cu alimente rituale, joaca sau zbenguiala copiilor. In unele zone etnografice, ceremonia se repeta anual, la aceeasi data, pana la intrarea in joc a fetelor insuratite si baietilor infartatiti. Persoanele legate, veri, varute, surate, frati de cruce etc., se intalneau anual sau, dupa casatorie, la Rusalii. Dupa incheierea solemna a legamantului, copii si apoi oameni maturi isi spuneau pana la moarte surata, vere, fartate, verisoara si se comportau unul fata de altul ca adevarati frati si surori: se sfatuiau in cele mai intime si grele probleme ivite in viata, isi impartaseau tainele, nu se casatoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fartatului, se ajutau si se aparau reciproc pana la sacrificiul suprem etc. (Profesor Ion Ghinoiu)

Festivalul romanilor din Valea Timocului

Federatia Romanilor din Serbia a organizat a treia zi de Pasti deja traditionalul festival al romanilor din Valea Timocului. De trei ani de zile, biserica romaneasca din Malainita devine in aceasta perioada centrul spiritual al romanilor de la sud de Dunare. La editia din acest an a festivalului - organizat cu sprijinul Institutului Cultural Roman, au participat reprezentanti din cele 154 de localitati romanesti si 48 de sate cu populatie mixta din Valea Timocului. Manifestarea a fost deschisa cu o slujba la biserica Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril din Malainita - prima si pana acum singura biserica unde se slujeste in limba romana in regiune. Organizatorul festivalului de la Malainita, directorul Federatiei Romanilor din Serbia, Dusan Parvulovici a declarat cu aceasta ocazie ca in regiunile locuite de romani la sudul Dunarii "se vorbeste si se canta in limba romana chiar daca multi ani autoritatile au impus o interdictie totala de utilizare a ei".
Conform lui Dusan Parvulovici membrii comunitatilor romanesti din regiune sunt reticenti fata de termenul "minoritate nationala" - desi "un astfel de statut ar asigura toate drepturile celorlalti cetateni si inca ceva pe deasupra". Parohul bisericii de la Malainita, Boian Alexandrovici a facut cu ocazia festivalului amintit un apel la intelegere intre membrii tutror comunitatilor care traiesc in Valea Timocului. Festivalul de la Malainita a constituit un prilej pentru expunerea frumoaselor costume populare romanesti din regiunea Timocului, mai multe ansambluri folclorice demonstrandu-si maiestria in cantec si joc.

sursa Ziua

O mare ţigănie

Incidentele grave de ordine publică din Craiova ultimilor ani demonstrează că avem de-a face cu una dintre cele mai complexe zone infracţionale româneşti. Întîmplător sau nu, vedetele zilei sînt ţiganii din cartierul Faţa Luncii. Dar problemele din Craiova sînt generate şi de o toleranţă exagerat de mare pentru încălcarea legii. Sînt pe acolo tot felul de beizadele de judecători, procurori, poliţişti sau politicieni care urinează în fiecare zi pe textul legii. Şi dau tonul general în capitala Olteniei. Centru universitar renumit, locul unde va exista cea mai mare investiţie industrială americană, Craiova deţine un trist record. Cea mai mare frecvenţă a răfuielilor între clanurile ţigăneşti, derulate sub nasurile albe şi fine ale românilor sadea din conducerea oraşului, umpluţi de şpagă, mereu dispuşi să închidă ochii.
Potrivit unor statistici, în Dolj se concentrează cea mai mare comunitate ţigănească din România. Unii spun că e chiar cea mai semnificativă din Balcani. Sînt acolo de peste 100 de ani, încă de pe vremea cînd Carol I a recunoscut comunitatea şi pe întîiul lor lider, Parulea. De atunci, ţiganii s-au înmulţit aşa cum îi ştim. În perioada interbelică, Biserica Ortodoxă a încercat creştinarea lor, conştientă de rolul social important, dar şi de posibilul efect regional în zbuciumata zonă a Balcanilor. Comuniştii i-au tratat ca pe oameni de categoria a doua, fără vreo strategie de integrare timp de 50 de ani. Şcolile şi grădiniţele înfloreau în centrul oraşelor, dar educaţia minorităţii rămînea doar o chestiune facultativă. Obsesia lui Ceauşescu de sporire a natalităţii i-a transformat în fabrici de copii, subvenţionate de alocaţiile faimoase.
Etern dezbinată, cu manifestări gălăgioase şi dorinţa de a-şi face singură dreptate cu sabia sau pistolul, comunitatea de ţigani din sudul României este acum o problemă serioasă internă, dar şi externă.
Internă pentru că în mod repetat se produc atentate grave la ordinea publică: focuri de armă în spitale, bătăi cu săbii, răpiri şi sechestrări de persoane, ameninţări cu moartea, crimă organizată.
Externă pentru că după 1989 mulţi din ţiganii Olteniei au plecat în Franţa, Italia sau Germania. Sînt zeci de tabere cu ţigani nomazi români la marginea oraşelor europene. Lîngă Roma, sînt circa 20.000. Din cînd în cînd, produc evenimente grave, precum nefericitul Mailat. O mare parte din ei trăiesc din furtişaguri sau din mila publică. Produc un mare deficit de imagine României. Milioanele de euro cheltuite în campaniile politice şi diplomatice nu valorează o ceapă degerată pe lîngă nenorocirile intens mediatizate ale unor ţigani cu paşaport sau buletin românesc.
Iar cauza e internă, aici, în România. În lipsa de imaginaţie a celor de la Interne, pînă la sictirul inter-instituţional. Mecanismul Parchet-Poliţie-Justiţie ar fi trebuit să funcţioneze perfect, pentru a nu-i mai arăta pe alţii cu degetul. Autorităţile dau tonul pentru delăsare. Legea trebuie să fie una pentru toţi, români, ţigani sau maghiari.
Ţiganii sînt la fel dintotdeauna. Cu gura mare şi chef de ducă, iubăreţi şi pasionali de la vîrste fragede, iuţi la mînie şi foarte greu de înscris în tiparele unei societăţi aşezate.
Ca stat UE, România are însă obligaţia să se oprească din lamentarea penibilă. Situaţia ţiganilor din Oltenia impune măsuri speciale. De prevenire zilnică, dislocare în zonă a unor secţii speciale de poliţie şi jandarmerie, integrare socială şi iniţiative locale pentru calmarea creierelor încinse.
Altfel, totul rămîne o mare ţigănie. Românească.

sursa Jurnalul National

1 Mai - O sărbătoare anti-Pascală

Istoria lui „1 Mai muncitoresc“, privită de la distanţa anilor care s-au aşezat peste amintirea defilărilor forţate, pare să fie, pe deplin, sărbătoarea seculară a comunismului naţional. Într-un regim autodeclarat ateu, reinventarea unor serbări precreştine avea scopul subminării tradiţiilor religioase împământenite. Privită din această perspectivă, ziua festivă nu era doar prilejul anual de manifestare a solidarităţii muncitoreşti, ci însăşi vârful de suliţă al „noii lumi“ îndreptat împotriva celei mai mari sărbători ortodoxe: Paştele, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Exemplifică deplin presa epocii: „Ziua de 1 Mai şi a primăverii, când natura este în plină prefacere şi înnoire, reprezintă şi pentru omenire o mare sărbătoare. Înnoire a naturii, înnoire şi în sufletul oamenilor simpli“. Comunismul devenise deja o religie, iar liderii săi nişte zei pământeni ridicaţi pe umerii unei zile care-şi pierduse substanţa originară.

Episcopul Daniil din Serbia :"unicul Episcop in Europa care nu e recunoscut de catre un stat"

Saptamana trecuta a avut loc la Belgrad seminarul “Libertatile religioase in Serbia”, la care au fost invitati mai multi ierarhi ai cultelor religioase din Serbia, transmite Romanian Global News. In cadul seminarului, Vladimir Ilic, de la Centrul pentru dezvoltarea societatii civile, a subliniat ca noua legea a bisericilor si comunitatilor religioase din Serbia reprezinta periclitarea acelor comunitati in fapt. Ilic a avertizat asupra situatiei exceptional de nefavorabila a bisericilor protestante si a Bisericii Ortodoxe Romane, carora le-a fost interzisa inregistrarea, cat si de numarul mare al incidentelor religioase.

Episcopul Bisericii Ortodoxe Romane Daniil, prezent la manifestare, a accentuat ca el este "unicul episcop in Europa care nu e recunoscut de catre un stat". Cu toate ca Biserica Ortodoxa Sarba recunoaste Episcopia Bisericii Ortodoxe Romane, problema consta in faptul ca statul sarb si ministerul aferent nu o recunosc si comunica cu vicariatul care, oficial, e anulat, Episcopul Daniil considerand acest lucru inacceptabil si subliniind ca, in modul acesta, se urmareste crearea unui fel de schisma.